Biserica „Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt“ din cartierul sucevean Adâncata - Burdujeni, sfinţită de IPS Părinte Pimen

Duminica trecută, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, în sobor ales de preoţi şi diaconi, a oficiat slujba de sfinţire a Bisericii „Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt“ din cartierul sucevean Adâncata - Burdujeni, filie a Parohiei „Sfântul Andrei“ din Burdujeni, urmată de slujba Sfintei Liturghii arhiereşti.

Mai multe detalii despre biserica nou târnosită ne-a oferit pr. slujitor  Viorel Duţuc: „Biserica nou zidită este un dar, o ofrandă oferită lui Dumnezeu de comunitatea ce a ridicat-o prin credinţa, hărnicia şi dragostea oamenilor ce îi aparţin. Sfinţirea bisericii este darul lui Dumnezeu către cei ce au ridicat-o, deoarece biserica devine «poartă a cerului şi casă a lui Dumnezeu». De asemenea, de clipe binecuvântate s-a învrednicit comunitatea cartierului Burdujeni-Sat (Gropi). Aici, sub ocrotirea duhovnicească a familiei extinse a comunităţii parohiale «Sfântul Andrei» Burdujeni, s-a construit între anii 2007-2014, pe pământul familiei Savel şi Adela Duţuc, prin jertfa familiei pr. Viorel şi Adriana Duţuc, o preafrumoasă biserică ce îl are ca ocrotitor pe Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt. În acest locaş, din anul 2011, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Pimen, se slujesc dumnezeiasca Liturghie şi celelalte Sfinte Taine ale Bisericii.  Construită cu multă jertfă şi râvnă duhovnicească, noua biserică din Burdujeni-Sat, târnosită în data de 13 iulie 2014, reprezintă împlinirea unui proiect care, la fel ca în multe alte locuri din ţară, a început după căderea regimului comunist în anul 1989. Rugăciunea şi entuziasmul comunităţii din jurul Bisericii «Sfântul Ştefan cel Mare» au rodit atât în sporirea vieţii duhovniceşti, cât şi în împodobirea locaşului cu o preafrumoasă catapeteasmă şi o impozantă clopotniţă, prin osteneala mai multor oameni sufletişti. De asemenea, s-a reuşit înfrumuseţarea bisericii cu sfinte icoane bizantine şi vitralii realizate de artistul Cristian Duţuc.  Toate lucrările sociale, culturale şi administrative au fost posibile prin jertfa credincioşilor practicanţi, cu osteneala clerului, coralei, consiliului şi comitetului parohial, dar şi cu sprijinul Primăriei Municipiului Suceava“.

De la același autor

Ultimele din categorie