Ajunul Bobotezei la Mănăstirea Golia din Iași: „Dragostea îl ajută pe om să desăvârșească prezența Duhului Sfânt în el”

Arhiepiscopia Iaşilor

Ajunul Bobotezei la Mănăstirea Golia din Iași: „Dragostea îl ajută pe om să desăvârșească prezența Duhului Sfânt în el”

Duminică, 5 ianuarie 2020, în Ajunul Praznicului Botezului Domnului Hristos, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Golia din municipiul Iași.

Biserica din zona ieșeană Târgu Cucu, ctitorită de domnitorul Vasile Lupu, a fost neîncăpătoare în Duminica dinaintea Bobotezei, credincioșii dimpreună cu obștea mănăstirii rugându-se la slujba oficiată de Părintele Mitropolit Teofan. Alături de ierarh au mai slujit părinții viețuitori ai așezământului monahal, în sobor aflându-se și părintele protosinghel Serafim Nastasiu, starețul Mănăstirii Golia.

„Smerenia, cheia prin care omul descuie lăuntrul său în care se descoperă prezența Duhului Sfânt”

După citirea Sfintei Evanghelii, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a subliniat faptul că omul este chemat să primească darul Sfântului Duh: „Biserica, prin glasul Sfinților Apostoli și al Sfinților Părinți, așază în fața omului acest înalt, adânc și cuprinzător deziderat: umplerea lui cu Duhul Sfânt. Unii au împlinit aceasta foarte mult, alții mai puțin - nu după măsura harului - ci după măsura disponibilității noastre de-a ne deschide spre darurile Sfântului Duh care sunt oferite tuturor. Pentru aceasta, omul este chemat să meargă de la botez către Dumnezeu, iar dacă prin păcat cade, să se ridice. Prin trei lucruri, în mod special, omul poate tinde să primească darul Duhului Sfânt în viața sa. În primul rând prin rugăciunea neîncetată - gândul la Dumnezeu. […] Cea de-a doua este taina smereniei, pe care un părinte din vremea noastră o numea «cheia prin care omul descuie lăuntrul său în care se descoperă prezența Duhului Sfânt». […]  În al treilea rând, dragostea dumnezeiască față de oameni și față de Dumnezeu, dragoste care îl ajută pe om să desăvârșească prezența Duhului Sfânt în el”.

La final, cei prezenți s-au împărtășit cu Sfintele Taine și au primit binecuvântarea Părintelui Mitropolit. De asemenea, părintele stareț i-a dăruit chiriarhului o icoană cu Maica Domnului, iar IPS Teofan a oferit obștii monahale câteva volume patristice.

Scurt istoric

Mănăstirea Golia, cu hramul „Înălțarea Domnului”, este un locaș de cult important în municipiul Iași, numit după marele logofăt Ioan Golia, primul ctitor, și se află în zona centrală a orașului – „Târgu Cucu”. Despre vechea biserică, de care este legat numele familiei Golia, nu se știu prea multe date, cert fiind faptul că a fost ridicată în secolul al XVI-lea. Actuala biserică a lui Vasile Lupu, refăcută între anii 1650-1653 și terminată în 1660 de fiul său Ștefăniță, se deosebește în totalitate de specificul bisericilor ortodoxe moldovenești, atât ca formă de construcție, cât și ca arhitectură. Biserica actuală reprezintă o îmbinare de stiluri, îndeosebi baroc și bizantin. Așezământul ecleziastic de la Golia se prezintă ca o fortăreață tipic medievală. Mănăstirea este înconjurată de un zid înalt, prevăzut la colțuri cu turle ridicate în 1667 și un turn-clopotniță refăcut la 1900. În incintă se mai păstrează astăzi o casă cu coloane din secolul al XVIII-lea, unde a locuit temporar și Ion Creangă, cât timp a fost diacon la Golia. Ansamblul monahal reprezintă un important obiectiv cultural, devenind o atracție turistică în Iași. De asemenea, mănăstirea adăpostește și Centrul Cultural - Misionar „Doxologia” al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Citește despre: