„Datoria noastră este să le netezim drumul copiilor cu deficiențe pentru adaptare și integrare”

11 Noiembrie 2013 18:40 Maria Burlă Arhiepiscopia Iaşilor

Când auzim în jur de copii cu deficiențe, gândul nostru se direcționează automat spre necesitatea de a-i ajuta cu bani, din puținul nostru, pentru operații sau alte lucruri. Însă acești copilași speciali nu au nevoie de banii noștri, ci de atenția, timpul și dragostea noastră. Părinții care au copii cu astfel de probleme nu de puține ori se marginalizează, nu ies în faţă, îşi pierd curajul și îi ascund de ochii lumii. Să încercăm, cât ne stă în putință, să venim în întâmpinarea lor. Aceasta a fost și ideea pe care a lansat-o un preot vizitator: aceea de a-i aduce pe enoriași în vizită la un astfel de centru. 

Sâmbătă, 9 noiembrie 2013, în cadrul Zilelor Pro Vita, a fost organizată Ziua Porților Deschise la două instituții cu renume în lucrul cu copiii cu deficiențe: Centrul de zi „Stejarul” și Colegiul Tehnic „Ion Holban”, centre partenere în acțiunile Pro Vita Iași. Cei interesați i-au putut vizita și observa astfel pe copii la activitățile lor, în săli de tratament și recuperare sau în ateliere de lucru, aflând astfel și cum sunt primiți, ajutați și educați copilașii cu deficiențe.

„Părinții acestora sunt niște eroi pentru noi”

La Centrul de zi „Stejarul”, destinat recuperării copiilor cu dizabilități severe, se încearcă găsirea de soluții pentru fiecare beneficiar. Aici, 27 de copii, dintre care 12 cu autism, frecventează începând cu vârsta de 7 ani și până la 18 ani activitățile și programul centrului. Cei care se îngrijesc de ei sunt oameni foarte bine pregătiți.

Mai există și cazuri în care părinții continuă și acasă efortul pe care îl fac specialiștii din centru. „Părinții acestora sunt niște eroi pentru noi. Ei nu și-au abandonat copiii și îi iubesc. Și sunt familii cu doi –trei astfel de copii. Fiecare are o poveste impresionantă, un roman. Să vă povestească ei ce trăiesc zi de zi. Într-adevăr, le este greu și lor, fiindcă uneori nu mai au răbdare, nu mai au putere. Eu pot să îl învăț aici să țină lingura în mână și să mănânce singur, dar dacă părintele acasă nu continuă efortul și îi taie bucățica și i-o bagă în gură, rezultatele vin mai greu”, mărturisește o angajată a centrului.

Camerele colorate și frumos decorate te invită înăuntru. Deși se trezesc în fiecare zi cu durerea fizică, acești copii nu știu ce este ura și sunt fericiți. Un copil cu deficiențe, cum îl numește societatea, poate să ofere mai multă bucurie celorlalți, prin felul lui de a fi, decât unul sănătos. Acest lucru îl spun și cei care se ocupă de ei.

„Să-i dai atenție și să-l iubești, asta nu ține de bani”

Cât despre copiii din mediul rural care au cerințe speciale, există centre în Iași unde ei vin două - trei zile pe săptămână sau o dată pe săptămână, acolo unde se face recuperare în regim ambulatoriu. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași are și o echipă mobilă care face terapie la domiciliu. E insuficientă însă pentru întreg teritoriul arondat.

La nivelul județului Iași sunt aproximativ 3400 de copii încadrați în grad de handicap. O parte din ei frecventează școlile cu învățământ special și beneficiază de terapie, 600 dintre ei sunt în centre de plasament, o parte au cu boli somatice care nu au nevoie de o terapie în sine, ci mai mult de tratament farmacologic.

