Catedrala Unirii Naţionale din Rădăuţi: 50 de ani de la sfinţire

 

2011 este, pentru Catedrala Ortodoxă din Rădăuţi, an jubiliar, întrucât pe 28 mai se vor împlini 50 de ani de la târnosirea ei. Cu acest prilej, Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va săvârşi Sfânta Liturghie în acest sfânt lăcaş, închinat Pogorârii Sfântului Duh. De asemenea, va fi oficiată o slujbă de pomenire pentru ctitori şi se va lansa monografia bisericii.

După 550 de ani de la zidirea străvechii Biserici cu hramul "Sfântul Ierarh Nicolae", necropolă domnească a Muşatinilor, fostă catedrală episcopală vreme de peste 420 de ani, construirea unei catedrale ortodoxe în Rădăuţii Voievodali era o necesitate religioasă şi istorică. Necesitatea era determinată şi de faptul că administraţia austriacă a dus o sistematică politică de îngrădire a conştiinţei creştin-ortodoxe şi naţionale a românilor din Bucovina istorică. Astfel, măsuri ca: desfiinţarea complexului ecleziastic de cultură religioasă din Rădăuţi, respectiv Mănăstirea şi Episcopia de Rădăuţi, amplasarea Hergheliei din Rădăuţi în incinta fostei mănăstiri, germanizarea învăţământului, culturii şi administraţiei, colonizarea oraşului cu populaţii străine ca etnie şi confesiune religioasă, din care cauză Rădăuţiul era considerat, la un moment dat, "cel mai german oraş din Ţara Fagilor", îngrădirea construirii de biserici ortodoxe româneşti, facilitarea construirii de edificii religioase de confesiune catolică, protestantă, mozaică şi greco-catolică" au constituit tot atâtea semnale ale unei pragmatice, sistematice şi bine organizate politici de dominaţie instaurate de habsburgi, în ceea ce s-a numit, mai târziu, Bucovina. Prin urmare, după istoricul eveniment naţional de la 1918, mai exact în anul 1920, un comitet alcătuit din preoţii de la Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae" din Rădăuţi, împreună cu Epitropia bisericească şi cu primarul oraşului, Gheorghe Popadiuc, au pus în discuţie zidirea unei catedrale ortodoxe în oraşul Rădăuţi, care să poarte denumirea de Catedrala Unirii Naţionale, şi au hotărât să facă toate demersurile în vederea obţinerii terenului şi aprobărilor necesare. În anul 1921, pe 10 mai, autorităţile de stat, împreună cu reprezentanţii Bisericii, au hotărât zidirea unei catedrale ortodoxe în Rădăuţi, construcţie monumentală şi durabilă care avea să simbolizeze eternizarea Unirii Bucovinei cu Patria-Mamă, purtând în acest sens denumirea de Catedrala Unirii Naţionale şi având hramul Pogorârea Sfântului Duh.

Edificiu ridicat în 34 de ani

În conformitate cu această hotărâre istorică pentru rădăuţeni, după luarea în proprietate a terenului, în 16 septembrie 1923 s-a sfinţit locul unde urma a se construi Catedrala Unirii Naţionale din Rădăuţi, prin aşezarea unei cruci de stejar în prezenţa episcopului-vicar Ipolit Vorobchievici şi a ministrului Iancu Nistor. Din cauza diferitelor expertize ale terenului, care se dovedea a fi prea puţin rezistent pentru proiectata Catedrală, lucrările au început abia în iulie 1927, iar în 23 octombrie 1927 s-a pus piatra fundamentală. S-a sfinţit piatra de temelie de către vrednicul de pomenire mitropolit al Bucovinei Nectarie Cotlarciuc, asistat fiind de arhim. Ortizie Popescu, pe atunci stareţul Mănăstirii Suceviţa. Trebuie de amintit faptul că lucrările pentru fundamentarea bisericii au cerut mult timp, deoarece, terenul fiind moale (odinioară aici exista un mic lac, numit "heleşteul lui Tofănel"), a trebuit să fie întărit cu o placă de beton armat, groasă de cinci metri, aşezată pe pilaştrii de stejar. Lucrările de construcţie la Catedrală au durat timp de 34 ani (1927-1961). La început, acestea s-au desfăşurat cu mult entuziasm, cheltuielile fiind suportate nu atât de enoriaşi, cât mai ales de Mitropolia Bucovinei, care avea în proprietate daniile voievozilor, organizate de administraţia austriacă în aşa-numitul Fond Religionar Bisericesc Greco-Oriental. Mai târziu, însă, din diferite cauze, dintre care cele mai accentuate au fost criza financiar-mondială (1930-1933) şi cel de-al Doilea Război Mondial (1939-1945), aceste lucrări fie au mers mai încet, fie au fost sistate ani întregi. Cert este faptul că, în 1940, la izbucnirea războiului, Catedrala avea zidăria la roşu atât la corpul principal, cât şi la turla principală, pe care se montase Sfânta Cruce. Până în anul 1948, lucrările s-au executat sub supravegherea şi cu subvenţiile Mitropoliei Bucovinei. Din anul 1948, odată cu deposedarea de Fond şi desfiinţarea Mitropoliei Bucovinei de către statul comunist, aceste lucrări s-au desfăşurat sub supravegherea şi cu subvenţiile Mitropoliei Moldovei şi Sucevei. Demnă de amintit este şi imensa jertfă a credincioşilor ortodocşi atât din Rădăuţi, cât şi din alte localităţi ale Bucovinei istorice, care au contribuit cu importante sume de bani şi muncă voluntară.

Mărturie vie a geniului naţional

În timpul celor 34 de ani, cât a durat construcţia Catedralei, la conducerea lucrărilor au succedat opt preoţi sau administratori parohiali, după cum urmează: pr. Dimitrie Cărbune, pr. Vespazian Reuţ, administrator parohial dr. Ioan Zugrav, pr. Gheorghe Cojocar, administrator parohial Victor Cocinschi, pr. Ioan Breabăn, administrator parohial Oreste Gherasim şi pr. Miltiade Iftode. Datorită sprijinului moral şi material oferit în permanenţă de Patriarhia Română şi Mitropolia Moldovei şi Sucevei, la care s-a adăugat şi ajutorul material al statului, dar mai ales datorită ajutorului Preasfintei Treimi şi iubirii jertfelnice pentru Biserică arătate de preoţii, epitropii, consilierii parohiei, enoriaşii atât din Rădăuţi, cât şi din împrejurimi, s-a reuşit a se zidi această "monumentală şi impresionantă capodoperă arhitectonică şi picturală", care, la 28 mai 1961, în Duminica Rusaliilor, a fost târnosită drept Catedrala Unirii Naţionale, cu hramul "Pogorârea Sfântului Duh", de către vrednicul de pomenire patriarh Iustin Moisescu, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, alături de un impresionant sobor de preoţi şi diaconi. Catedrala Unirii Naţionale din Rădăuţi rămâne o mărturie vie a geniului naţional. Aşa cum remarcă cunoscătorii, ea stă cu cinste alături de venerabilele monumente ale trecutului nostru.

(*pr. Nicolae Vîrtea este parohul Catedralei "Pogorârea Sfântului Duh" din Rădăuţi)

De la același autor

Ultimele din categorie