După slujba Parastasului, cei prezenți au depus flori la troița dedicată românilor uciși la Fântâna Albă.

În continuare, au fost rostite mai multe alocuțiuni.

Părintele stareț, arhim. Melchisedec Velnic, a vorbit despre modul de a fi al românilor bucovineni de atunci, despre scopul lor și despre cât se regăsesc românii de azi în simțirea și idealurile celor din 1941:

„Noi vrem Patria noastră românească și Biserica noastră strămoșească, de care voi vă bateți joc! Noi nu putem schimba libertatea noastră pe jugul vostru de oțel! Aceste cuvinte au răsunat acum 84 de ani în fața ofițerilor sovietici la Hliboca. Ne întrebăm: cine au fost românii care au avut tăria să spună aceste cuvinte în fața unei forțe brute? Cine au fost cei care au simțit aceste cuvinte de foc? Ce cuget și ce inimi aveau ei. La 84 de ani de la masacrul acestor români la Fântâna Albă, ne întrebăm:

De ce au dorit să treacă acești români granița pusă de Uniunea Sovietică și să vină în patria mamă? Care a fost gândul lor, scopul lor? […]

Au pierdut împărăția lumească, dar au câștigat-o pe cea cerească. De fapt, peste graniță ei nu căutau doar o țară românească pământească, ci căutau o spiritualitate, o viață duhovnicească pe care o cunoșteau și o doreau. Și atunci, părul capului lor care nu s-a clintit a fost adevărul, libertatea, legătura dragostei de frații lor, legătura dragostei de Dumnezeu.

Frica, lașitatea, corupția spirituală, micimea de suflet – într-un cuvânt, egoismul, care venea cu stăpânirea comunistă sovietică, nu a reușit să le fure harul, nu a reușit să-i scufunde în întunericul minciunii, nu și-a îndeplinit scopul a-i transforma în oameni căzuți de la Dumnezeu. În această luptă, ei au murit cu trupul, dar nu au căzut cu duhul – din contră, cu duhul s-au înălțat la cer.

Crucea este semnul cu care au plecat spre graniță, crucea a fost semnul sub care au fost uciși. Crucile sfărâmate au fost aruncate peste ei, în gropile comune săpate în acele locuri – dar crucea Domnului le-a fost biruință în cer. Ei sunt deopotrivă martiri ai neamului românesc și mărturisitori ai credinței. Sunt o laudă a neamului nostru în fața lui Dumnezeu. O laudă curățată prin jertfă – căci căruia mult a iubit mult i se iartă (cf. Luca 7, 47), ce vor fi greșit, ca niște oameni, în viața lor.

Cei de azi din Bucovina, fie din partea de nord, fie din partea de sud, sunt rude ale lor, urmași ai lor după trup. Dar rudenia biologică este doar suportul pentru rudenia spirituală. Noi toți putem să fim urmași ai lor, după duh, sau să nu fim – cugetul și faptele noastre ne înrudesc sau ne despart de ei.

Ne putem noi lăuda cu ei întru adevăr sau ne simțim străini de ei, deși suntem de-un neam cu ei, români? Suntem noi, astăzi, asemenea lor în gândire, suntem asemenea lor în iubirea de neam? Avem noi drept scop a trăi în libertate, adică în viața în Hristos? Scopul lor, de a fi uniți cu frații lor, ne mai spune ceva, ne însuflețește ca pe ei? Iubim noi să fim liberi? Liber nu poți să fii decât întru adevăr, când adevărul îți stăpânește viața, nu minciuna.

Într-un cuvânt: semănăm noi cu ei? Uitându-ne în direcția din care ei veneau spre România, îi vedem astăzi pe frații români de dincolo de graniță. Oare avem noi, cei de azi, tăria să ne spunem unii altora că simțim ceea ce simțit strămoșii noștri în 1941? Că suntem și noi însuflețiți de duhul și gândul unității? Fiecare putem căuta în noi și aflăm răspunsul. Dar putem căuta și la ei și le putem cere putere.

Să dea Dumnezeu ca la locul martiriului lor să se ridice cândva o mănăstire închinată Sfintei Cruci și prin Sfânta Cruce să privim mai adânc în sufletele lor. Să luăm putere din puterea lor, să luăm dragoste de țară și de neam din dragostea lor, să luăm libertate din libertatea lor, să luăm credință din credința lor, spre a fi frați cu ei nu doar după trup, ci și după duh, în Hristos, Dumnezeul nostru.

