Ajutoare pentru românii și ucrainienii din Ismail

Episcopia Huşilor

Ajutoare pentru românii și ucrainienii din Ismail

Joi, 3 martie 2022, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, președintele Asociației Filantropia Ortodoxă Huși, a mers în orașul Ismail, din Ucraina, cu ajutoare pentru refugiați și pentru românii din această zonă.

Un tir plin cu ajutoare, constând în alimente, produse de igienă, îmbrăcăminte și pături, oferite de prietenii din Timișoara ai Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși, a ajuns astăzi la românii și ucrainienii din Ismail.

„Încă de duminică, preotul ortodox român de aici l-a contactat telefonic pe Părintele Episcop Ignatie, relatându-i drama pe care o trăiește alături de enoriașii săi și descriindu-i lipsurile cu care se confruntă. Ne-am mobilizat, și astăzi, împreună cu părintele consilier eparhial Eduard Irimiea, am fost alături de aceștia.

Continuăm să fim prezenți și în Vama Albița, unde, alături de toți cei ce s-au adăugat efortului nostru, venim în sprijinul celor care au fost nevoiți, în aceste zile, să ia calea pribegiei”, a precizat părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi.

 

Sursa: episcopiahusilor.ro