Preasfinţitul Părinte Ambrozie a slujit în biserica Schitului Românesc Prodromu

Episcopia Giurgiului

Preasfinţitul Părinte Ambrozie a slujit în biserica Schitului Românesc Prodromu

    • Preasfinţitul Părinte Ambrozie a slujit în biserica Schitului Românesc Prodromu

În ziua de 3 mai, Biserica Ortodoxă s-a aflat în Duminica a IV-a după Paști. În biserica Schitului Românesc Prodromu, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Ambrozie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. 

În cuvântul de învăţătură rostit, Preasfinţitul Părinte Ambrozie a explicat sensurile duhovniceşti desprinse din pericopa evanghelică în care a fost prezentată minunea vindecării Slăbănogului de la Scăldătoarea Vitezda. De asemenea, Preasfinţia Sa a subliniat bunătatea nemăsurată a Mântuitorului Hristos care nu aşteaptă rugămintea celor în suferinţă, ci, din iubire de oameni, vine în întâmpinarea rugă­minţii lor. Iubirea este cea care ne cheamă şi pe noi la viaţă şi, ca atare, răspunsul nostru trebuie să fie unul pe măsură. Existenţa umană este centrată pe Dumnezeu, este dintru început teocentrică, iar viaţa noastră trebuie să fie în relaţie cu Izvorul Vieţii, a încheiat Chiriarhul.

La final, Preasfințitul Părinte Episcop Ambrozie a oferit Părintelui Stareț Atanasie Floroiu distincția eparhială ,,Vrednicia Vlăsceană”, un rând de veșminte preoțești, Monografia Catedralei Episcopale și Albumul Comana – Istorie, Legendă și Spiritualitate. De asemenea, Ierarhul a oferit celorlalți viețuitori ai schitului mai multe publicații apărute la Editura Episcopiei Giurgiului.

Schitul Prodromu a fost întemeiat în anul 1820, în vremea Mitropolitului Veniamin Costachi al Moldovei. Ctitoria schitului a fost recunoscută prin hrisoavele domnești semnate de Grigorie Alexandru Ghica al Moldovei, în data de 7 iulie 1853, și de Carol I al României, în data de 19 iulie 1871.

Zidirea ansamblului monahal de la Prodromu a avut loc între anii 1852-1866, drept ctitor al vremii fiind ieroschimonahul Nifon Ionescu. Schitul ține de Mănăstirea Marea Lavră.

Sursa: http://episcopiagiurgiului.ro

Citește despre: