Activităţi caritative în Parohia Poiana - Brăeşti

Arhiepiscopia Iaşilor

Activităţi caritative în Parohia Poiana - Brăeşti

În ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, copiii şi bătrânii nevoiaşi din Parohia Poiana - Brăeşti, Protopopiatul Dorohoi, au primit numeroase daruri. O sută de pachete cu bunătăţi, trimise de zece familii de buni creştini din Bucureşti, în frunte cu domnul Ioan Ciobanu - fiu al satului Poiana, au fost împărţite de către părintele paroh Cătălin Ailenei şi de epitropul bisericii.

Bucuria copiilor din Poiana - Brăeşti a fost una foarte mare, având în vedere că majoritatea fac parte din familii cu probleme financiare, iar părinţii lor nu îşi permit să le ofere cadouri cu prilejul acestei sărbători. Mai mult decât atât, domnul Ioan Ciobanu a promis că, la fel ca în fiecare an, va trimite copiilor daruri şi de sărbătoarea Crăciunului, precum şi alimente persoanelor nevoiaşe. După cum ne-a menţionat pr. Cătălin Ailenei, aproape în fiecare lună, aceşti oameni cu suflet mare din Bucureşti trimit alimente pentru a fi împărţite în parohie, iar în timpul anului şcolar copiii primesc zilnic, dimineaţa, câte o gustare.

De sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, copiii din Parohia Poiana au participat la Sfânta Liturghie, urmată de cateheza cu tema „De ce mă împărtăşesc?“, susţinută de părintele paroh. Copiilor le-a plăcut cateheza, manifestându-şi dorinţa ca pe viitor să se mai întâlnească şi să participe la astfel de activităţi.

Citește despre: