Denia Canonului cel Mare, la Deva

Episcopia Devei şi Hunedoarei

Denia Canonului cel Mare, la Deva

    • Denia Canonului cel Mare, la Deva
      Denia Canonului cel Mare, la Deva

      Denia Canonului cel Mare, la Deva

În miercurea din săptămâna a V-a a Postului cel Mare, 03 aprilie 2014, Preasfinţitul Părinte Gurie, Episvopul Devei şi Hunedoarei, a săvârşit Denia Canonului cel Mare la Catedrala Episcopală "Sfântul Ierarh Nicolae" din Deva.

Canonul cel Mare este un canon de pocăinţă, adică un lung imn liturgic (peste 250 de stihiri), alcătuit din 9 cântări bogate, compuse la rândul lor din stihiri scurte de pocăinţă, ritmate de invocaţia "Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!", cerere care aminteste de rugăciunea vameşului din prima duminică a perioadei Triodului.

Canoanele liturgice au apărut la sfârşitul secolului al VII-lea şi începutul secolului al VIII-lea, înlocuind în mare măsură imnele liturgice numite "Condac". Totuşi, între cântarea a 6-a şi a 7-a a fiecărui Canon se mai păstrează un Condac urmat de un Icos. Canoanele au fost compuse la început de creştini sirieni elinizaţi din Palestina, sunt mai sobre din punct de vedere muzical şi au un conţinut teologic mai accentuat.  (pr. Sergiu Nicolae Succurro, sursa: episcopiadevei.ro)