Biserica parohiei Cucova - Valea Seacă, târnosită după 12 ani

 

Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a sfinţit duminică, 4 septembrie, Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din parohia Cucova - Valea Seacă, Protopopiatul Sascut. Lăcaşul de cult a fost ridicat prin contribuţia enoriaşilor şi a autorităţilor locale.

Un nou lăcaş de închinăciune din Eparhia Romanului şi Bacăului a primit veşmântul sfinţirii în prima duminică a lunii septembrie. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa a peste 2.500 de credincioşi care au asistat la Sfânta Liturghie săvârşită de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, alături de un sobor de 30 de preoţi şi diaconi, pe un podium special amenajat. După cum ne-a relatat pr. Liviu Negoiţă, protoiereul Protopopiatului Sascut, în cadrul Sfintei Liturghii, tânărul Bogdan Lupu a fost hirotonit diacon. „Au participat parlamentarii din zonă, precum şi oficialităţi locale şi judeţene. S-au acordat distincţii de vrednicie ctitorilor, iar pr. paroh Marin Racoviţă a fost răsplătit cu distincţia de iconom stavrofor, pentru osteneala depusă la ridicarea acestui frumos lăcaş de închinăciune“, a afirmat pr. protopop Ioan Negoiţă.

Satul Cucova face parte din comuna Valea Seacă şi se află la o distanţă de aproximativ 40 km de Bacău şi 20  km de Adjud, în apropierea drumului european E85. Lăcaşul de închinăciune care a fost sfinţit acum trei zile a fost construit în 12 ani prin purtarea de grijă a părintelui paroh Marin Racoviţă, ajutat de credincioşi. Actuala biserică se află pe locul uneia mai vechi din lemn ridicată în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. În urma cutremurului din anul 1940 a fost grav avariată. În toamna anului 1999, la iniţiativa părintelui paroh şi a consiliului parohial, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Eftimie, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, pe atunci Episcop al Romanului, s-a pus piatra de temelie pentru Biserica „Adormirea Maicii Domnului“. „La ridicarea acestui lăcaş de cult, alături de puţinii enoriaşi ai parohiei (150 de familii), o contribuţie însemnată au avut-o câţiva fii ai satului. De asemenea, Consiliul Local al comunei Valea Seacă, în frunte cu primarul Ioan Pravăţ, a acordat atenţie şi ajutor sporit acestei biserici. Lăcaşul de cult este pictat în tehnica frescă de către pictorul Constantin Zafiu, fiind împodobită cu o catapeteasmă şi mobilier sculptate din lemn de stejar“, a spus pr. paroh Marin Racoviţă.

De la același autor

Ultimele din categorie