Diavolul urăște glasul sfătuirii

22 Iulie 2010 12:40 Avva Dorotei Știri

Mântuirea se săvârșește cu mult sfat. Nu zice să se sfătuiască cu mulți, ci că la toate lucrurile se cade să se sfătuiască. Însă de la început se ia sfat de la cel în care are credință și încredere. Să nu spună numai unele, iar pe altele să le tăinuiască, ci pe toate să le mărturisească și pentru toate să se sfătuiască.

[…] Mântuirea se săvârșește cu mult sfat. Nu zice să se sfătuiască cu mulți, ci că la toate lucrurile se cade să se sfătuiască. Însă de la început se ia sfat de la cel în care are credință și încredere. Să nu spună numai unele, iar pe altele să le tăinuiască, ci pe toate să le mărturisească și pentru toate să se sfătuiască. Unora ca acestora mântuirea se săvârșește întru mare sfat. De nu vă va spune cineva toate gândurile sale și mai ales de nu va descoperi deprinderea cea rea și strâmba sa alcătuire, diavolul, aflând într-însul vreo voie ascunsă, vreun dreptar de viață de sine izvodit, unindu-se cu acesta, îl strică desăvârșit. Căci diavolul, când vede pe cineva că de sine nu voiește să păcătuiască, nici nu are pornire firească să creadă că face vreun rău, ca la acea pornire să adauge și el îndemn spre păcat, nici el nu-l supără sau silește către cele ce omul nu are pornire. Nu-i zice adică, du-te de curvește, nici mergi de fură, dacă pricepe că omul nu vrea și nu primește să le facă; că nu-și bate capul diavolul să ne îndemne spre cele ce nu vrem. Dar dacă află vreo voie de a noastră, înclinată spre păcat sau vreo rânduială de sine întru noi, cu acestea ne strică, găsind cale ușoară. De aceea se zice: Vicleanul atunci face rău, când se va alcătui cu îndreptarea noastră. Diavolul este viclean și atunci face rău când se unește cu îndreptarea noastră; fiindcă atunci sporește mai mult, atunci mai rău strică, atunci lucrează cu mai multă prisosire. Fiindcă de suntem stăpâniți de voia noastră și urmăm îndreptărilor noastre, și răul pe care-l facem îl socotim drept lucru bun.
[…] Diavolul urăște glasul sfătuirii. Nu numai sfatul îl urăște, dar nici însuși glasul sfătuirii nu-l poate suferi. Chiar înainte de a începe a face ceva din lucrul întrebat, chiar înainte de a vedea vrăjmașul de păzești sau nu ceea ce ai auzit, urăște însăși întrebarea ce o faci pentru folosul tău. De ce oare nu suferă nici sunetul întrebării? Fiindcă știe că prin întrebare și prin cercetare se vădesc meșteșugirile lui; de aceea se întristează mai mult decât orice când i se descoperă vicleniile, pentru că nu mai poate să înșele după cum poftește, fiindcă cu întrebarea se îndreptează sufletul. Mărturisindu-ți adesea toate gândurile, afli de la cel mai iscusit care știe: aceasta s-o faci, iar aceasta nu; aceasta este rea, iar aceasta este bună;aceasta este îndreptare, iar aceea voie. Auzi de asemenea: acum nu e vreme pentru cutare lucru; altădată: acum e vreme potrivită. Iar diavolul nu găsește vreme să te strice sau să te prindă în cursă, căci te vede pururea povățuit de altul, fiind din toate părțile întărit. Așa se săvârșește, precum am zis, mântuirea, cu mare sfat. Pe cât de mult vicleanul nu voiește și urăște sfatul, pentru că poftește să facă rău, pe atât se bucură de cei ce n-au povățuire. Pentru ce? Pentru că asemenea frunzelor cad.
[…] Poate va zice cineva că, de nu va avea pe cine să întrebe ce să facă? Adevărul vă zic: de va vrea cineva din toată inima să facă voia lui Dumnezeu nu-l va părăsi Dumnezeu, ci pururea îl va povățui după vrerea sa. Iar de nu va vrea să facă voia lui Dumnezeu, iar vă zic adevărul, că și la prooroc de va merge, după inima lui cea răzvrătită va primi răspuns de la prooroc, precum zice Scriptura: de va greși, prooroc grăind, eu am rătăcit pe proorocul, zice Domnul. […]
 

Citește alte articole despre: smerenie, duhovnic, sfat, împreuna sfîtuire

De la același autor

Ultimele din categorie