Adunarea Eparhială, în Arhiepiscopia Târgoviștei

Arhiepiscopia Târgoviştei

Adunarea Eparhială, în Arhiepiscopia Târgoviștei

Joi, 4 februarie 2016, sub președenţia Înaltpreasfintitului Părinte Arhiepiscop si Mitropolit Nifon, s-au desfășurat, în Târgoviște, lucrările anuale ale Consiliului Eparhial.

Lucrările Consiliului Eparhial și ale Adunării Eparhiale, din Arhiepiscopia Târgoviștei, au avut loc joi, 4 februarie 2016, sub președenţia Înaltpreasfintitului Părinte Arhiepiscop si Mitropolit Nifon. Lucrările au avut loc în Aula Sfântul Voievod Neagoe Basarab unde s-a analizat întreaga activitate a Arhiepiscopiei Târgoviştei pe anul 2015, din punct de vedere administrativ-bisericesc, economico-financiar, cultural-educațional și social-filantropic. Evenimentul bisericesc local a fost precedat de slujba de Te-Deum, oficiată în Paraclisul mitropolitan Kretzulescu, cu participarea membrilor Consiliului şi ai Adunării Eparhiale, dar şi a unor invitaţi, precum membri de onoare ai celor două organisme eparhiale amintite mai sus, părinţii protopopi, profesori de la şcolile de teologie, precum şi stareţi şi stareţe de la aşezămintele monahale din Eparhie.

Şedinţa în plen a Adunării Eparhiale anuale a fost deschisă de către Înaltpreasfinţia Sa, care a prezentat trăsăturile dominante ale activităţii bisericeşti din Eparhia Târgoviștei, cele mai noi provocări pastoral-misionare ale cadrului socio-cultural contemporan, precum şi cele mai de seamă realizări din anul 2015 şi obiectivele majore ale anului 2016.

Sursa: http://arhiepiscopiatargovistei.ro/stiriprimapagina/adsiconsilconsiliuleparh2016.html

Citește despre: