Moaştele Sfântului Modest, la Mănăstirea Râşca

La Mănăstirea Râşca din judeţul Suceava va ajunge vineri, 13 septembrie 2013, la ora 13:00, racla în care se află capul Sfântului Ierarh Modest. Sfintele moaşte vor fi aduse de la Mănăstirea Ano- Xenia din Volos, Grecia,  cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Ignatie al Volosului şi a Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.

Delegaţia din Grecia va fi condusă de arhimandritul Nectarie, stareţul Mănăstirii Ano-Xenia. În această seară, la Râşca va fi oficiată slujba Privegherii, iar mâine dimineaţă se vor săvârşi Ceasurile şi Sfânta Liturghie. Cu prilejul serbării hramului, va fi scoasă spre închinarea credincioşilor racla în care se află moaştele mai multor sfinţi ai Bisericii noastre, aflată în sfântul altar al sfântului lăcaş de la Râşca. De asemenea, pelerinii se vor putea închina la papucul Sfântului Ierarh Spiridon primit în dar de la Înalt Preasfinţitul Nectarie, Mitropolit de Kerkyra şi Paxos. "La momentul cuvenit din cadrul slujbei Privegherii va fi scoasă o sfântă cruce ce cuprinde părticele foarte mici din lemnul Sfintei Cruci primite de la Ierusalim de la o monahie de neam grec", a adăugat arhim. Mihail Bălan, stareţul Mănăstirii Râşca. Capul Sfântului Ierarh Modest va rămâne la Râşca până pe 16 septembrie 2013.

Citește alte articole despre: pelerinaj, Sfântul Modest, Râşca

De la același autor

Ultimele din categorie