30 iulie 2022, Maica Eufimia de la Pangar

Zilele acestea se pregătește de plecare din Mitropolie, încheindu-și activitatea, Maica Eufimia de la Pangarul Mitropoliei. A fost în Mitropolie timp de 32 de ani, dintre care 25 numai la Pangar, unde a prins 25 de hramuri ale Cuvioasei, adică o muncă cumplit de istovitoare. Nu e lucru puțin să ai zeci de mii de clienți pe zi în zilele acelea fierbinți ale hramului. Acum, la vârsta de 76 de ani, a slobozit-o Domnul din ascultarea ei și i-a dăruit un loc la liniște în mănăstirea Sucevița. Văzându-i pregătirile de plecare, mă uit la ea ca la un monument, ca la o minune mare a Cuvioasei. Cum a ținut-o vrednică 32 de ani în Mitropolie, sănătoasă și cu putere de muncă? Multă putere are maica aceasta, deși e micuță de statură și pare o fire destul de plăpândă, dar are o nebănuită tărie, care nu poate să-i vină de altundeva decât de la har și de la purtarea de grijă a Cuvioasei. O viață de om închinată Domnului și ascultării! Mă uit la ea și nu-mi vine a crede că pleacă. A devenit aproape emblematică pentru Mitropolie. Cine nu o cunoștea pe Maica Eufimia! A fost o vreme când singură se ducea după marfă prin țară, pe la Târgu Mureș, Alba Iulia, dar pe unde n-a fost? O cunoșteau și grecii. La Ierusalim, toată lumea știa cine e Maica Eufimia. Îi plăceau pelerinajele. N-a stat o clipă. În concediile pe care le avea, mereu pleca, acum la Ierusalim, acum la Pecerska, acum la Stanbul, să se închine la moaștele Sfintei ei protectoare, Sfânta Eufimia. Pleca mereu în pelerinaje, dornică să soarbă harul de la sfinții pe care îi iubea și îi vizita. Nu stătea deloc. I-a dat Domnul așa o putere că chiar și acum, la vârsta asta, a plecat în pelerinaj toată vara. Mult mă minunez de maica aceasta. Iar acum că pleacă la Raiul de la Sucevița nu-mi vin în minte decât cuvintele Mântuitorului: Bine, slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincioasă, peste multe te voi pune! Intră în bucuria Domnului tău! 

***

Ce mult înseamnă o viață întreagă pusă în slujba Domnului. Am stat un pic de vorbă cu Maica Eufimia, să o întreb cum i s-au părut cei 32 de ani în Mitropolie. „– Greu, maică, aproape că nici nu vreau să-mi mai aduc aminte. Toate ca toate, dar acești ultimi zece ani mi se pare că au trecut în galop, mai repede decât toți ceilalți ani. Ca un vârtej, așa au trecut. Și parcă nu-mi aduc aminte nimic din ei. Din anii de mai înainte îmi aduc aminte multe lucruri, dar din acești ultimi zece ani, nu-mi aduc aminte, parcă, nimic”. „– Ei”, zic, „aceștia sunt anii cernerii, maică Eufimie, mi se pare că s-au apropiat vremurile acelea despre care scrie la Carte”. „– Așa este, maică, dar acum mă bucur că au trecut toate și că mă retrag la mult dorita liniște, că mult m-au ostenit și împrăștiat oamenii”. Ce frumos, mă gândeam! Împrăștierea ei cu oamenii, trece ca neîmprăștiere la Domnul, de vreme ce a făcut ascultare fără să murmure atâția ani. N-am auzit-o niciodată cârtind, se mai plângea uneori, ba de cald, ba de curent, dar altminteri, nu am auzit-o cârtind decât numai dădea Slavă lui Dumnezeu pentru toate. Mă gândesc la seninul vieții care o așteaptă. Doamne, cum răsplătește Domnul tot ceea ce facem pentru El, cât har ne dă, numai atât așteaptă de la noi: să ne jertfim și să facem cu dragoste și rugăciune totul, fără murmur. Să-L iubim necondiționat. O viață de om! Dintr-un anumit punct de vedere, nu înseamnă nimic decât o seamă de deșertăciuni pentru care ne zbuciumăm și suferim zadarnic. Pe de altă parte, când te gândești la trăirile adunate în suflet, Doamne, e atâta bogăție în noi, atâta adânc de trăiri, de sentimente, de voințe, de dorințe, de jertfiri și atâta sete de Tine, Doamne, și de nemurire! 

(Monahia P.)