Sfântul Teodor Tiron, ocrotitorul multor lăcaşuri

Patriarhia Română

Sfântul Teodor Tiron, ocrotitorul multor lăcaşuri

    • Sfântul Teodor Tiron, ocrotitorul multor lăcaşuri
      Sfântul Teodor Tiron, ocrotitorul multor lăcaşuri

      Sfântul Teodor Tiron, ocrotitorul multor lăcaşuri

Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron este sărbătorit astăzi, 17 februarie, în mai multe lăcaşuri de cult din cuprinsul Patriarhiei Române. Sfântul a fost ales, prin rânduiala lui Dumnezeu, drept patron spiritual al unor sfinte biserici sau ocroteşte sfintele lăcaşuri prin prezenţa unor fragmente din moaştele sale.

Biserica „Sfântul Gheorghe Vechi” este una dintre bisericile cu tradiţie din Arhiepiscopia Bucureştilor care se află sub ocrotirea Sfântului Mucenic Teodor Tiron. Ziua închinată hramului este una specială, după cum se menţionează şi în pisania bisericii (1848): „iar la hram se va face mângâiere la săraci după venitul Bisericii”. „Ca în fiecare an, după testamentul ctitorilor, ne pregătim şi încercăm să împlinim ceea ce ei ne-au lăsat prin cuvânt de lege pentru urmaşi, acela de a face milostenie săracilor şi de a mângâia pe credincioşii parohiei noastre şi pe cei lipsiţi”, a spus părintele paroh Ioan Durlea. Acest al doilea hram a fost acordat bisericii în anul 1881, cu ocazia sfinţirii, la dorinţa ctitorului, după ce în 1875 biserica a fost dărâmată, fiind într-o stare avansată de degradare, şi a fost reconstruită după proiectul lui Dumitru Poenaru, pictura fiind realizată de prof. Gheorghe Pompilian.

Sfântul Teodor este patron spiritual al unor biserici de lemn din ţară, biserici-monumente istorice, de o vechime şi frumuseţe incontestabile. Astfel, biserica din Brăteşti - Oradea datează din 1738, și  a fost construită iniţial pentru a deservi satul Sitani, fiind mai apoi mutată; biserica de lemn din Rieni - Oradea a fost construită la 1754; biserica din Băgău, judeţul Alba, datează din anul 1733; biserica de lemn din Cocârceni - Buzău, dar şi biserica din Cândeşti Vale - Dâmboviţa, construită în jurul anului 1713, se află sub ocrotirea marelui mucenic.

Dintre lăcaşurile de cult care îşi cinstesc astăzi ocrotitorul mai putem menţiona Catedrala "Sfântul Teodor Tiron" din Roşiori de Vede, Teleorman, Biserica "Sfântul Teodor" - Apuseană de la Sâmbăta de Sus, Biserica "Sfântul Teodor Tiron" din localitatea Malu Bârla şi Biserica "Sfântul Teodor Tiron" din localitatea Buzoeşti, ambele din judeţul Argeş, Biserica "Sf. Teodor" din localitatea Recea, Severin.

Fragmente din moaştele sale în mai multe biserici

Moaştele Sfântului Mucenic Teodor sunt un prilej de bucurie duhovnicească pentru cei care trec pragul Capelei "Acoperământul Maicii Domnului" din cadrul clinicii Munposan 94, aflată în sectorul 1, pe str. Witting nr. 10-12. Capela a fost sfinţită în 1998 pentru folosul duhovnicesc al bolnavilor din spital. Din 2003 au fost aduse şi fragmente din moaştele Sfântului Mucenic Teodor Tiron, dar şi ale Sfinţilor Cuvioşi ucişi în Sinai şi Rait şi ale Sfinţilor Martiri de la Niculiţel. Societatea Creştină Medicală Munposan 94 a luat fiinţă din iniţiativa unui medic chirurg încă din 1993.

