Anul 2013 - Sharia și tăirea mâinilor
Într-o lume modernă, lui Ahmed bar Alwwiawif i s-au tăiat ambele mâini. Fiul unui muiezin islamic din provincia Elgharbeya din Egipt, el a fost acuzat de furt, chiar dacă nu au existat martori. Legea islamică Sharia, bazată pe Coran 5.38, prevede pedepsirea hoțului prin tăierea, mai întâi, a mâinii stângi. Dacă acesta nu se îndreaptă, un comitet islamic îl poate condamna și la tăierea mâinii drepte.
Ne înfiorăm la gândul că, în Antichitate și, apoi, în Evul Mediu, au existat pedepse ce lipseau pe unii oameni de anumite părți ale trupului. Bizantinii aveau obiceiul tăierii nasului, iar armenii foloseau ca pedeapsă supremă scoaterea unui ochi. Astăzi, toate au rămas doar legende, legile internaționale garantând „integritatea fizică, indiferent de natura faptei săvârșite”.
Însă, cazul unui tânăr egiptean de 28 de ani ne face să ne întrebăm dacă, nu cumva, anul 2013 ne-a întors în vremuri trecute. Într-o lume modernă, lui Ahmed bar Alwwiawif i s-au tăiat ambele mâini. Fiul unui muiezin islamic din provincia Elgharbeya din Egipt, el a fost acuzat de furt, chiar dacă nu au existat martori. Legea islamică Sharia, bazată pe Coran 5.38, prevede pedepsirea hoțului prin tăierea, mai întâi, a mâinii stângi. Dacă acesta nu se îndreaptă, un comitet islamic îl poate condamna și la tăierea mâinii drepte.
În cazul lui Ali, tribunalul islamic l-a condamnat, fără probe, la prima parte a pedepsei. A fost dus la calea ferată și așezat cu mâna stângă pe șină. Apoi, cu mâna sângerândă a fost plimbat prin oraș - pentru a-l prezenta concetățenilor. L-a scurt timp, i-a fost amputată și mâna dreaptă.
Acum, trăiește la limita existenței. Cu alți patru membri ai familiei sale, locuiește într-o colibă. Venitul său este de 300 de lire egiptene, echivalentul a 5-6 dolari. Se consideră un nedreptățit al soartei. Ar fi preferat să facă închisoare. Așa, este liber, dar fără mâini și în imposibilitatea de a-și îngriji familia.