Hristos - Vindecătorul lumii și Doctorul cel veșnic

24 Ianuarie 2011 23:10 Anca Iuliana Budacă Știri

După ce Dumnezeu l-a creat pe om din țărână, și i-a dat suflare de viață, sufletul și trupul său posedau o sănătate deplină, pentru că erau pătrunse de energiile divine. Sfântul Grigorie Palama consideră că harul dumnezeiesc se revarsă ajutând natura omenească. Iar Sfântul Vasile remarcă: “Erau feriți de boală (…) datorită darurilor primite la creație.“


“Și Iisus străbate toate orașele
și satele, învățând în sinagogile
lor, propovăduind Evanghelia
împărăției și vindecând toată
boala și toata neputința în
popor.“ (Sf. Ev. Matei 9, 35)

După ce Dumnezeu l-a creat pe om din țărână, și i-a dat suflare de viață, sufletul și trupul său posedau o sănătate deplină, pentru că erau pătrunse de energiile divine. Sfântul Grigorie Palama consideră că harul dumnezeiesc se revarsă ajutând natura omenească. Iar Sfântul Vasile remarcă: “Erau feriți de boală (…) datorită darurilor primite la creație.“
La inceput boala, suferința și moartea nu existau. Omul era “străin păcatului, necazurilor, grijilor și nevoilor firești.“1
Dacă Adam și Eva nu ar fi păcatuit, “ar fi ajuns la cea mai desăvârșită slavă și, schimbați fiind, s-ar fi apropiat de Dumnezeu(…), iar bucuria și desfătarea de care ne-am fi umplut atunci, prin comuniunea dintre noi, ar fi fost cu adevărat de negrăit și dincolo de cugetarea omenească.“2
Pentru că cedase ispitei Doctorul cel veșnic “a predat trupul (omului) nesfârșitelor suferințe și boli, pentru că omul să învețe chiar din firea sa că nu mai trebuie să primească niciodată acest gând“3, plin de mândrie, de a fi ca Dumnezeu.
Dumnezeu a zis Evei: “în dureri vei naște copii“, iar lui Adam: “blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrănesti din el în toate zilele vieții tale(…). în sudoarea feței tale vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pamântul din care ești luat.“4

“Dacă înțelegem acest adevăr (despre omul căzut, care a pierdut haina de lumină protectoare, dumnezeiască, trecând în această lume trecătoare) vom fi în stare să aflăm o mulțime de lucruri despre noi înșine, Îl vom putea cunoaște pe Dumnezeu, slăvindu-L…“5
“Păcatul naște răul, iar răul suferința; chiar dacă Adam și Eva ne-au adus această suferintă, totuși, pentru noi, este și o binecuvantare deoarece ne determină să ne dăm seama cat de vătămătoare este necredința în Dumnezeu, atât pentru sufletele, cat și pentru trupurile noastre.“6
Mare bucurie purtăm în suflete, pentru că Dumnezeu – Tatăl ni L-a dăruit pe Fiul Sau, Iisus Hristos ca Frate, Care ne-a izbăvit de moarte dăruindu-ne viața veșnică.
“și dacă suntem fii, suntem și moștenitori – moștenitori a lui Dumnezeu și impreună – moștenitori cu Hristos dacă pătimim împreună cu El, că împreună cu El să ne și preamărim.“7
Iisus a spus:“Mâncarea mea este să fac voia Celui ce M-a trimis.“8 Și-atât de desavârșită I-a fost ascultarea, încât a uimit întreaga lume prin minunile săvârșite. Însă, dintre toate acestea, vindecările, dăruite pentru credință sau din milă, L-au consacrat pe Hristos ca Vindecător al lumii și Doctor veșnic. El rămâne pentru totdeauna “Doctor și doctorie.“9
Mântuitorul nostru, împreună cu de Dumnezeu purtătorii Părinți, ne învață, ca singura noastră grijă din această viață trebuie să fie mântuirea sufletelor: “Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă.“10 și: “De va păzi cineva cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea.“11
“Viata pământească – această scurtă vreme – îi este dată omului, din mila Creatorului, pentru că acesta să o folosescă pentru mântuirea lui, adică să depășească moartea și să treacă la viață.“12Pentru aceasta, trebuie“ca pe toate din această lume să le primim ca pe niște umbre trecătoare și să nu ne lipim inima de nimic din ea (…), pentru că nu privim la cele văzute, ci la cele nevăzute; deoarece cele văzute sunt trecătoare, iar cele nevăzute sunt veșnice.“13
Creștinii ortodocși știu, din învățătura dată de Iisus în Sf. Evanghelii, că centrul vieții nu este aici, ci dincolo, în lumea veșnică. Ei nu se gândesc numai la boala sau suferința care îi poate însoți, ci se gândesc neîncetat la Dumnezeu cerându-I răbdare pentru a putea suporta neputința.
De aceea“ nu trebuie să ne înfricoșăm de nici o nenorocire omenească, ci doar de păcat; nici de săracie, nici de niscaiva neputințe, nici de ocări, nici de răutățile altora față de noi, nici de umilințe, nici de moarte“14, fiindcă aceste “nenorociri“sunt doar cuvinte ce nu au o realitate pentru cei ce trăiesc cu dorința și nădejdea în sufletele lor de a moșteni Împărăția Cerurilor.
Singura “nenorocire“ adevărată din această viață este a-L supăra pe Dumnezeu. Dacă vom avea în cuget acestă înțelegere fundamentală a scopului vieții, atunci sensul duhovnicesc al neputințelor trupești ni se poate descoperi și nouă“.15
“Dumnezeu nu te-a uitat, El are grijă de tine.“16
Sfântul Ioan Gură de Aur scrie că “atunci când sufletul este bolnav, de obicei nu simțim nici o durere (…), dar, dacă se întâmplă ca trupul să sufere doar puțintel, facem toate eforturile să ne eliberăm de boală și de durerea ei. De aceea, Dumnezeu pedepsește trupul pentru păcatele sufletului, astfel ca prin pedepsirea trupului, sufletul să poată primi vreo vindecare (…). Hristos a făcut același lucru cu slăbanogul atunci când a spus : << Iată, te-ai făcut sănătos, de acum să numai păcătuiești, ca nu cumva să-ți fie ție mai rău!>> Ce învățăm de aici? Boala Slăbănogului fusese pricinuită de păcatele lui.“17
Există o legătură inseparabilă intre suflet și trup, păcat și boală și, dacă trupul este bolnav, desigur, că și sufletul este la fel de bolnav.
Sfântul Nicodim Aghioritul, precum și toți sfinții, susțin “adevăratul nostru sine, personalitatea noastră nu este trupul văzut, ci sufletul nevăzut, omul lăuntric.“18
Dumnezeu îngăduie bolile variate având diferite scopuri tot pentru binele oamenilor: prin boala unora se poate înțelege purtarea de grijă sau pronia lui Dumnezeu; alteori boala este dată pentru a evita căderea oamenilor în păcate foarte mari, iar în alte cazuri, boala este o răsplată a păcatelor.
Pe cei neascultători boala îi duce la descurajare, deznădejde și mai mare păcat. Pe cei credincioși, ascultători și smeriti boala îi incearcă și le sfințește trupurile și sufletele, ca în cazul lui Iov și al lui Lazăr.
Bunul Dumnezeu, în imensa Lui iubire și milostivire, L-a trimis pe Fiul Său Prea iubit zicând, prin glasul din nori în momentul Schimbării la Față al lui Iisus: “Acesta este Fiul Meu Cel iubit intru Care am binevoit; de Acesta să ascultați!“, cu scopul divin de a ne tămădui atât trupul cat și sufletul.
Cele patru Sfinte Evanghelii prezintă în 47 de capitole nenumărate vindecări realizate în grup sau singulare (ultima vindecare fiind Însăși Învierea Sa).
“Văzând El mulțimile, I S-a făcut milă de ele, că erau necăjite și rătăcite ca niște oi care n-au păstor.“19
“Și cunoscându-L oamenii locului, au trimis veste în tot ținutul acela și au adus la El pe toti bolnavii. Și-L rugau ca ei să se atingă doar de poala hainei Lui, și câți se atingeau, se vindecau.“20
“…Mulțimi numeroase au venit la El, având cu ei șchiopi, orbi, muți, ciungi și mulți alții și i-au pus la picioarele Lui, iar El i-a vindecat, încât mulțimea se minuna văzându-i pe muți vorbind, pe ciungi sănătoși, pe șchiopi umblând și pe orbi văzând; și-L slăveau pe Dumnezeul lui Israel.“21

Vindecarea leproșilor, a slugii sutașului, a soacrei lui Petru, a celor demonizați din Gadara, din ținutul Gherghesenilor, a paraliticului din Capernaum, a femei cu scurgere de sânge, a orbilor din Betsaida, din Ierihon, a celui orb din naștere, a muților, a celui cu mâna uscată, a femeii garbove, a hidropicului, a ciungilor, a șchiopilor, a lunatecului, a celui surd și gângav, al copilului surdo – mut, a slugii sutașului, a celor 10 leproși, a fiului unui slujitor regesc, a slăbănogolui de la scăldatoarea Betezda, a urechii drepte a slugii arhiereului – Malhus – tăiată cu sabia de Sf. Apostol Petru, a fiicei cananeencei, toate vindecările realizate doar prin atingere de Domnul Iisus Hristos și până la învierea fiicei lui Iair, a tânărului din Nain, a lui Lazăr, culminând cu Însăși Învierea Sa sunt doar câteva minuni consemnate de Sf. Evangheliști, ce scot în evidență harul tămăduitor al Domnului Iisus Hristos, consacrându-L ca fiind un Doctor desăvârșit, Care nu avea nevoie de răsplată și, mai mult decat atât, fiind foarte smerit atribuia vindecarea datorită credinței omului sau a celor apropiați celui bolnav și, nicidecum, puterii Sale dumnezeiești, vindecătoare.
Vindecând pe Bartimeu orbul, Iisus i-a zis: “Du-te, credința ta te-a mântuit!“22
În cazul vindecării copilului surdo-mut Iisus Hristos ajută cu sfat necredința tatălui: “De poți crede, toate-i sunt cu putință celui ce crede,“23 vindecând trupește pe copil, dar salvând și sufletul tatălui descurajat. Strigătul cu lacrimi al tatălui profund indurerat:“Cred, Doamne, ajută necredinței mele!“24a smuls vindecarea rapidă de la Hristos, în timp ce apostolii erau foarte supărați, că ei nu au avut putere de a izgoni duhul rău. Iisus le explica cauza:“soiul acesta de demoni prin nimic nu poate ieși decât numai prin rugăciune și post.“25
Imensa bunătate a lui Iisus arătată prin vindecări, în cazul trupurilor se menține aceeași și în cazul sufletelor păcătoase, care sunt vindecate prin iertare și sfatul de a nu mai păcătui, ca în exemplul cu femeia păcătoasă, acuzată de cărturari și farisei pentru adulter: “Cel fără de păcat dintre voi, să arunce cel dintâi cu piatra asupra ei.“26(...)“ și ridicându-Se Iisus și nevăzând pe nimeni decât pe femeie, i-a zis: Femeie, unde sunt pârâșii tăi? Niciunul nu te-a osândit? Iar ea i-a zis: Niciunul, Doamne. și Iisus i-a zis: Nici Eu nu te osândesc. Du-te, și de-acum să nu mai păcătuiești!“27
Dacă trupurile sunt pedepsite cu boală din cauza sufletelor păcătoase tot Milostivul nostru Mântuitor ne sfătuiește prin rugăciunea Tatăl Nostru și prin următoarele: “Că de veti ierta oamenilor greșalile lor, ierta-va și vouă Tatăl vostru Cel ceresc; dar de nu veti ierta oamenilor greșalile lor, nici Tatăl vostru nu va ierta greșalele voastre.“28
Iar când Sf. Apotol Petru Îl întreabă în privința iertării: “Doamne de câte ori va greși fratele meu fată de mine și eu îl voi ierta? oare până de șapte ori?“ Iisus i-a zis: “Nu-ți spun că până de șapte ori, ci până de șaptezeci de ori cate șapte.“29
Concluzia este foarte clară: dacă vom învăța să iertăm sau vom cere putere să putem ierta pe cei ce ne greșesc nouă și, desigur, să-i iubim, având înaintea ochilor duhovnicești Jertfa pe Cruce a Domnului Hristos pentru fiecare suflet, atunci iertarea și dragostea din sufletele noastre dăruite altora aduc vindecarea totală a trupurilor și sufletelor noastre. Doar atât vom suferi cu trupul și sufletul: cât timp nu vom ierta. Intervenind pocăința în suflet, plină de iertare blândă și dragoste smerită, trupul și sufletul vor suporta boala cu rabdare, rugăciune și pace sau vor primi vindecarea în dar de la Doctorul Cel Veșnic.
Fiecare suflet, care citește Noul Testament și trăiește minune cu minune alături de Iisus, prezent în toate capitolele, nu are cum să nu fie mișcat până la lacrimi de pocăință, unire, slavă, laudă și dragoste față de Fiul lui Dumnezeu. Mulțimile erau atât de multe și-L îmbulzeau, încât a fost nevoit să urce într-o corabie fiindu-i răpit tot timpul zilei, căci nu mai avea timp nici să se hranească. Sf. Apostol Marcu relatează: “Iar Iisus a plecat înspre mare împreună cu ucenicii Săi și L-a urmat mulțime multă din Galileea și din Iudeea și din Ierusalim și din Idumeea și de dinolo de Iordan și dimprejurul Tirului și al Sidonului; mulțime multă care, auzind câte făcea, a venit la El. și le-a spus ucenicilor Lui să I se pună la îndemână o corăbioară; aceasta din pricina mulțimii, ca să nu-L îmbulzească; fiindcă pe mulți îi vindecase, de aceea năvăleau asupră – I pentru ca toți câți erau în suferință să se atingă de El. Și duhurile cele necurate, când Îl vedeau, cădeau înainte-I și strigau zicând: Tu ești Fiul lui Dumnezeu. Și El mult le certa, ca să nu-L facă ele cunoscut. Și S-a suit în munte și a chemat la Sine pe câți El Însuși a voit; și-au venit la El “30
“Nimeni nu este exclus de la o astfel de întâlnire. Minunile lui Hristos ating orice fel de persoană și orice situație: pe tineri și bătrâni, pe copii, bărbați, femei și familii, pe oameni cu tot felul de boli și infirmități – atât trupești cât și sufletești, pe oameni credincioși și pe cei a căror credință este departe de a fi desăvârșită, pe cei care s-au înfățișat înaintea Domnului, cât și pe cei pe care nimeni nu i-a adus și pentru care nimeni, nici chiar ei inșisi, nu s-au rugat. “
Minunile au influențat nu numai pe cei pentru care au fost săvârșite, ci și pe cei care erau de față. Mulți dintre aceștia, văzând cele făcute de Iisus << au crezut în El>> 31 Alți martori au rămas nedumeriți sau au fost cuprinși de îndoială32, în timp ce unii au pus la cale să-L ucidă >>33. Dar minunile au mai influențat și natura, precum și alte lucruri materiale, cum ar fi : vremea, marea, peștii, animalele, copacii, mâncarea și băutura, apa și chiar pământul ca atare. Într-adevăr, în minuni Iisus Hristos Se arată a fi Cel ce este: Domnul a toate și al tuturor“34.

Domnul Iisus “a rânduit doisprezece, pe care i-a numit apostoli, ca să fie cu El și să-i trimită să propăvăduiască și să aibă putere să vindece bolile și să alunge demonii.“35
Hristos și-a istovit peste măsură Trupul cu post, rugăciune și împărțirea harului vindecător pe cale, pe apă, afară sau în case: “și a venit în casă; și iarăși mulțimea s-a adunat, încât ei nu puteau nici pâine să mănance (Iisus cu apostoli). și auzind ai Săi, au plecat ca să-L ia de acolo cu de-a sila, că ziceau: Nu e-n toate mințile.“36 Ai Săi “înseamnă rude, neamuri, prieteni apropiați, cei ce-L iubesc pe Iisus, dar sunt incapabili să-I priceapă “nebunia“ de a Se distruge pe Sine de dragul altora. În fapt, ei nu sunt dispusi să-L trateze ca pe un nebun, ci doar ca pe un exaltat care și-a pierdut simțul autoconservării.“37 “Asociată versetului următor, această situație demonstrează teribila dramă a lui Iisus“38: “Iar cărturarii, care veniseră din Ierusalim, ziceau că El îl are pe Beelzebul și că prin domnul demonilor îi scoate pe demoni. “39 Domnul le-a explicat cu multă răbdare folosindu-se și de comparații pentru a-i convinge: “și chemându-I la Sine, le vorbea în parabole: cum poate Satana să-l scoată pe Satana? Dacă o împărăție se va dezbina în sinea ei, acea împărăție nu poate dăinui; și dacă o casă se va dezbina în sinea ei, casa aceea nu va putea dăinui; și dacă Satana s-a ridicat împotriva lui și și s-a dezbinat, nu poate dăinui, ci are sfarșit.“40 Cei care nu au crezut în El au spus:“Are duh necurat.“41
Dragostea și ascultarea față de Tatăl, dar și mila față de fiecare suflet, de întreaga mulțime ce Îl asalta, față de făptura creată de Dumnezeu, L-au determinat să facă egalitate între suflete, cu condiția ca fiecare să împlinească voia cea sfântă, dumnezeiască: “Și au venit mama Sa și frații Săi și, stând afară, au trimis la El ca să-L cheme. Iar mulțimea ședea împrejurul Său. Și I-au zis unii: Iată, mama Ta și frații Tăi și surorile Tale sunt afară și Te caută. Și răspunzându-le, a zis: Cine este mama Mea și frații Mei? Și privindu-i pe cei ce ședeau în jurul Său, a zis: Iată mama Mea și frații Mei; că tot cel ce va face voia lui Dumnezeu, acela este fratele Meu și sora Mea și mama Mea.“42
Nesfârșită este dragostea lui Iisus pentru făptura omenească! Această dragoste fiind dumnezeiască, este aceeași cu a Tatălui, ce o poartă pentru lume: “Că într-atât a iubit Dumnezeu lumea încât pe Fiul Său Cel Unul – Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Că Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci pentru ca lumea să se mântuiască printr-Însul.“43

