Activitate practică privind săvârșirea Tainei Sfântului Botez
În cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”din Iași se desfășoară, la inițiativa și cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit Teofan, un program de tutoriat menit să completeze în mod armonios activitățile didactice și formative de la cursurile studenților teologi.
Fiind ultima activitate de acest fel din acest an universitar, la eveniment au fost invitați și doi specialiști, un medic primar și un preot cu experiență în oficierea Tainei Sfântului Botez, doamna doctor Ana Maria Zlăvog și părintele Marian Timofte, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor. Părintele Marian ne-a împărtășit din experiența lui de 28 de ani ca și preot în care a botezat mai bine de 1500 de copii. Ne-a povestit de ce în practica Bisericii Ortodoxe nu se practică botezul prin stropire, deși se observă o tendință de generalizare a acestei practici în unele zone ale țării. Alte aspecte ce ne-au fost prezentate au fost despre neîncrederea părinților ce vine din necunoașterea Tainei Botezului, despre faptul ca botezul să nu fie amânat prea mult deoarece copilul va fi mai greu de manevrat. Au fost atinse și puncte mai sensibile precum decesul din cauza botezului.
Din expunerea doamnei doctor Ana Maria Zlăvog am învățat că este foarte indicat ca între Biserică și medici să existe un parteneriat cât mai strâns, preoții putând fi foarte mult ajutați în a-și face o părere cât mai amănunțită despre starea unui copil înainte de a fi botezat, dar și la ce semne să fim atenți după botez ca să ne dăm seama că starea de sănătate a copilului nu este afectată. O recomandare din partea dumneaei, foarte binevenită, a fost cea de a se realiza cursuri de prim ajutor pentru viitorii preoți. În momentul când am ajuns la practicarea botezului, s-a simțit o emoție la toți colegii ce au fost prezenți, deși o păpușă a luat locul copilului. Am avut ocazia să observ diverse practici de afundare și cum este cel mai indicat și cel mai puțin riscant pentru sănătatea copilului ca această sfântă taină să fie săvârșită în condiții de siguranță pentru copil.
Mărturii ale participanților
Matei Bălțat: ,,A fost o experiență folositoare deoarece parcurgând anii de liceu printre formule matematice și anatomie, acum în al treilea an de studiu la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași, după o perioadă bună de informare și formare teologică, pot observa lucrurile și din perspectiva lor practică. Totodată, am realizat cât de importantă este cateheza prebaptismală. Am reușit să iau parte ca un învățăcel, ghidat de părintele tutore Bogdan Racu, la un Botez”.
Lică Drăgușanu: ,,Trebuie să precizez că activitatea la care am participat a fost o introducere în eventuala mea carieră pastorală. Am primit astfel o perspectivă, o metodă, o schiță necesară în săvârșirea Botezului. Merită notată purtarea de grijă a părintelui tutore pentru dezvoltatea noastră catehetică și misionar-pastorală. Precizez că, până acum, în anii de seminar și de facultate, este singura activitate de acest fel la care am participat”. (Diaconu George, anul III teologie pastorală)