Activităţi cu 134 de copii la Şcoala „Christiana“ din Cluj-Napoca
Şcoala socială "Christiana" din Cluj-Napoca şi-a deschis din nou porţile odată cu începerea semestrului al doilea.
Instituţia îşi derulează activitatea în cadrul Centrului social-misionar "Sfântul Vasile cel Mare", al Asociaţiei Filantropice Medical-Creştine (AFMC) "Christiana", filiala Cluj. Activităţile săptămânale constau în două zile de cursuri şi meditaţii şi trei zile de pregătire practică şi activităţi recreative, după cum a precizat pr. Claudiu Precup, directorul şcolii.
"În acest an şcolar avem 19 copii înscrişi la secţiunea abandon şcolar şi 115 copii pe care îi sprijinim material şi cu meditaţii pentru a nu ajunge în abandon şcolar şi care urmează cursurile la o şcoală guvernamentală", a spus pr. Precup.
La Centrul "Sfântul Vasile cel Mare" se mai derulează alte patru proiecte. Astfel, pentru copiii din cartierul Mănăştur, în special, sunt oferite meditaţii şi suport educativ. În cadrul Centrului comunitar pentru tineret au loc activităţi recreative cu copiii din cartier pentru petrecerea timpului liber. La cantina socială se oferă o masă caldă persoanelor nevoiaşe, iar un alt proiect are ca activitate distribuirea de alimente familiilor cu probleme financiare, aşa cum a arătat pr. Claudiu Precup.
sursa: ziarullumina.ro