Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Bucureştilor

Arhiepiscopia Bucureştilor

Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Bucureştilor

Sâmbătă, 1 februarie 2014, în Sala Sfântului Sinod din Reşedinţa Patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, se vor desfăşura lucrările Şedinţei anuale a Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor, după cum informează Secretariatul Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Lucrările şedinţei vor fi precedate de oficierea slujbei de Te Deum în Catedrala Patriarhală.

În prima parte a şedinţei din 1 februarie va fi analizată şi evaluată activitatea din anul 2013 a Arhiepiscopiei Bucureştilor sub toate aspectele ei, administrativ-pastoral, patrimonial, cultural – misionar  şi social filantropic. În continuare, membrii Adunării eparhiale vor adopta hotărâri pentru intensificarea activităţii Arhiepiscopiei Bucureştilor şi vor stabili priorităţile din noul an 2014.

Conform articolelor 90 – 94 din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, Adunarea eparhială este organismul deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice şi patrimoniale ale eparhiei, formată din 30 de reprezentanţi ai clerului şi ai credincioşilor mireni (10 preoţi şi 20 de mireni) aleşi pe o perioadă de 4 ani.

(Sursa: basilica.ro)