„În mediul rural există și problema aceasta din partea părinților, cu privire la copil: așa l-a lăsat Dumnezeu, așa îl las. Mi-a fost foarte greu să-i conving că are importanță dacă propriul copil stă întins în pat și vede numai tavanul sau dacă e într-un scaun cu rotile și îl pot lua cu ei la câmp, să vadă și el ce e în jur. Astfel, nu mai este la fel de agitat și tot familiei îi este ușor”, apreciază doamna Mihaela Zaharia, șef al Serviciului de Evaluare Complexă a Copilului (Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași). Dânsa mai apreciază că în legislația din domeniu se pune foarte mult accent pe servicii. Dar nu este prevăzută în legislație pârghia economică prin care poți da bani pentru aceste servicii. „Totuși, să comunici cu el, să-l mângâi, să-i dai atenție și să-l iubești, asta nu ține de bani”, apreciază o vizitatoare.

„Avem mulți copii care și-au deschis deja propria afacere înafară”

La Colegiul Tehnic „Ion Holban” din Iași care anul acesta împlinește patru decenii de la înființare, vizitatorii au fost întâmpinați de doamna Gabriela Vrabie, care lucrează de 28 de ani cu elevii cu dizabilități. În prezent este director adjunct al acestei instituții și profesor psihopedagog. Dânsa a explicat că acest colegiu găzduiește elevi cu dizabilități locomotorii și asociate, fiind totodată singura instituție din țară care are învățământ integrat, și anume elevi din școală publică la un loc cu elevi din învățământul special. Copiii vin aici începând cu clasa pregătitoare și pot rămâne până la clasa a XII - a, beneficiind, după caz, și de învățământ postliceeal. Dacă de la clasa pregătitoare până la clasa a VIII-a este învățământ special, respectând programa școlilor de masă, începând cu clasa a IX-a, elevii se pot învăța următoarele meserii: tehnician în gastronomie (bucătar, cofetar, patiser), tehnician în industria textilă și pielărie (croitor), și tehnician în estetică (coafură, frizerie, manichiură, cosmetică).

O parte din elevi locuiesc în centrul de plasament „Ion Holban”, aflat în curtea aceleași instituții, deoarece nu au părinți. Alții stau în centru doar în perioada școlarizării, iar în centrul de zi, elevii vin dimineața și pleacă seara.

„Din cei care au terminat aici, mare parte din ei sunt angajați. Totuși, cei mai mulți dintre ei pleacă în străinătate, fiindcă au părinții acolo. Avem foarte mulți copii care și-au deschis deja propria afacere înafară, și-au găsit drumul în viață, s-au descurcat”, afirmă doamna Gabriela Vrabie, directorul adjunct al instituției.

„Dumnezeu a luat cu o mână și a dat cu zece”

Potrivit dânsei, copiii aceștia te trezesc și au o atenție extraordinară. Dumnezeu a luat cu o mână și a dat cu zece, pentru că ei au niște capacități senzoriale speciale. Ceea ce este important e să i le cauți și să-i determini și pe ei să și le găsească și să se folosească de ele. Unii sunt talentați la desen, alții au o capacitate extraordinară de a memora, alții au un talent special de a vorbi sau a cânta.

„Astăzi, unii copii sunt frustrați că tata nu le-a luat poșeta sau iPhone-ul de culoarea mașinii. Le-am spus colegilor mei consilieri de la celelalte școli din Iași care se confruntă cu astfel de cazuri să-i aducă pe acești copii aici. Au venit, i-am adus în sala de festivități pe toți, și pe ai noștri în căruțuri. I-au văzut cum se deplasează din cămin până în școală. Știți cum au rămas? În primul rând, nu mai comentau, (înainte - gălăgie, exuberanță, ce, ne aduce pe noi la handicapați?) au început să se schimbe la față, nu mai vorbeau, și-au închis iPhon-urile, s-au împrietenit, s-au pupat. La final, vine la mine un tip foarte bine îmbrăcat și-mi spune: Știți, doamna, cred că o să mă înțeleg mai bine cu părinții mei și n-am să le mai cer prea multe./  Dar ce le cereai părinților tăi?/ Aaa, tot felul de lucruri care nici măcar nu îmi trebuiau. Vă mărturisesc că am fost atât de mulțumită. Cred că și părinții ar trebui să vină. Copiii de aici nu sunt stânjeniți deloc de astfel de vizite; din contră, se simt atât de bine când vine cineva să-i vadă, au nevoie de socializare, zâmbesc, vorbesc”, spune doamna director Gabriela Vrabie.  

„Datoria noastră este să le netezim drumul pentru adaptare și integrare”

Între ei, acești copii se simt foarte bine, se respectă, se susțin, se încurajează. Dar în momentul în care ies de pe poarta școlii, întâmpină destul de multe dificultăți, prima dintre ele fiind etichetarea care, chiar dacă nu li se spune, prin limbaj nonverbal o simt, pentru că acești copii, chiar dacă au o dizabilitate, au o inteligență emoțională mult mai ridicată decât a noastră.

„Ei te simt și fără să le vorbești, ei te simt doar după cum îi privești și după cum îi abordezi.  Acești copii au fost aduși ca să trezească ceva în noi ceilalți și vin ca o lecție de trezire, pentru cei care vor să vadă, ca să-ți dai seama că există oameni care nu au chiar tot ce le trebuie, dar se adaptează mult mai ușor decât noi nevoilor vieții. Au o sumedenie de talente, sunt înțelegători, sunt spirituali și inteligenți. Datoria noastră este să-i călăuzim, să-i înțelegem, să-i acceptăm și să le netezim drumul pentru adaptare și integrare, să-și trăiască astfel viața mai ușor. De ce sunt acești copii așa? Este doar părerea mea și mi-o asum: e vorba de prețul pe care îl plătim pentru tehnologizarea prost înțeleasă, adică ce primim și nu știm să gestionăm. Poate fi și alimentația, dar mai ales îndepărtarea de credință, care cred cauza esențială”, a concluzionat doamna Gabriela Vrabie, director adjunct al Colegiului Tehnic „Ion Holban” din Iași.

Să venim în întâmpinarea părinților ce au copii cu deficiențe

Când auzim în jur de copii cu deficiențe, gândul nostru se direcționează automat spre necesitatea de a-i ajuta cu bani, din puținul nostru, pentru operații sau alte lucruri. Însă acești copilași speciali nu au nevoie de banii noștri, ci de atenția, timpul și dragostea noastră. Părinții care au copii cu astfel de probleme nu de puține ori se marginalizează, nu ies în faţă, îşi pierd curajul și îi ascund de ochii lumii. Să încercăm, cât ne stă în putință, să venim în întâmpinarea lor. Aceasta a fost și ideea pe care a lansat-o un preot vizitator: aceea de a-i aduce pe enoriași în vizită la un astfel de centru.

În România sunt peste 60 de mii de copii cu dizabilități. De cunoașteți astfel de cazuri, mai ales în mediul rural, e important să sesizați instituțiile abilitate. Cei care ajung în centre, pe care le poți găsi la o simplă căutare pe internet, sunt un caz fericit și sunt totuși mai aproape de noi. Să avem curajul și curiozitatea să mergem să-i vedem măcar. Iar mai apoi, de avem inimă bună, zâmbetele și seninătatea lor ne vor îndemna să facem și mai mult. O strângere în brațe le este de ajuns. Deşi nu au dezvoltate anumite capacităţi, aceşti copii au un suflet minunat, au multă voinţă, sunt ambiţioşi, sunt impresionanţi. Câtă determinare au și ce eforturi depun pentru a desfășura activitățile pe care le facem și noi!

Nimeni nu dorește acest lucru, dar trebuie să ne gândim că tuturor ni se poate întâmpla să ajungem la un moment dat într-un scaun cu rotile. Fiecare ar putea să fie oricând în locul celuilalt.De aceea, să avem puterea și înțelepciunea să observăm partea bună și acolo unde aparent nu se vede.     

 

 

 

 

De la același autor

Ultimele din categorie