A fost hirotonit Arhiereul vicar al Episcopiei Devei: Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul

Episcopia Devei şi Hunedoarei

A fost hirotonit Arhiereul vicar al Episcopiei Devei: Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul

La Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Deva a avut loc duminică hirotonia noului Arhiereu vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul.

Soborul slujitor la acest moment istoric a fost condus de Mitropolitul Laurenţiu al Ardealului. Alți șaisprezece ierarhi au făcut parte din soborul slujitor.

Hirotonia a avut loc, conform rânduielii bisericești, în timpul Sfintei Liturghii, după cântarea „Sfinte Dumnezeule”.

La finalul slujbei, a avut loc ceremonia de instalare. Episcopul Andrei al Covasnei și Harghitei a citit Actul patriarhal de confirmare, noul ierarh primind apoi de la Mitropolitul Ardealului toiagul arhieresc.

Secretariatul de stat pentru culte a transmis un mesaj la acest eveniment adresându-i PS Gherontie sincere felicitări și asigurându-l de sprijinul institiuției în nobila misiune la care a fost chemat.

„Vă dorim să aveți o lucrare dinamică și binecuvântată sub ascultarea și îndrumarea Preasfințitului Părinte Episcop Nestor și al Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Laurențiu”, se precizează în mesajul semnat de Florinel Irinel Frunză, directorul Secretariatului de Stat pentru Culte.

Episcopul Nestor al Devei și Hunedoarei s-a adresat în continuare audienței și a subliniat că „experiența pastoral‑misionară a Preasfințitului Părinte Gherontie Hunedoreanul, dobândită de‑a lungul timpului și confirmată prin rodnicia lucrării desfășurate în eparhia noastră de la înființarea ei și până astăzi, ne încredințează de faptul că noul Arhiereu‑vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei va avea, cu ajutorul lui Dumnezeu, capacitatea de a contribui semnificativ la intensificarea vieții spirituale de pe cuprinsul județului Hunedoarei”.

„Privesc cu emoție lăuntrică la responsabilitatea grea și înfricoșătoare”

În cuvântul său, PS Gherontie Hunedoreanul și-a exprimat emoția privitoare la noua slujire, dar și recunoștința față de cei care l-au ales:

Chemat astăzi din mila lui Dumnezeu la această slujire, privesc cu emoție lăuntrică la responsabilitatea grea și înfricoșătoare încredințată arhiereului lui Hristos în Biserică. Aduc adâncă mulțumire Bunului Dumnezeu și Preacuratei Sale Maici pentru purtarea de grijă și nenumăratele binecuvântări revărsate asupra nevredniciei mele, cerându-le cu smerenie ajutorul pentru slujirea ce-mi stă înainte.

PS Gherontie a amintit apoi de Episcopul Gurie:

În acest moment solemn, inima mea se îndreaptă către vrednicul de pomenire părintele nostru, Preasfințitul Gurie, primul arhipăstor al Episcopiei Devei și Hunedoarei care a însuflețit și susținut cu multă dăruire și pricepere viața spirituală și culturală de aici. Deoarece faptele plăcuților lui Dumnezeu lucrează  cu și mai multă putere după plecarea lor din această viață, evenimentul de astăzi este, fără îndoială, rodul jertfei sale neobosite.

Arhiereul vicar și-a exprimat în continuare recunoștința față de cei care i-au acordat încrederea pentru demnitatea primită, menționând pe Patriarhul Daniel, Mitropolitul Laurențiu și Episcopul Nestor. Ierarhul le-a mulțumit apoi părinților săi, dar și mentorilor, amintind între aceștia pe Arhimandritul Policarp Sidor precum și pe Mitropoliții Olteniei cu care a colaborat: IPS Nestor, IPS Teofan și IPS Irineu.

 

Sursa: basilica.ro

Citește despre: