Activități interactive și educative Pro Vita Iași: „Unitatea familiei oferă unitatea neamului!”

Arhiepiscopia Iaşilor

Activități interactive și educative Pro Vita Iași: „Unitatea familiei oferă unitatea neamului!”

Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor a organizat, pe data de 1 iunie 2018, a doua ediţie a proiectului „Raze în lumină”, în  parteneriat cu Biroul Pro Vita al Protopopiatului 1 Iaşi.

Un grup de 33 de copii din judeţul Iaşi, înscrişi în Programul de solidaritate pentru familia cu mulţi copii - „Sfântul Stelian”, au participat la o zi de activităţi interactive şi educative desfăşurate la o serie de obiective culturale şi religioase din oraşul Iaşi, sub tematica Unitatea familiei oferă unitatea neamului.

„Intenţia noastră a fost de a oferi acestor copii o şansă de a vedea şi de a experimenta altceva decât în viaţa de zi cu zi, de a descoperi câteva repere din istoria neamului nostru, din credinţa creştin-ortodoxă, şi de a aprofunda frumuseţea vieţii de familie. Noi considerăm că atunci când familia este binecuvântată cu mulţi copii, când în sânul ei sunt trăite valori esenţiale precum iubirea, respectul, educaţia, jertfelnicia, familia devine factorul principal de coeziune şi dezvoltare pentru neam”, a declarat pr. Ovidiu Ciobotaru, coordonator al Biroului Pro Vita din cadrul Protopopiatului 1 Iaşi.

Programul zilei a presupus vizitarea Muzeului Unirii şi a Ansamblului Mitropolitan, închinarea la moaştele Sfintei Parascheva, organizarea unor sesiuni de discuţii, prânzul la cantina Bisericii „Sf. Haralambie” din Iaşi şi desfăşurarea unor activităţi reacreative în Parcul Expoziţiei din Iaşi. De asemenea, copiii au primit daruri, constând în cărţi şi jucării.

Programul de solidaritate pentru familia cu mulţi copii - „Sfântul Stelian” este un proiect al Departamentului Pro Vita prin care sunt susţinute şi promovate 140 de familii cu peste 8 copii din judeţele Iaşi, Botoşani şi Neamţ. Principalele forme de ajutor oferite sunt: burse de studii lunare pentru copiii care au rezultate bune la învăţătură şi sunt dornici să-şi continue parcursul educaţional, organizarea întâlnirilor de vară, oferirea de pachete umanitare cu ocazia Naşterii şi Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, ajutor medical şi sprijin în funcţie de necesităţile urgente ale fiecărei familii.

Departamentul Pro Vita face parte din Sectorul de misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor şi funcţionează din anul 2011, având ca misiune salvarea, protejarea şi îmbunătăţirea vieţii. Proiectele principale se concentrează în jurul informării şi consilierii tinerilor, ajutorarea femeilor însărcinate aflate în dificultate, salvarea copiilor de la avort şi sprijinirea familiilor cu mulţi copii. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.provitaiasi.ro.

Citește despre: