Activităţi dedicate „Şcolii altfel”, la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ
Elevii Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ au experimentat, în perioada 8-12 octombrie 2018, aşa-numitul program al „Şcolii altfel”.
Luni, 8 octombrie, a avut loc „Ziua mondială pentru reducerea dezastrelor naturale şi antropice (efectul Cernobîl)”, eveniment ce a cuprins o dezbatere tematică, filmul documentar „Zona Zero”, pilde creştine şi ecologizare. Profesorii coordonatori ai acestei activităţi au fost Dumitrina Ungureanu, Carmen Pârleciu, monahia Filimona Iordache şi diriginţii. Marţi, 9 octombrie, s-a desfăşurat concursul de aptitudini artistice - muzica vocală şi instrumentală, dans, teatru, poezie, desen - intitulat „Seminariştii au talent”, ediţia I. Profesor coordonator a fost Adrian Cojocariu, iar juriul a fost format din prof. arhim. Mihail Daniliuc, pr. Marius Brumă, Mirel Găluşcă, Dumitrina Ungureanu, Elena Apetroaie, Călin Rudeanu, Oana Grădinaru şi eleva Giorgiana Buzatu. Tot marţi a avut loc lansarea la Mănăstirea Secu a cărţii părintelui profesor Vasile Păvăleanu - „Arhimandritul Irineu Ilie - o viaţă scurtă, dar densă în fapte bune spre veşnicie” - la care au participat elevii clasei a XII-a Pastorala.
Miercuri, 10 octombrie, prin activitatea „Cunoaşterea patrimoniului local”, elevii seminarişti au efectuat vizite de documentare la Mănăstirea Neamţ, Schitul Vovidenia, Casa Memorială „Mihail Sadoveanu”. Profesor coordonator a fost arhim. prof. Mihail Daniliuc. Joi, 11 octombrie, programul a continuat cu oficierea Sfintei Liturghii în Biserica „Sfântul Ioan Iacob” de către pr. Marius Brumă şi diac. Ilarion Argatu, a continuat cu vizionarea filmului artistic „ Polycarp” despre viaţa şi credinţa în paleocreştinism şi s-a încheiat cu un picnic-surpriză în aer liber, organizat de pr. director Viorel Laiu. Vineri, 12 octombrie, au avut loc următoarele activităţi: „Sănătatea planetei, sănătatea noastră”- referat susţinut de profesorul de biologie Andrei Condrea, „Instructaj şi exerciţiu pentru situaţii de urgenţă - cutremure”, susţinut de pr. prof. Marius Brumă, şi activitatea „Mens sana in corpore sano” - competiţii sportive, susţinută de profesorul de educaţie fizică Andrei Florescu.
Nădăjduim ca activităţile propuse şi desfăşurate să le fi fost elevilor de un real folos, educative şi plăcute în egală măsură. Mulţumim pe această cale tuturor celor implicaţi: cadre didactice, elevi, custozilor Mănăstirii Neamţ, Schitului Vovidenia, Casei Memoriale „Mihail Sadoveanu”, Casei memoriale „Calistrat Hogaş”, personalului auxiliar. (Consilier educativ, prof. Oana Grădinaru)