Nou-alesul ierarh s-a născut la 22 octombrie 1853, în localitatea Provița de Sus, județul Prahova. A urmat studiile Seminarului „Central” din București (1872-1880), apoi pe cele ale Facultății de Teologie din Cernăuți (1880-1884), unde a obținut și titlul de doctor. A intrat în cler încă din timpul studiilor seminariale, după terminarea primului ciclu. Între 1876-1877 a slujit ca diacon la biserica „Sf. Vasile” din Ploiești, iar din 1877 și până la absolvirea ciclului superior al seminarului a slujit la catedrala mitropolitană din București. După moartea soției a intrat în monahism la Mănăstirea Căldărușani, fiind numit predicator la catedrala mitropolitană din București. A fost hirotonit ieromonah (1886), iar în 1888 a fost hirotesit arhimandrit. În paralel cu slujirea liturgică a fost chemat să activeze în cadrul nou înființatei Facultăți de Teologie din București, unde a predat disciplina Teologie Dogmatică și Simbolică în perioada 1885-1902. A rămas la catedră și după hirotonia sa întru arhiereu locotenent al Episcopiei Argeșului, în anul 1895. A fost și director al Seminarului „Central” și al Internatului Teologic din București.

La 11 februarie 1902, arhiereul Pimen Georgescu „Piteșteanul” a fost ales episcop al Dunării de Jos, urmându-i în scaun lui Partenie Clinceni, care trecuse în scaunul de mitropolit al Moldovei. Între realizările ca păstor la Dunărea de Jos trebuie amintit faptul că în 1906, în prezența regelui Ferdinand și a reginei Maria, a pus piatra de temelia a actualei catedrale din Galați cu hramul „Sf. Ap. Andrei și Sf. Nicolae”. În 1908 episcopul Pimen a redeschis Seminarul din Galați pe care l-a așezat sub ocrotirea Sfântului Apostol Andrei, iar la conducerea școlii a rânduit pe arhimandritul Nicodim Munteanu. Încă din 1903 a fost înființată la Galați o Școală de cântăreți. Episcopul Pimen a căutat ca pe lângă o catedrală episcopală potrivită și o bună pregătire a clerului și cântăreților bisericești, să asigure și un sprijin material celor aflați în lipsuri. Astfel, a pus bazele societății clericale „Solidaritatea”, menită a oferi ocrotire mai ales preoteselor văduve și copiilor de preoți orfani.

La 5 februarie 1909, pe tronul mitropolitan al Moldovei și Sucevei era chemat un ierarh cu o bogată pregătire și experiență cărturărească, un profund trăitor, cunoscător și propovăduitor al învățăturii de credință ortodoxă, care se remarcase în cei 7 ani de păstorire la Dunărea de Jos drept un iubitor păstor al turmei lui Hristos.