„Acum, la ceas de mare sărbătoare, Mănăstirea Zosin arată precum Raiul”
Mănăstirea Zosin din județul Botoșani a fost în această duminică centrul ortodoxiei românești. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, alături de un sobor de 8 ierarhi ai Bisericii noastre, a sfinţit biserica așezământului monahal, cu hramurile „Izvorul tămăduirii” şi „Duminica Sfinţilor Români”. Drept răsplată pentru lucrările efectuate la aşezământul monahal, Patriarhul României a oferit părintelui stareț Teodosie Pleaşca ordinul „Crucea Patriarhală pentru clerici”, iar domnilor Victor Mihalache şi Ioan Popescu, ctitori ai lăcaşului de cult, le-a fost conferită Crucea Patriarhală pentru mireni. Totodată, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a dăruit pentru Aghiazmatarul mănăstirii, ocrotit de Sfinţii Brâncoveni, o icoană reprezentând pe Sfântul Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu, având încrustat un fragment din sfintele sale moaşte.
Din soborul ce a slujit alături de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel au făcut parte următorii ierarhi: Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal și Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.
După slujba de târnosire, a urmat slujba Sfintei Liturghii, ce a fost oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în Aghiazmatarul din cadrul aşezământului monahal. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul ALEPH.
„Această biserică este una dintre cele mai frumoase «făclii de înviere»”
La finalul slujbei, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a felicitat obştea Mănăstirii Zosin, precum și pe toţi cei care s-au implicat în edificarea mănăstirii. „Această biserică este una dintre cele mai frumoase «făclii de înviere» şi întreg ansamblul arată ca o «noapte de Paşti şi ca o zi de Înviere». Este o deosebită bucurie pentru noi care ştim că aici era un simplu câmp să vedem acum un ansamblu monahal cu o incintă, poate cea mai mare incintă monahală din România, toate săvârşite într-un timp record prin contribuţia obştii de aici şi a multor binefăcători, mai ales din zonă. Această mănăstire este rodul hărniciei şi dărniciei botoşănenilor şi a altor credincioşi din ţară, dar în special a doi ctitori de aici din oraşul Botoşani. Însă rugăciunile obştei, înţelepciunea ierarhilor, mai ales a Înaltpreasfinţitului Teofan şi a Preasfinţitului Părinte Calinic Botoşăneanul, care au urmărit lucrările de aici îndeaproape, arată că într-adevăr credinţa mută munţii”.
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, în cuvântul rostit, a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru prezență și vizita pastorală, cât și pentru bogata activitate desfășurată în calitate de Mitropolit al Moldovei și Bucovinei: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate, slavă lui Dumnezeu celui întru Treime lăudat pentru această binecuvântată zi, pentru acest ceas de rugăciune, de euharistie, de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru faptul că a rânduit cu veacuri în urmă să fie, nu departe de acest loc, un loc de rugăciune binecuvântat. Îi mulţumim lui Dumnezeu că a dat gândul cel bun Preafericirii Sale, când îndeplinea slujirea de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, să prelungească mănăstirea de jos până în această colină şi să se împlinească ceea ce prin mila Sa cea nemăsurată se întâmplă şi se vede astăzi”.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a oferit și distincții de vrednicie la Botoșani: părintele arhimandrit Teodosie Pleaşca a primit ordinul „Crucea Patriarhală pentru clerici”, iar domnii Victor Mihalache şi Ioan Popescu, ctitori ai lăcaşului de cult, le-a fost conferită „Crucea Patriarhală pentru mireni”. De asemenea, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a dăruit pentru Aghiazmatarul mănăstirii, ocrotit de Sfinţii Brâncoveni, o icoană reprezentând pe Sfântul Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu, având încrustat un fragment din sfintele sale moaşte, precum și o cruce de binecuvântare şi mai multe cărţi liturgice.
„Mănăstirea Zosin ne încântă și ne face să ne simțim mândri că suntem botoșăneni și creștini ortodocși”
Nu mai puțin de 7000 de pelerini veniți din toată Moldova au ținut să fie prezenți la acest moment de sărbătoare și să se închine, conform tradiției, în altarul locașului proaspăt târnosit. Unii dintre ei au acceptat să ne spună câteva cuvinte despre ce reprezintă pentru ei Mănăstirea Zosin.
„Am dorit să fiu prezent la aceste slujbe arhierești oficiate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel împreună cu un sobor numeros. Îmi plac foarte mult slujbele oficiate de mai mulți ierarhi. Cunosc Mănăstirea Zosin din timpul liceului; într-o vară chiar am stat câteva zile aici. Ceea ce s-a realizat în ultimii ani e de-a dreptul impresionant” - Huțanu Cornel, student.
„Am venit împreună cu familia mea, fiindcă mi-am dorit foarte mult să trec prin sfântul altar. Cu toate că am stat la rând mai bine de o oră, a meritat, fiindcă am simțit o bucurie enormă. Mănăstirea Zosin mi-a adus întotdeauna o oază de fericire în suflet. Slujba de sfințire, urmată de slujba Sfintei Liturghii, a avut o încărcătură emoțională incredibilă; sper să mai particip la astfel de evenimente” - Ecaterina din Dorohoi.
„E a doua oară când ajung la Mănăstirea Zosin. Cu toate că și prima dată mi-a părut foarte frumoasă biserica acestei mănăstiri, acum sunt impresionată. Pictura locașului de cult e ceva unic. Pictez și eu icoane de trei ani de zile și, sinceră să fiu, nu am mai văzut așa ceva” - Alexandra Stavăr, elevă a Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” din Botoșani.
„Ziua de astăzi este una importantă pentru toată Moldova. De mulți ani, credincioșii botoșăneni, împreună cu părintele stareț Teodosie, au pornit de la zero și s-au îngrijit de acest locaș cu multă sârguință. Astăzi, Mănăstirea Zosin ne încântă și ne face să ne simțim mândri că suntem botoșăneni și creștini ortodocși” - P. Semenescu din orașul Botoșani.
„Vin la Mănăstirea Zosin de o perioadă lungă de timp, de mai bine un an și jumătate. Am simțit în acest loc o căldură sufletească aparte, o credință pe care nu o mai găsești în alt loc. Am ales să vin îmbrăcată în straie tradiționale, ca o formă de cinstire a slujbei de sfințire. Acum, la ceas de mare sărbătoare, Mănăstirea Zosin arată precum Raiul; cuvintele sunt prea sărace pentru a o descrie. La părintele stareț Teodosie vin, împreună cu familia, cel puțin o dată pe lună; e un părinte foarte sufletist, cu mare credință și care întotdeauna are un cuvânt de folos pentru cei care caută mântuirea” - Lăcrimioara Leonte din comuna Fântânele, satul Stamate.
Piatra de temelie a Bisericii Mănăstirii Zosin a fost pusă la data de 25 aprilie 2006, având binecuvântarea Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, iar lucrările de construire a bisericii au fost începute la data 17 aprilie 2007. Paralel, în anul 2009, s-au început şi lucrările de zidire a Casei monahale şi a Turnului Clopotniţei, care cuprinde camera clopotelor, paraclisul de iarnă, magazinul bisericesc şi muzeul, finalizate în anul 2011. În anul 2012, s-au început lucrările Agheazmatarului, iar 2013 realizarea zidului de incintă al mănăstirii. Aceste lucrări au fost finalizate în anul 2015. Biserica a fost pictată în perioada 2009-2015. Mănăstirea, una de călugări, se află la aproximativ 15 kilometri de municipiul Botoșani, fiind una dintre cele mai căutate mănăstiri din județ.
Vizită la Casa Memorială „Teoctist Patriarhul” din Tocileni
În după-amiaza zilei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, și cu mai mulţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, a vizitat Casa memorială „Teoctist Patriarhul” din localitatea Tocileni, judeţul Botoşani. Cu acest prilej, Preafericirea Sa a dăruit pentru Casa Memorială „Teoctist Patriarhul” mai multe cărţi - albumul „Patriarhii României”, „Anuarul Patriarhiei Române”, „Acte și Tomosuri privind canonizarea sfinților români”, „Dicționarul ierarhilor români și străini - slujitori ai credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române”. În cuvântul rostit, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române apreciat lucrurile frumoase realizate în memoria vrednicului de pomenire părinte patriarh Teoctist şi a subliniat o caracteristică aparte a acestuia: un cult deosebit al părinţilor şi al locurilor botoșănene.