De la început, fiind ascultător de Tatăl, a spus tuturor :
“Duhul Domnului peste Mine, că El M-a uns să le binevestesc săracilor, M-a trimis să-i vindec pe cei cu inima zdrobită, robilor să le propovăduiesc dezdrobirea și orbilor vederea, pe cei asupriți să-i eliberez și să vestesc anul bineprimit al Domnului.“44
Până în ultima clipă a vietii Sale pământești, dragostea, smerenia și ascultarea lui Iisus, au fost desăvârșite față de Tatăl, singurul scop fiind mântuirea lumii prin Jertfă Sa pe Cruce. Ca om a suferit, dar ca Dumnezeu S-a supus, fiind ascultător: “Părintele Meu, de este cu putință, treacă pe-alături de Mine paharul acesta!... Dar nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu (...) Facă-Se voia Ta!“45
Pline de iubire dumnezeiască sunt cele patru Cuvantări de despărțire a Domnului Iisus adresate Sf Apostoli, în care le explica: calea către Tatăl, le făgăduiește trimiterea Duhului Sfânt, a Mângâietorului, Duhul Adevărului, le dă porunca iubirii prezentându-se pe Sine vița cea adevărată, le face cunoscută perioada de prigonire, dar și ajutorul Mângâietorului, întărindu-le credința: “Pe acestea vi le-am grăit pentru ca`ntru Mine pace să aveți. În lume necaz veți avea; dar îndrăzniți!: Eu am biruit lumea“!46
Ultima cuvântare este: Rugăciunea lui Iisus, plină de iubire veșnică pentru apostoli și pentru cei ce vor crede în ei: “Pentru ca toți să fie una; așa cum Tu, Părinte, esti întru Mine și Eu întru tine, tot astfel și ei să fie una întru Noi, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis“. 47
Începând cu viața Bisericii Primare și până în ziua de azi rămân prioritare în Biserica Ortodoxă: Botezul, Mirungerea, Pocăința (Mărturisirea) și Euharistia ca Taine ale împăcării cu Hristos, adică ale convertirii, ale pocăinței și împărtășirii.
Așa cum oamenii sănătoși nu sunt fără de păcat, tot așa și Dumnezeu îngăduie câteodată ca cei cu adevărat drepți să sufere “ ca o pildă pentru cei slabi.“48 Sfântul Ioan Casian consideră că “un om se învață și se formează mult mai bine din pilda altuia.“49
Exemplul cel mai elocvent îl avem în Scriptură, prin cazul lui Lazăr. “Deși suferise de răni dureroase, nu a cârtit niciodată împotriva bogatului, nici nu i-a adresat rugăminți...Ca urmare, el a găsit odihna în sânul lui Avraam, ca unul care acceptase cu smerenie necazurile vieții.“50
Sfinții Părinți ai Bisericii consideră boala ca fiind o cale de a imita suferința martirilor.

În milostivirea Lui nemărginită Domnul Iisus ne-a sfătuit: “Cereți și ni se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide; ca oricine cere, primește; cel ce caută află; și celui ce bate i se va deschide.“51
Este foarte bine să ne rugăm când suntem bolnavi, ca să înțelegem de ce ne-a fost trimisă boala, pentru a o suporta cu răbdare, până vom fi izbăviți de ea, dacă este după voia sfântă a lui Dumnezeu. și, desigur, să rugăm și pe alții, pe slujitorii Domnului, pentru a mijloci cu rugăciuni, ca să ne putem însănătoși, pentru că “mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului.“52
Dumnezeu îngăduie lipsurile și neajunsurile în viața noastră nu fără un scop anume, acesta fiind relația noastră cu El. Durerea trupească are drept cauza depărtarea de Hristos și drept scop să ne determine a ne apropia de El. Nu trebuie să fim dezamăgiți dacă Hristos ne refuză ceea ce îi cerem și ne dă altceva mult mai important – mântuirea noastră sufletească. Desigur, sănătatea sufletească, duhovnicească este infinit mai scumpă decat cea trupească.
Din cuvintele rostite de Mântuitorul către slăbănog: “Iată că te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai greșesti, ca să nu-ți fie ceva mai rău“53, cunoaștem că pricinele bolilor sunt de fapt păcatele noastre (...). Boala este urmarea îndepărtării harului lui Dumnezeu de omul căzut în păcat, care este moarte sufletului și trupului.
Pocăința și mărturisirea noastră sincere trebuie să facă începutul vindecării noastre. Îndrăznind, vom birui cu ajutorul Domnului.
“De vei asculta cu luare aminte glasul Domnului Dumnezeului tău și vei face lucruri drepte înaintea Lui și vei lua aminte la poruncile Lui și vei păzi legile Lui, nu vom aduce asupra ta nici una din bolile pe care le-au adus egiptenilor, ca Eu sunt Domnul Dumnezeului tău care te vindecă.“54
Hristos – Doctorul Se prezintă oamenilor ca doctor: “Nu cei sănătoși au trebuință de doctori, ci cei bolnavi.“55“ Acesta neputințele noastre a luat și bolile noastre le-a purtat“56.
Desi Iisus le-a transmis puterea Sa de tămăduire apostolilor, făcand din ei doctori după asemănarea Sa, dandu-le puterea de a porunci duhurilor necurate și de a izgoni, precum și de a tămădui, toată boala și neputința, totuși Hristos rămâne singurul Doctor, căci El este întodeauna Cel care vindecă (prin apostoli și sfinți).

Credința ne asigură vindecarea Domnului: “Toate cate veți cere, rugându-vă cu credință, veți primi“57, iar Sf. Ap. Iacov recomandă: “Rugați-vă unii pentru alții, ca să vă vindecați.“58
“Toti creștinii care s-au botezat poartă pe Dumnezeu în ei“ - spune Sf. Ignatie Teoforul.
Prin Sf. Botez devenim fii a lui Dumnezeu după har. Taina Mirungerii asigură noului botezat primirea harului Duhului Sfant și a celorlalte daruri necesare vietii și mântuirii. Creștinul pierde parțial acest har, când păcătuiește și nu se mărturisește.
Redobândirea harului Duhului Sfânt se realizează prin Taina Sfintei Spovedanii, numită și Taina Pocăinței sau a Mărturisirii, când, după mărturisirea păcatelor, primim canon – tratament corespunzător, bolii noastre, și dezlegarea urmată de iertarea păcatelor mărturisite.
“Vărsați șiroaie de lacrimi din adâncul inimii – ne sfătuiește Sf. Ioan Gură de Aur - , ca Domnul să se milostivească spre voi și să vă dea iertare.“
Această mare și de folos Taină pentru suflet a fost instituită de Mântuitorul nostru Iisus Hristos după Învierea Sa, când S-a arătat apostolilor și a suflat asupra lor zicând: “Luați Duh Sfânt: cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate și cărora le veti ține, vor fi ținute.“59
Este necesară sufletului o spovedanie cât mai deasă, încât acesta să nu slăbească din cauza păcatelor repetate, căci “oricine săvârșește păcatul este rob păcatului.“60
Primul pas spre insănătoșire este deasa mărturisire în fața preotului duhovnic, cu umilință, cu hotărârea de a nu mai păcătui. Sub epitrahil, cel în suferință descoperă Vindecătorului Suprem toate gândurile, neputințele și dorința de a se însănătoși sufletește și trupește, iar pe măsura credinței și nădejdii Sale va căpăta darul vindecării.
“Doamne Dumnezeul meu, strigat-am către Tine și m-ai vindecat.“61
Mare este misiunea preotului, căci în scaunul spovedaniei împlinește trei lucrări: părinte, doctor și judecător purtând în el Duhul Sfânt și prin acesta iertându-ne păcatele.
Taina Sf. Maslu, săvârșită în Biserica noastră Ortodoxă, pentru vindecarea bolnavului, se întemeiază pe învățătura Sf. Ap. Iacov care spune: “Este cineva în suferință? Să se roage...Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoții Bisericii și să se roage pentru el ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. și rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav și de va fi făcut păcate, se vor ierta lui.“62

După Înălțarea Sa la cer și după pogorârea Sf. Duh Domnul Iisus a dat această putere harismatică, de vindecare a bolilor și de izgonirea duhurilor rele din oameni, Sf. Apostoli și prin ei, episcopilor, preoților și tuturor bărbaților cu viață sfântă. Iată cuvintele Domnului: “Mergeți în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede și se va boteza se va mântui, iar cel ce nu va crede se va osandi. Iar celor ce vor crede, le vor urma aceste semne: în numele Meu vor izgoni demoni, în limbi noi vor grăi, șerpi vor lua în mână și de vor bea ceva de moarte, nu-i va vătama; peste bolnavi își vor pune mâinile și se vor întoarce sănătoși.“63
Această slujbă plină de rugăciune și mijlocire, este profundă și slăvită și important este ca imediat să și mulțumim lui Dumnezeu, când suntem eliberați de suferința trupească.
“Dacă vei înălța rugăciuni neîncetate și stăruitoare, nimeni nu te poate lipsi de roadele lor, pentru că aceste roade își au rădăcinile în ceruri, departe de orice stricăciune, unde cei muritori nu pot ajunge.“64
“Întru răbdarea noastră vă veți dobândi sufletele“65 – ne încurajează Mântuitorul.
“Suferința aduce răbdare, și răbdarea încercare, încercarea nădejde“.66 Sau: “Când sunt slab, atunci sunt tare“67 - ne mărturisește Sf. Ap. Pavel.
“Dacă acest cort, locuinta noastră pământească se va strica, avem zidire făcută de la Dumnezeu, casă nefăcută de mână, veșnică, în ceruri.“68 – continuă să ne întărească sufletele același Sf. Ap. Pavel.
Sf. Taina a Împărtășirii, numită și Euharistie, este Însuși Trupul și Sângele lui Hristos, pe care Domnul le-a purtat pe pământ, după înviere, și pe care ni le oferă în dar tuturor celor ce credem în El și facem voia Lui, spre iertarea păcatelor și spre viața de veci. Trebuie să o primim cu mare evlavie și credință, știind că este foc mistuitor care curăță și iartă pe cei vrednici, iar pe cei nevrednici îi arde și-i osândește.
Dacă Taina Botezului și Taina Mirungerii ne fac fii ai Bisericii și a lui Dumnezeu după har, Taina Spovedaniei și Taina Împărtășirii ne fac fii și moștenitori ai Împărăției Cerurilor.
“De nu veți mânca Trupul Fiului Omului și de nu veți bea Sângele Lui, nu veți avea viață întru voi“69
Sfânta Împărtășanie este cea mai înaltă hrană duhovnicescă oferită în dar omului pe pământ, care desăvârșește iertarea păcatelor spovedite și ne unește cel mai mult cu Dumnezeu, înmulțindu-ne harul Duhului Sfânt primit la Botez, dacă ducem o viață cu totul curată și placută lui Dumnezeu.

În cuvântarea de despărțire Domnul Iisus a spus Apostolilor: “Să nu se tulbure inima voastră; credeți în Dumnezeu și în Mine credeți (...) și Eu Îl voi ruga pe Tatăl și alt Mângâietor vă va da vouă, pentru că-n veac să rămână cu voi(...) Nu vă voi lăsa orfani voi veni la voi.“70
Pe acestea vi le-am spus fiind Eu cu voi; dar Mângâietorul, Duhul Sfânt,pe care Tatăl Îl va trimite întru numele Meu, Acela vă va învăța toate și vă va aduce aminte de toate cele ce v-am spus Eu.“71
De aici rezultă relația paralelă dintre lucrarea Duhului Sfânt și aceea a Fiului lui Dumnezeu. Promisiunea : “Nu vă voi lăsa orfani; voi veni la voi exprima adevărul în cele șapte Sfinte Taine, prin care creștinul se împărtășește de darul Duhului Sfânt.
Hristos insistă ca Apostolii să înțeleagă și să se bucure deplin: “Orice veți cere întru numele Meu, aceea voi face, pentru ca Tatăl să Se preamărească întru Fiul. Dacă veți cere ceva întru numele Meu, Eu Îl voi face.“72
“Prin lucarea acestor Sfinte Taine, Soarele dreptății intra (...) în această lume întunecată și omoară tot ce-i pieritor în ea, împrăștiind peste tot duh de viață nemuritoare, căci<<Lumea lumii>>73 biruiește lumea, după cuvintele Lui: <<Eu am biruit lumea>>74, având să spună prin aceasta că trupul muritor și stricăcios se face vrednic de o viață veșnică și netrecătoare (...). Strălucirea vieții viitoare, care-și face loc în lumea aceasta prin Sfintele Taine, covârșește în sufletele noastre orice farmec al vieții trupești și întunecă toată frumusețea și strălucirea acestei lumi. Am putea zice și noi cum zicea patriarhul Iacob că Sfintele Taine sunt <<casa și poarta cerului,>>“75 căci pentru fiecare din cei botezați coboară și Domnul îngerilor, iar oamenii ajung la fericirea Cerului.“76
Noi, cei creați, ce vom putea spune gândindu-ne la iubirea lui Dumnezeu față de noi? Vom amuți, “fiindcă dragostea dumnezeiască este negrăit mai presus decât cea omenească (...) și unirea dintre dragostea cea aprinsă a lui Dumnezeu, pe de o parte, și sufletul omenesc, pe de alta, va întrece puterea de înțelegere a omului, în așa măsură, încât este cu neputință s-o tălmăcesti în cuvinte.“ 77
“O dată ajuns în sufletul nostru, Hristos sugrumă păcatul din noi, ne dă din Însăși viața Sa și din propria Sa desăvârșire, ne face părtași la biruința Sa – o! cât este de nespusă bunătatea Lui! – (...) iar la ospățul Sfintei Împărtășanii ne mai declară și biruitori împreună cu El.“78

“Să păstrăm binefacerile și darurile împărtășite de Hristos și să nu lepădăm cununa, pe care cu atâtea oboseli și strădanii ne-a împletit-o Mântuitorul. Doar acesta și este viața în Hristos, viața pe care o câștigă Tainele Sfinte, la care, bineințeles Se adaugă și strădania binevoitoare a omului.“79
Sf. Apostol Pavel ne îndeamnă, prin intermediul epistolelor:
“Vă rog să nu vă pierdeți curajul din pricina necazurilor (...) Ele sunt slava voastră; (...) Să fiți puternic intăriți în omul cel lăuntric, ca Hristos să Se sălășluiască prin credință în inimile voastre; (...) Să cunoașteți iubirea lui Hristos cea mai presus de cunoaștere, pentru ca sa vă umpleți de toată plinătatea lui Dumnezeu.“80
“De aceea, eu, cel întemnițat întru Dumnezeu din suflet vă rog să umblați cu vrednicie (...) Fiecăruia dintre noi i S-a dat harul după măsura darului lui Hristos (...) Să nu întristați Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, întru care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărarii. (...).
Fiți buni intre voi, milostivi, iertându-vă unul altuia așa cum și Dumnezeu v-a iertat vouă intru Hristos.“81
“În toată vremea rugându-vă întru Duhul prin orice rugăciune și cere, și-ntru aceasta privegheați cu toată stăruința rugându vă pentru toți sfinții“82
“Iar Celui Ce, potrivit puterii care lucrează în noi, poate face cu mult mai mult decat tot ceea ce noi credem sau gândim, Lui fie-I slava în Biserică și întru Iisus Hristos, în toate neamurile din veacul vecilor! Amin“83
“Pace fie-le fraților și iubire cu credință, de la Dumnezeu Tatăl și de la Domnul Iisus Hristos.
Harul fie cu toti cei ce-n curăție Il iubesc pe Domnul nostru Iisus Hristos!“84
 

Citește alte articole despre: undefined

De la același autor

Ultimele din categorie