Ample lucrări de construcţie la biserica Parohiei Andrieşeni

Arhiepiscopia Iaşilor

Ample lucrări de construcţie la biserica Parohiei Andrieşeni

Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Parohia Andrieşeni, Protopopiatul 1 Iaşi, judeţul Iaşi, se află în plin proces de construcţie.

Echipa de muncitori profită de vremea bună şi realizează lucrări la partea de zidărie a celor trei turle. În sprijinul acestui şantier au venit în ultima perioadă câţiva enoriaşi de aproape şi de departe. Cheltuielile principale (plata muncitorilor şi a materialelor) au fost suportate de familia preotului paroh Mihai Cepeliuc. „Le mulţumim tututror celor ce au înţeles cât de important este acest locaş de închinăciune pentru Parohia Andrieşeni. Deşi lucrările au avansat într-un ritm aparent mai lent, vom avea cu toţii bucuria de a vedea la final o adevărată operă de artă, ce va străluci pe Valea Jijiei. Aceasta datorită proiectului realizat sub oblăduirea Preasfinţitului Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Rugăm pe Maica Domnului, pe Mântuitorul Hristos şi pe sfinţii ocrotitori ai parohiei noastre să le dăruiască sănătate tuturor celor ce au oferit un ajutor mai mic sau mai mare pentru zidirea acestei biserici. În acelaşi timp, ne rugăm ca şantierele parohiilor învecinate, care sunt susţinute şi de enoriaşii noştri prin danii, să fie finalizate spre slava lui Dumnezeu”, s-a exprimat preotul paroh Mihai Cepeliuc. Persoanele care doresc să contribuie la finalizarea construcţiei bisericii din Andrieşeni pot primi mai multe detalii la numărul de telefon 0741.340.411.

Citește despre: