„Alinare şi bucurie duhovnicească“ pentru bătrânii din Centrul Hârja
Persoanele internate la Centrul rezidenţial Hârja din judeţul Bacău au avut bucuria, în urmă cu două zile, să fie vizitaţi de PS Ioachim Băcăuanul, care a slujit mai întâi Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“. Prezenţa Episcopului-vicar al Eparhiei Romanului şi Bacăului în mijlocul vârstnicilor acestui aşezământ a însemnat o mare bucurie şi binecuvântare.
Centrul rezidenţial de îngrijire a persoanelor vârstnice „Sfântul Ştefan cel Mare“ Hârja a fost vizitat, în urmă cu două zile, de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Preasfinţia Sa, alături de un sobor de preoţi, a săvârşit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ - Hârja, Protopopiatul Oneşti. Programul liturgic a mai cuprins slujba Parastasului pentru cei plecaţi la Domnul. În cadrul slujbei de pomenire s-au înălţat rugăciuni pentru ctitorii şi binefăcătorii lăcaşului de închinăciune în care s-a slujit, pentru eroii căzuţi pe Valea Oituzului în cele două războaie mondiale şi pentru bătrânii care au fost îngrijiţi la Centrul rezidenţial Hârja, plecaţi în lumea veşniciei. Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul i-a vizitat pe bătrânii din cadrul aşezământului şi le-a oferit daruri în numele celor pomeniţi la slujba Parastasului. Preasfinţia Sa a citit mai multe rugăciuni de dezlegare şi de binecuvântare. „Întrucât anul acesta este dedicat în Patriarhia Română slujirii bolnavilor, PS Ioachim Băcăuanul a mers pe la fiecare bătrân în parte pentru a le oferi câte un dar şi o iconiţă. Apoi a vizitat expoziţiile de icoane pe sticlă şi de mărtişoare realizate de vârstnicii de la Hârja. Preasfinţia Sa a vizitat şantierul din complexul nostru social-medical, acolo unde a fost finalizat paraclisul aşezământului şi noul centru rezidenţial, împreună cu o clinică medicală. Această contrucţie a ajuns la faza montării acoperişului şi va deservi un număr de încă 80 de persoane vârstnice. Clinica medicală, care va funcţiona la parterul acestui edificiu, va cuprinde cabinete medicale de specialitate cu aparatură specifică, cabinet stomatologic, laborator de analize medicale şi secţie de primire urgenţe. Toate acestea vor funcţiona cu binecuvântarea şi implicarea directă a Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul“, a relatat pr. Ilarion Mâţă, directorul Centrului rezidenţial de îngrijire a persoanelor vârstnice „Sfântul Ştefan cel Mare“ Hârja. Amintim că Centrul rezidenţial Hârja, aflat sub coordonarea Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, are în grijă 49 de persoane vârstnice instituţionalizate şi 11 la domiciliu. „PS Ioachim Băcăuanul a fost primit cu mare bucurie de bătrânii din cadrul centrului. Este o tradiţie ca în apropierea posturilor de peste an Preasfinţia Sa să fie în mijlocul bătrânilor de la Hârja pentru a-i întâlni şi pentru a face milostenie. Vizita Episcopului-vicar al Eparhiei Romanului şi Bacăului este prilej de binecuvântare pentru vârstnici, dar şi pentru personalul care se ocupă de îngrijirea bătrânilor. Nu este uşor să lucrezi cu persoane înaintate în vârstă sau care suferă de boli, în acest context social în care ne aflăm. Nădăjduim că rugăciunile pe care Preasfinţia Sa le-a înălţat să aducă alinare şi bucurie duhovnicească bătrânilor de la Hârja“, a mărturisit pr. Ilarion Mâţă.