A urmat doamna Irina-Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuți, care a vorbit despre comemorarea de la Fântâna Albă din prima parte a zilei, la care a participat împreună cu domnul consul Cristian Dacica, și a transmis simțirea comunității românești din nordul Bucovinei.

Prof. Daniela Luminița Ceredeev, inspector pentru disciplina religie în cadrul Inspectoratului Județean Suceava, s-a adresat tinerilor prezenți:

Mai întâi, participați voi la o lecție de iubire desăvârșită de țară, pentru că cei care și-au dat viața pentru țara și pentru credința lor nu puteau decât să iubească desăvârșit. Apoi, participați la o formă de mărturisire de credință. Fiți recunoscători celor care vă expun la astfel de lecții în alte de viață, la astfel de momente de învățare. Voi purtați negru cernit al smereniei – e ceea ce vă poate înălța dincolo de ceea ce vă puteți imaginea –, purtați roșul jertfei și albul rugăciunii. Dacă le veți avea pe acestea toate înaintea voastră și în angajamentele voastre de fiecare zi, să fiți siguri că jertfa va fi împlinită.

Domnul Cristian Aanei, vice-primar al comunei Putna, a remarcat necesitatea de a le fi recunoscători celor uciși și faptul că ei au avut credința ca ceva mai presus de viața lor.

Primarul orașului Vicovu de Sus, domnul Vasile Iliuț, care a participat și dimineața la comemorarea de la Fântâna Albă împreună cu elevi din grupul vocal-instrumental „Ai lui Ștefan, noi oșteni”, a vorbit despre răul adus de război și binele păcii.

Din comuna Straja, în care trăiesc rude ale celor uciși la Fântâna Albă, domnul primar Mihai Juravle a arătat că cei uciși au fost iubitori de pace.

Din partea conducerii Liceului „Ion Nistor” Vicovu de Sus, a vorbit doamna directoare adjunctă Cristina Puha. Doamna profesoară a arătat că, pentru elevi, ceea ce s-a întâmplat este o lecție de curaj și de asumare și a amintit că elevii liceului au prezentat în cadrul unui activități naționale Portalul Memorial Golgota Neamului – „Fântâna Albă”.

Ultima alocuțiune a fost a domnului Marin Gherman, profesor la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, de origine din regiunea Cernăuți. Între studenții prezenți, membri ai Asociației Studenților Creștini Ortodocși Suceava, au fost și studenți din regiunea Cernăuți. Acesta a arătat că regimul sovietic a transformat cuvântul acasă dintr-o noțiune teritorială într-una lingvistică identitară, cu importanță pentru viitor:

„Vrem acasă, dar nu acolo unde ne-am născut, ci acolo unde ne simțim acasă”. De 1 aprilie trebuie să ne numim unii pe ceilalți frați, în primul rând, pentru că despre frați este această poveste tristă și tragică a zilei de 1 aprilie 1941.

Fântâna Albă este despre libertate, pentru că regimul sovietic a crezut că acolo, la Fântâna Albă, va crea un mare mormânt. Poetul Vasile Bâcu, de la Cernăuți, spunea că Fântâna Albă a devenit un mormânt. Însă, vorba unui alt poet, acei oameni au fost semințe din care a renăscut libertatea și tendința aceasta spre a avea mai multă libertate.

Fântâna Albă este despre minciună, despre dezinformare. Noi nici acum nu știm exact ce a fost. O provocare? O operațiune specială? Militară? O întâmplare? Cert este că a fost o încercare a regimului sovietic de a distruge coloana vertebrală a unei mișcări anticomuniste care se năștea, și au distrus-o.

Fântâna Albă este despre curaj și despre acei oameni care au pus pe primul loc identitatea și valorile lor naționale. Trebuie să ne gândim mult mai mult cum transformăm paginile de istorie în pagini despre viitor, pentru ca viitorul să fie mai bun și cu mai multă memorie colectivă asumată.

În încheiere, a avut loc un recital de muzică și poezie, care a inclus și citirea unui fragment literar care transpune mărturia unui supraviețuitor al masacrului, trecut în România. Recitalul a fost susținut de elevii Grupului vocal-tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni” de la Liceul Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus, coordonat de profesorul Vasile Schipor.