Un alt lăcaş de cult din Bucureşti care deţine un fragment din moaştele Sfântului Teodor Tiron este Biserica "Sfântul Vasile" - Victoria. Racla, sub forma unei coperţi de Evanghelie cu inscripţii greceşti şi lucrătură de argint, adăposteşte fragmente din moaştele a şase sfinţi şi o bucată din lemnul Sfintei Cruci. Lăcaşul de cult ce figurează din 9 ianuarie 1804 în catagrafia oraşului Bucureşti a fost distrus de cutremurul din 1838, fiind reconstruit în anul 1847, pe cheltuiala căminarului Toma Baltă, în timpul domniei lui George Dimitrie Bibescu. Mănăstirea Samurcăşeşti, aflată la câţiva kilometri depărtare de Bucureşti, se bucură de ocrotirea sfântului prăznuit astăzi pentru că un fragment din moaştele sale se află pe aceste meleaguri, încă de la începutul secolului al IX-lea. Se pare că moaştele Sfântului Teodor Tiron au fost aduse de vornicul Constantin Samurcaşi, ctitorul mănăstirii, de la Muntele Athos, alături de alte sfinte odoare (părticele din moaştele Sfinţilor Teodor Stratilat, Ioan Gură de Aur, Modest, Silvestru, Apostolul Andrei şi ale Sfinţilor Mucenici Ermin şi Dimitrie). De asemenea, dintre numeroasele lăcaşuri de cult care deţin fragmente din sfintele sale moaşte, unele dintre cele mai cunoscute fiind Mănăstirea Horezu, jud. Vâlcea, biserica Schitului Sihla, biserica Mănăstirii Văratec, ambele din judeţul Neamţ. "Mănăstirea Radu Vodă a adăpostit pentru o perioadă moaştele Sfântului Teodor Tiron şi ale Sfântului Teodor Stratilat. Odoarele au fost dăruite apoi, în 2001, de Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar patriarhal, Mănăstirii Slănic din comuna Aninoasa, judeţul Argeş", ne-a spus monahul Nectarie Căpăţână din obştea Mănăstirii Slănic. De aici, un fragment din moaştele sfântului a ajuns şi la Mănăstirea Corbii de Piatră din judeţul Argeş.

Sărbătoare şi la malul mării

În haine de sărbătoare se află şi biserica parohială din cartierul Medeea, oraşul Constanţa. Lăcaşul de cult din cadrul Protoieriei II Constanţa îi are ca ocrotitori pe Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron şi pe Sfântul Ierarh Nectarie. O parte din moaştele Sfântului Teodor au fost donate bisericii de Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în ziua târnosirii demisolului, în octombrie 2009. "Având în vedere faptul că Sfântul M. Mc. Teodor Tiron este ocrotitor al acestui sfânt lăcaş, în data de 16 februarie am oficiat, începând cu orele 16:00, slujba Vecerniei cu Priveghere, în cadrul căreia au fost scoase spre închinare moaştele sfântului, iar astăzi vom oficia Sf. Liturghie împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi", a spus părintele George Munteanu.

Biserica "Sfinţilor Teodori"

În Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Sfântul Teodor Tiron este cinstit în mod special la Biserica "Sfinţii Teodori" din Iaşi, singura biserică din oraş care îi are ca ocrotitori pe Sfinţii Teodor Tiron şi Teodor Stratilat. Tot în Iaşi, Biserica "Zlataust" îl are, începând cu anul 1972, ca al doilea ocrotitor pe Sfântul Teodor. "Când a fost pictată biserica în interior, preotul Irimia Teodor a dorit ca biserica să aibă un al doilea hram, şi astfel Sfântul Teodor a devenit al doilea ocrotitor", ne-a mărturisit părintele paroh Gheorghe Popa.

Sfântul Teodor Tiron,  cinstit şi la Sibiu

În Ardeal, Catedrala mitropolitană "Sfânta Treime" din Sibiu deţine o parte din moaştele Sfântului Teodor. Prin stăruinţa Mitropolitului Ardealului, cu ocazia hramului din anul 2008, Catedrala mitropolitană s-a împodobit cu o raclă de argint. Racla, aşezată spre închinare în pronaosul lăcaşului de cult, aduce multă bucurie şi totodată binecuvântare prin adăpostirea mai multor fragmente din sfinţi cunoscuţi: Teodor Tiron, Clement Romanul, Iosif de la Partoş, Nectarie al Eghinei, Mucenicii Dimitrie şi Laurenţiu, Cuvioşi de la Mănăstirea "Sfânta Sava", fragment din lemnul Sfintei Cruci, sfinţii de la Niculiţel: Zotic, Atal, Kamasie şi Filip.

(Sursa: basilica.ro)

Citește despre: