Preasfinţitul Vasile Someşanul la 63 de ani

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului

Preasfinţitul Vasile Someşanul la 63 de ani

    • Preasfinţitul Vasile Someşanul la 63 de ani
      Preasfinţitul Vasile Someşanul la 63 de ani

      Preasfinţitul Vasile Someşanul la 63 de ani

Preasfinţitul Vasile Somesanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Vadului Feleacului şi Clujului împlineşte astăzi, 30 decembrie, 63 de ani.

Cu această ocazie Prea Sfinţia Sa va oficia Sfânta Liturghie, de la ora 10, în Capela Şcolii Cristiana, de pe Aleea Moldoveanu nr 10-12.

Preasfinţitul Vasile Someşanul s-a născut în 30 decembrie 1948, în Cluj-Napoca, din părinţii Constantin şi Rozalia Flueraş. Îndemnul de a se apropia mai mult de Biserica lui Hristos, l-a simţit în toamna anului 1968, în urma vizitării mănăstirilor de pe Valea Oltului.

Câteva date biografice ne-a oferit vicarul administrativ al Eparhiei Clujului, Părintele Iustin Tira: „Îndată după hirotonirea sa ca preot, de către arhiepiscopul de vrednică pomenire Teofil Herineanu, a fost preot slujitor mai întâi la Parohia Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Cartierul Grigorescu, după care la parohia cu acelaşi hram din Cartierul Mănăştur. Viaţa Părintelui Vasile a luat o întorsătură puţin mai specială, în momentul în care a fost chemat şi investit cu responsabilitatea de Stareţ al Mănăstirii de la Nicula, în anii 90. Înatpreasfinţitul Bartolomeu a considerat necesar să ceară Sfântului Sinod aprobarea de înfiinţare a celui de-al doilea post de episcop vicar, iar pentru acest post să-l desemneze pe Părintele Arhimandrit Vasile Flueraş”.

Preasfinţitul Vasile Someşanul este cunoscut de credincioşi ca un episcop de vocaţie, blând, înţelept, de o bunătate pilduitoare, un duhovnic ales, cu o viaţă morală exemplară.

sursa: radiorenasterea.ro