Învierea lui Hristos este unică!

Reflecții

Învierea lui Hristos este unică!

În istoria umanității au existat numeroase evenimente care au schimbat cursul acestei lumi, însă niciunul dintre ele nu se poate compara cu Învierea lui Iisus Hristos. Acest moment unic reprezintă piatra de temelie a creștinismului și constituie dovada supremă a biruinței vieții asupra morții, a binelui asupra răului și a luminii asupra întunericului.

Chiar dacă în paginile Vechiului și Noului Testament au fost mai multe învieri din morți ale unor persoane diferite (fiul văduvei din Sarepta Sidonului, a fiului văduvei din Nain, a fiicei lui Iair, a lui Lazăr), Învierea Domnului, Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos a fost singura din istorie prevestită mai dinainte din planul veșniciei lui Dumnezeu-Tatăl. De asemenea, Fiul lui Dumnezeu nu a gustat putreziciunea și amărăciunea trupului, pentru că Tatăl nu a îngăduit aceasta Unicului Său fiu.

Învierea lui Hristos este unică și cutremurătoare pentru că face parte din „programul Tatălui cu omenire”. Această dimensiune arată că Învierea nu este doar o revenire biologică „simplă”, ci o transformare profundă a existenței, devenind garanția învierii tuturor oamenilor.

Mai mult, Învierea lui Hristos este unică pentru că dacă la celelalte învieri a fost nevoie ca cineva să intervină, să se atingă de ei și să îi readucă la viață, pe Hristos nu L-a readus nimeni la viață, ci a fost de la Sine Însuși. Învierea L-a dovedit pentru că El este puterea: „Eu sunt Învierea și Viața!”. Totuși, acei oameni au revenit la viața obișnuită și, ulterior, au murit din nou.

Îngerul de la mormânt a marcat doar momentul în care s-a cutremurat pământul, iar piatra a fost dată la o parte, ca mărturie pentru toți, ieșind singur afară din mormânt. Toate acestea s-au împlinit întocmai, fiindcă Hristos a venit la noi pentru ca noi să credem în El, și, crezând, viață să avem în numele Lui.

În concluzie, unicitatea Învierii lui Hristos are un impact universal, nu doar individual, fiind fundamentul central al credinței creștine, în Hristos cel Răstignit și Înviat.

Alătură-te comunității noastre pe WhatsApp, Instagram și Telegram!