"Şcoala Varlaam este o şcoală pentru viaţă"

 

Săptămâna aceasta a fost una "de serbare" la Şcoala "Varlaam Mitropolitul", aflată sub patronajul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. De la cei mai mici elevi, care tocmai au încheiat clasa pregătitoare, şi până la cei cu multă experienţă "în ale şcoalei", care au agăţat în cui şi clasa a III-a, au serbat şi s-au veselit, împreună cu învăţători, părinţi şi bunici

Trei zile, dar fără nopţi, au ţinut-o tot într-o serbare, cu cântece, dans, poezii şi alte lucruri minunate din lumea copilăriei, deprinse sub acoperământul Sfântului Ierarh Varlaam, pentru ca joi, în ultima zi, toată veselia să se contopească într-o sărbătoare a sfârşitului de an şcolar, la care au luat parte copii din toate clasele.
Întrebaţi de profesori cu ce impresii au rămas din anul pe care l-au încheiat şi cum ar suna, într-un singur cuvânt, toate câte le-au adunat în acest răstimp alături de dascălii lor, cei mici au răspuns: bucurie, distracţie, joacă, iubire, prietenie, nelipsind însă şi reproşurile de genul "multe teme" sau "trezirea prea de dimineaţă".
Pentru a le mai îndulci amarul, directorul Şcolii "Varlaam Mitropolitul", domnul Florin Iancu, le-a amintit copiilor de şcoala de vară, ce se va desfăşura în intervalul 1 - 26  iulie şi va cuprinde o serie întreagă de activităţi, de la ateliere experienţiale şi până la tabere la munte, în care copiii vor continua, într-o manieră mai relaxată, activităţile de joc şi învăţare din timpul anului.
În continuoare, părintele arhimandrit Hrisostom Rădăşanu, consilierul Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, a felicitat elevii pentru munca, pentru răbadarea şi pentru toate lucrurile frumoase şi folositoare pe care au reuşit să le înveţe de-a lungul anului şcolar, a felicitat dascălii pentru dăruire şi părinţii pentru implicarea de care au dat dovadă în formarea armonioasă a copiilor lor, subliniind, în acest context, filosofia care stă la baza Şcolii "Varlaam Mitropolitul": parteneriatul între Şcoală, Familie şi Biserică.

"La această şcoală am învăţat, la rândul meu, foarte multe lucruri"

În finalul evenimentului, părinţii şi bunicii care s-au remarcat printr-o implicare deosebită în acest parteneriat au primit diplome din partea conducerii şcolii şi au fost invitaţi să exprime, la rândul lor, câteva gânduri despre activitatea Şcolii Varlaam şi rezultatele care se văd în viaţa familiei lor. Reproducem, în cele ce urmează, câteva dintre aceste mesaje:

"Varlaam Mitropolitul este şcoala pe care mi-am imaginat-o şi pe care mi-am dorit-o pentru copilul meu; o şcoală care priveşte elevul în întregul său ca om, nu doar ca pe un rezultat obţinut la o disciplină sau alta."

"Cred că, în tot ceea ce vor face în viaţă copiii noştri, va exista întotdeauna ceva care se va datora acestei şcoli şi oamenilor minunaţi cu care au interacţionat. Ei sunt la vârsta în care au nevoie de persoane de care să se ataşeze şi pe care să le transforme în modele şi în această şcoală cu siguranţă le-au găsit."

"La această şcoală am învăţat şi eu, la rândul meu, foarte multe lucruri. Am învăţat cum să mă port cu copilul meu, cum să-l ajut şi cum să-l educ mai bine. Mi-a plăcut mult ideea de comuniune promovată aici şi faptul că am putut avea o relaţie foarte bună de colaborare cu doamna învăţătoare. Mă bucur că pot continua şi pentru următorii patru ani în această familie."

"Am întâlnit aici o familie de oameni deosebiţi, oameni care adună laolaltă multă iubire, credinţă şi încredere, am învăţat de la doamnele învăţătoare faptul că fiecare copil este o nouă călătorie şi, alături de întreaga echipă de aici, am învăţat că nu doar copiii noştri, ci noi toţi avem capacitatea de a creşte armonios. Dacă ar fi să rezum toate aceste lucruri, nu pot să spun altceva decât că Şcoala Varlaam este o şcoală pentru viaţă."           

De la același autor

Ultimele din categorie