Părintele Cleopa - trăitor şi mărturisitor al credinţei

Știri

Părintele Cleopa - trăitor şi mărturisitor al credinţei

    • Părintele Cleopa - trăitor şi mărturisitor al credinţei
      Părintele Cleopa - trăitor şi mărturisitor al credinţei

      Părintele Cleopa - trăitor şi mărturisitor al credinţei

Cuvântul Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la momentul comemorativ organizat de Patriarhia Română cu prilejul împlinirii a 15 ani de la trecerea la viaţa veşnică a Părintelui Cleopa Ilie, luni, 2 decembrie 2013, Palatul Patriarhiei:

Dumnezeu, în marea Sa iubire de oameni, binecuvintează lumea, din vreme în vreme, cu genii ale sfinţeniei destinate a arăta pământenilor calea către o vieţuire adevărată întru dobândirea Împărăţiei Cerurilor.

Părintele Cleopa de la Mănăstirea Sihăstria a fost un astfel de om. Dumnezeu l-a rânduit să vieţuiască în vremuri grele pentru a fi călăuză celor ce caută calea spre Împărăţia Cerurilor.

Trăitor al credinţei

Prin educaţia primită de la părinţii săi trupeşti, prin cunoaşterea unor părinţi îmbunătăţiţi din sânul mănăstirilor nemţene şi, mai ales, prin gândul lui Dumnezeu pentru el, Părintele Cleopa a înţeles, înainte de toate, că viaţa călugărului este silire a firii, asceză în toate formele ei, smerenie, ascultare, trezvia atenţiei, rugăciune neîncetată.

Lupta împotriva omului celui vechi care răzbate la suprafaţa sufletului ori de câte ori apare o fisură în acesta a fost osteneala marelui ascet din tinereţile sale. Strădania de a nu se lăsa învins de ispitele care vin de la trup, de la lume şi de la demoni a definit lupta părintelui pentru dobândirea stării de a fi în Hristos, prin Duhul Sfânt. Atât în viaţa de obşte cât şi în timpul petrecerii în pustie, Părintele Cleopa a înţeles că fără osteneala de fiecare clipă, fără atenţia continuă la năvala ispitelor, fără starea de jertfă dobândită prin strădanii care ating uneori „nebunia Crucii”, monahul nu poate fi mântuit şi nu poate ajuta la mântuirea altora.

Mărturisitor al credinţei

Părinţii Sihăstriei au sesizat în tânărul monah Cleopa de la oi omul lui Dumnezeu de care obştea mănăstirii şi credincioşii aveau nevoie să le fie povăţuitor. „În vara anului 1942, povesteşte Părintele Cleopa, fiind la tunsul oilor sub un fag frumos, au venit părinţii din Consiliu şi m-au luat să fiu cu grija mănăstirii”.( Arhim. Cleopa Ilie, Arhim. Ioanichie Bălan, Lumina şi faptele credinţei, Editura Doxologia, Iaşi, 2013, p. 394 ) De atunci şi până în ceasul plecării sale la Domnul, Părintele Cleopa a fost cu grija mântuirii multor călugări, călugăriţe şi credincioşi mireni care au găsit la el izvor de apă vie pentru sufletele lor însetate după Adevăr. „Dar unde este liniştea mea cea iubită din anii tinereţii?” - striga uneori Părintele Cleopa împovărat de grija mântuirii celor ce-i călcau pragul. „Unde este bucuria duhovnicească pe care o aveam când păzeam oile Mănăstirii Sihăstria prin pădurile şi poienile acestea? Că umblam cu oile împreună cu fratele meu, Vasile, şi purtam în glugă numai Vieţile Sfinţilor şi o bucată de pâine, pe care o mâncam către seară, după ce terminam de citit toată Psaltirea”( Ibidem, p. 392). Cu gândul la adâncimile duhovniceşti trăite în pustie sau ca monah oile mănăstirii, şi continuând a avea astfel de trăiri, Părintele Cleopa se dedică jertfelnic mântuirii fraţilor săi, preoţi, călugări şi credincioşi mireni.

„Preotul să fie tare în credinţă, cu mare frică de Dumnezeu”, mărturisea Părintele Cleopa despre fraţii săi preoţi care-i călcau pragul casei. „Preotul, continuă el, să aibă multă milă de oameni şi cu inimă de tată pentru toţi. Să judece cât mai atent şi drept adică fără părtinire, să ţină cont de firea, vârsta, aşezarea, temperamentul, studiile, poziţia socială, starea sănătăţii, cultura, puterea de înţelegere şi ascultarea fiecăruia, şi, mai ales, de credinţa şi de frica de Dumnezeu pe care o are credinciosul”. (Ibidem, p. 229)

„Ascultă părinte! se adresa Părintele Cleopa unui călugăr care-i ceruse cuvânt de folos. Mama tuturor faptelor bune este sfânta rugăciune! Dacă, în vremea cea rânduită pentru rugăciune, te ocupi cu altceva afară de rugăciune, eştii batjocorit de diavoli, că toţi sfinţii au fost sub rugăciune. Prima grijă să-ţi fie rugăciunea şi apoi cititul, scrisul şi lucrul mâinilor. Să nu te fure ocupaţiile în locul rugăciunii. Numai când eşti sub ascultare ai motiv binecuvântat să lipseşti de la rugăciuni, căci ascultarea este mai mare decât rugăciunea.” ( Ibidem, p. 274)

Credincioşii mireni găseau, de asemenea, la marele duhovnic cuvânt bun, iubitor, îndemnător spre nădejde. „De creştinii mireni îmi este milă, spunea adesea Părintele Cleopa, că vin pe la mănăstiri cu credinţă şi smerenie, „ca nişte oi fără păstor”, cu fel de fel de necazuri. Eu pe cei care vin la mine îi primesc şi cât mila Domnului îmi dă sănătate şi cuvânt pentru credinţa lor curată, atât îi învăţ şi-i sfătuiesc, îi îmbărbătez şi le spun câte ceva de folos pentru mântuirea lor.”( Ibidem, pp. 394-305)

Pe toţi: clerici, monahi sau mireni, Părintele Cleopa îi îndemna la rugăciune ca izvor de dezlegare a tuturor problemelor. „Rugăciunea îl face pe om atotputernic şi nimic şi nimeni nu-l poate birui pe omul rugător, nici oamenii răi, nici diavolii, nici frica morţii, nici sărăcia, nici boala, nici mândria, nici războiul desfrânării. Omul care se roagă permanent este de neînvins. Însă trebuie să fie înarmat cu smerenia, să considere că este nimic şi că numai Dumnezeu este totul pentru toţi şi pentru toate.” ( Ibidem, p. 381)

Trăitor şi mărturisitor al credinţei, Părintele Cleopa este recunoscut în lumea ortodoxă ca unul din coloanele de rezistenţă ale Bisericii Ortodoxe din veacul XX. Dumnezeu a rânduit să aşeze în acest monah omul Său printre oamenii lumii.

Om al lui Dumnezeu prin rugăciune, Părintele Cleopa devine om al oamenilor prin slujirea la care s-a înjugat spre mântuirea lor. A fost om al ascezei, al trezviei, al rugăciunii inimii, dar şi om al slujirii semenilor săi cu durere şi cu dragoste. Simplitatea evanghelică se îmbină armonios întrânsul cu alura savantă a cărturarului deţinător al unor vaste cunoştinţe teologice. Sub epitrahilul spovedaniei sale îşi găseau odihna sufletelor atât oamenii obişnuiţi cât şi teologi de seamă, arhierei sau profesori universitari. Om cu raţiune clară şi, deopotrivă, cu inimă caldă, Părintele Cleopa a primit de la Dumnezeu darul discernământului, cunoscând fără clătinare la cine şi când se aplică acrivia sau pogorământul. Fermitatea întru apărarea vieţii creştine curate se altoia la dânsul cu iertarea dăruită celor cu mari păcate dar cu duh de pocăinţă.

Mănăstirea Sihăstria şi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Biserica Ortodoxă Română şi întreaga conştiinţă creştin ortodoxă aduc mulţumire lui Dumnezeu pentru darul Cerului oferit pământului în persoana Părintelui Cleopa.

Noi, cei de azi: arhierei, preoţi, călugări şi mireni, suntem chemaţi să avem mintea şi inima receptive la cuvântul marelui duhovnic: „Eu cât am putut, m-am silit, după a mea slabă putere, cu darul lui Dumnezeu, să folosesc şi să învăţ pe fiecare, călugăr şi credincios, calea mântuirii. Pe nimeni n-am întors deşert de la uşa chiliei mele. Ci am deschis uşa chiliei şi a cuvântului tuturor care au venit la mine, ştiind că, odată cu fiecare om, intră şi Hristos în chilia mea. Nu pot spune că am făcut tot ce aş fi putut face, nici n-am împlinit cu fapta ce-am învăţat pe alţii. Însă am cugetul împăcat că ce mi-a dat Dumnezeu în dar, am împărţit şi eu altora în dar şi nădăjduiesc că mă voi mântui prin mila lui Dumnezeu şi prin rugăciunile Bisericii, şi ale fiilor mei duhovniceşti.

Să rămâneţi în dragostea lui Hristos şi să vă iubiţi unii pe alţii, cu dragostea cu care v-am iubit şi eu. Apoi, să ajutaţi şi voi pe alţii la mântuire şi să rămâneţi sub ascultare în staulul Bisericii Ortodoxe.”( Ibidem, pp. 321-322)

Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii şi acolo sus, în Împărăţia Preasfintei Treimi, să se roage pentru noi!

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

(Sursa: basilica.ro)