Activităţi de vacanţă cu elevii într-o parohie timişoreană

Arhiepiscopia Timişoarei

Activităţi de vacanţă cu elevii într-o parohie timişoreană

Parohia Alioş, Protopopiatul Timişoara II, a organizat cu prilejul praznicului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel un program special dedicat copiilor. Cei mici au fost invitaţi să-i descopere pe sfinţii lui Dumnezeu într-un mod inedit, prin jocuri şi activităţi educative şi recreative.

Protagoniştii principali ai acţiunii derulate de parohia timişeană au fost peste 60 de copii, participanţi la programele catehetice desfăşurate sub îndrumarea preotului paroh Ionuţ Vântu, precum şi elevi aflaţi în vacanţă la bunici. În deschidere, aceştia au participat la o slujbă oficiată în biserica parohială, iar apoi programul a continuat la şcoala din localitate. Aici, elevii au vizionat filmul „Viaţa Domnului Iisus Hristos pe înţelesul copiilor”, au cântat pricesne, iar pr. Radu Meşter de la parohia Comeat le-a vorbit despre exemplul pilduitor de credinţă neclintită în Dumnezeu pus înainte de cei doi mari apostoli ai lui Hristos, Petru şi Pavel. Au urmat o serie de activităţi în aer liber ce au cuprins desene pe asfalt şi mai multe jocuri educative. În scurtele pauze de odihnă, copii au servit sandvişuri, dulciuri, fructe şi suc, pregătite de tinerii voluntari din parohie.

Acţiunea s-a încheiat cu participarea celor mici la slujba vecerniei, oficiată de un sobor de preoţi din care au făcut parte pr. paroh Ionuţ Vântu, pr. Ioan Bolbos de la Parohia Fibiş şi pr. Vasile Mînea de la Parohia Bencecu de Jos. La invitaţia parohiei, Grupul coral „Teoforos” a Arhiepiscopiei Timişoarei a dat răspunsurile la slujbă, iar în final a susţinut un recital de pricesne. Organizatorii evenimentului au fost Parohia Alioş, prof. Mişca Voicu, învăţătoarele Letiţia Mişca şi Eleonora Drăgoi şi educatoarea Ana Lupu. (Sursa: mitropolia-banatului.ro)