Slujba de sfințire a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența numeroșilor credincioși din comunitate și din împrejurimi.

La finalul slujbei, potrivit rânduielii, credincioșii au avut posibilitatea de a trece prin Sfântul Altar, ca semn al binecuvântării și al întăririi în credință.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită pe o scenă amenajată în apropierea bisericii.

În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul a evidențiat importanța sfințirii bisericii în viața unei comunități, subliniind că sfântul locaș este un semn văzut al legământului dintre Dumnezeu și credincioși și al lucrării Sale în mijlocul comunității. Ierarhul a explicat, totodată, semnificația rânduielii liturgice a sfințirii bisericii și a îndemnat credincioșii să primească acest moment atât ca pe o binecuvântare, cât și ca pe o responsabilitate de a mărturisi credința prin răbdare, iertare și fapte bune:

Sfințirea unei biserici este, pentru noi, ea însăși o taină și o adeverire a lucrării lui Dumnezeu, care rămâne până la sfârșitul veacului. Pentru că biserica, în orice comunitate, rămâne semn văzut al legământului lui Dumnezeu cu acea comunitate și al lucrării lui Dumnezeu în acea comunitate.

Oriunde ne putem ruga și este bine și necesar să ne rugăm. Dar în biserică, mai mult decât oriunde, se împlinesc legămintele noastre. În biserică aducem și noi jertfa noastră de rugăciune și darul nostru către Dumnezeu. În biserică primim Botezul, Împărtășania, Cununia și Hirotonia. De aceea, taina bisericii rămâne pentru noi taina întâlnirii cu Hristos a fiecărui om.

De aceea și slujba de astăzi o punem la inima noastră ca pe o pagină importantă în istoria acestei parohii, dar și ca pe o binecuvântare pe care Domnul a revărsat-o asupra acestei comunități. Pentru că, iată, de sute de ani, această taină a sfințirii nu a mai avut loc în această parohie. De aceea, ziua de astăzi este zi de bucurie, dar și zi de înțelegere.

Împreună, preoți și credincioși, înconjurăm biserica lui Hristos, sfințind, începând din afară, cele care rămân locașul cel sfânt al Domnului, pentru ca apoi preotul să intre în altar și să se apropie de Sfânta Masă, precum odinioară femeile mironosițe au avut gândul de a veni să slujească cele de trebuință trupului lui Hristos, precum Iosif și Nicodim au îmbălsămat trupul lui Hristos. Așijderea și preotul, îndată ce intră în Sfântul Altar, pune în piciorul Sfintei Mese Sfinte Moaște ale unui mucenic, pentru că în orice biserică, în orice altar, este zidit pe temeiul acesta al mărturisirii unui mucenic, adică pe temeiul credinței duse până la capăt.

Credință care se hrănește din taina jertfirii lui Hristos și omul însuși se aduce jertfă, fără să se mai teamă de moarte atunci când puterea credinței este primejduită.

Așadar, Moaște de mucenic în piciorul Sfintei Mese, după care Sfânta Masă este spălată cu apă curată, cu săpun, apoi cu agheasmă, cu apă de trandafir, unsă cu Sfântul și Marele Mir. Pecetluită apoi, pentru că la Sfânta Masă nu va mai umbla nimeni decât Arhiereul, dacă va fi necesar altcândva, pentru o anumită pricină a Bisericii, precum astăzi.

Urmând ca apoi, odată pecetluită Masa, să se acopere cu Sfintele acoperăminte, închipuind cămașa lui Hristos, și astfel altarul să devină, în conștiința liturgică a Bisericii, locul de jertfă, locul de unde ne hrănim noi înșine cu Trupul și Sângele lui Hristos Dumnezeu Cel înviat.

De aceea, taina de astăzi, a sfințirii bisericii, o punem la inima noastră ca binecuvântare, dar și ca responsabilitate de a prelungi în viața noastră puterea credinței, de a pune mai departe în viața noastră conștiința de a răbda, de a ierta, dar și de a aduce bine celor din jur, de a nu răni noi înșine pe fiecare dintre cei din jurul nostru, de s-ar putea, nici măcar cu un gând.

Iar dacă o facem, să ne iertăm unii pe alții, să avem hotărârea de a-L avea pe Hristos în mijlocul nostru, astfel încât să împlinim, zi de zi, cuvântul pe care îl rostim la slujbele noastre: „Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”.

La finalul slujbei, în semn de apreciere pentru eforturile depuse în cadrul lucrărilor de rezidire, restaurare și înfrumusețare a bisericii, părintele paroh Valentin Timofte a primit „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei”. Aceeași distincție le-a fost acordată și preoților care au slujit în această parohie, preotul Adrian Chelaru și preotul Leonte Lehaci.

De asemenea, persoanele care au sprijinit lucrările desfășurate la biserică au fost răsplătite cu ordine și distincții de vrednicie.

În încheiere, părintele paroh Valentin Timofte a mulțumit tuturor celor care au contribuit la lucrările de restaurare și înfrumusețare a sfântului locaș, evidențiind jertfa enoriașilor și implicarea binefăcătorilor.