„Managamentul serviciilor sociale”, la Săvineşti

Fundația „Solidaritate și speranță” – filiala Săvinești, în parteneriat cu parohia „Sfinții Voievozi” din Săvinești, a desfășurat în perioada 23 – 25 iulie 2013, în cadrul modulului intitulat „Managamentul serviciilor sociale”, un curs de fundraising.

La acest curs au participat preoți din protopopiatele Târgu Neamț, Piatra Neamț și Roznov, dar și delegați din partea unor parohii, voluntari, asistenți sociali şi învățători. Cursul a prezentat strategii și tehnici pentru crearea unor proiecte sociale în cadrul cărora cei care le realizează să poata identifica surse și resurse prin care să susțină proiectul respectiv. "Cursul a fost un succes, preoții asimilând tehnici de identificare a resurselor, tehnici de identificare a beneficiarilor direcți și indirecți, de stabilire a oportunităților și priorităților proiectelor sociale. Pentru luna august 2013, participanții proiectului au arătat interesul pentru următorul curs de managament social care va fi susținut la sediul Fundațiiei „Solidaritate și speranță” – filiala Săvinești. Acest curs va fi continuarea implementării proiectului de fundraising", a spus pr. paroh Petru Munteanu.

Citește alte articole despre: preoţi, curs, Săvineşti

De la același autor

Ultimele din categorie