Aducerea Sfintei Lumini la București: Precizări de la Reprezentanța Patriarhiei Române din Ierusalim
Patriarhia Ierusalimului și autoritățile israeliene pregătesc deja ceremonia de primire a Sfintei Lumini din Sâmbăta Mare. Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, Arhimandritul Teofil Anăstăsoaie, este cel care va fi prezent la Mormântul Domnului și va aduce apoi la București Sfânta Lumină.
Arhim. Teofil a transmis că la ceremonie vor putea participa maximum 1000 de persoane în interior și alte 500 în curtea exterioară a Bisericii Sfântului Mormânt. Restricțiile vizează doar Ceremonia Sfintei Lumini, din motive de securitate și siguranță, iar Patriarhia Ierusalimului poartă încă discuții pentru permiterea unui număr mai mare de credincioși.
Cum decurge Ceremonia Sfintei Lumini
În Vinerea Mare, după slujba Prohodului, sunt stinse toate candelele din interiorul Sfântul Mormânt și este sigilată intrarea.
Ceremonia primirii Sfintei Lumini este oficiată de Patriarhul Teofil în timpul slujbei Vecerniei din Sâmbăta Mare care începe la ora 13:00. Participanții la slujbă înconjoară Sfântul Mormânt de trei ori, apoi, la cântarea „Lumină lină”, Patriarhul rupe sigiliul mormântului și intră în interior îmbrăcat doar cu stiharul alb. La intrare este verificat de forțele de ordine să nu aibă surse de foc asupra sa.
Patriarhul îngenunchează în fața lespezii pe care a stat Trupul Domnului și rostește o rugăciune specială în care cere binecuvântarea harului dumnezeiesc și primirea Sfintei Lumini.
„Momentul aprinderii Sfintei Lumini are loc undeva între orele 14-14:30. Patriarhul, primind Lumina în interiorul Mormântului aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări cu care iese în fața ușilor Sfântului Mormânt și împarte lumina tuturor celor prezenți”, a detaliat Arhim. Teofil Anăstăsoaie.
Primirea Luminii Sfinte la București
De la această ceremonie, Reprezentantul Patriarhiei Române va merge direct la Aeroportul din Tel Aviv pentru a transporta candela cu Lumina Sfântă spre București.
„În funcție de formalitățile de zbor și culoarul aprobat, vom decola în jurul orei 16:30 pentru a fi în România în jurul orei 19:00”, apreciază Arhim. Teofil.
„La Aeroportul Henri Coandă, un delegat al Părintelui Patriarh va aștepta Sfânta Lumină pe care o va oferi delegațiilor din țară și ai protoieriilor din București. Candela va fi dusă apoi la Catedrala Patriarhală unde va fi primită în mod oficial de Patriarhul României”, a detaliat Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.
Tradiția aducerii Luminii Sfinte de o delegație a Patriarhiei Române direct din Ierusalim și distribuirea ei prin Eparhii în bisericile din întreaga țară în noaptea de Înviere a fost instituită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în 2008. Va fi așadar al 14-lea an al acestei tradiții care nu a fost întreruptă nici în timpul pandemiei de coronavirus.
Informații pentru pelerini
Părintele Teofil Anăstăsoaie a transmis cu această ocazie și o serie de informații utile pentru persoanele care vor să viziteze Țara Sfântă în perioada următoare. El a menționat că pentru pelerini există un set de formulare speciale care trebuie completate anterior călătoriei spre a fi aprobate de Ministerul Turismului.
Pelerinii trebuie să facă un test Covid la îmbarcare și altul la coborârea din avion. Pentru străinii care intră în Israel mai este necesară și o asigurare medicală specială.
„În rest, deplasarea internă este liberă. Participarea la evenimente religioase și publice, la slujbe, indiferent dacă este în interior, nu mai este condiționată de restricții. Doar Ceremonia Sfintei Lumini are restricții privitoare la numărul de participanți. După acest eveniment, grupurile de pelerini vor putea intra în mod organizat să se închine în Sfântul Mormânt și vor putea participa liber la slujbe”, a transmis pentru Basilica.ro Arhim. Teofil Anăstăsoaie.
Sursa: basilica.ro