Apa este o altă materie importantă folosită în cultul creștin. Apa este elementul care astâmpără setea omului și se folosește pentru curățirea lui corporală, precum și pentru nevoile gospodărești. Această calitate a ei a fost transferată și în viața religioasă, apa devenind simbol al purificării, al curățirii spirituale, simbolizând acțiunea purificatoare a harului divin.

Mai întâi o întâlnim la Proscomidie, moment în care este turnată în potir, simbolizând pe credincioșii laici, iar amestecarea ei cu vinul înseamnă încorporarea acestora în Hristos, Care în Pătimirile Sale ne-a purtat pe noi și păcatele noastre. La Sfânta Liturghie apa este amestecată cu vinul, dimpreună cu care se toarnă în Sfântul Potir, arătând faptul că din coasta Mântuitorului au curs sânge și apă, elemente ce au devenit cele două izvoare ale vieții harului: apa Botezului și sângele Sfintei Împărtășanii.

În cultul Vechiului Testament apa avea un rol important, fiind considerată ca indispensabilă pentru spălarea necurățiilor (Numeri 19, 20). Prin potop, Dumnezeu a curățat pământul de fărădelegile de care era întinat (Facere 7). Prin trecerea Mării Roșii s-a pus capăt robiei egiptene, și astfel apa devine un simbol al izbăvirii (Ieșire 14). Din rânduiala slujbelor divine toți care serveau lui Dumnezeu aveau datoria de a împlini mai întâi ritualul spălării cu apă. La porunca lui Dumnezeu, Moise a pus între cortul adunării și jertfelnic „o baie de aramă pentru spălat”, în care slujitorii lui Dumnezeu își spălau „mâinile și picioarele lor în apă înainte de aducerea jertfelor” (Ieșire 30, 18-21).

În cultul creștin din primele veacuri se practica spălarea mâinilor într-un bazin din fața bisericii, înainte de intrarea credincioșilor în sfântul locaș. Până în secolul al VI-lea, exista practica spălării mâinilor și înainte de primirea Sfintei Împărtășanii, practică rămasă apoi în vigoare numai pentru preoții care slujesc Sfânta Liturghie și se împărtășesc, simbolizând atât curăția trupească, cât mai ales curăția sufletească pe care trebuie să o aibă preotul în slujirea celor sfinte.

În Noul Testament, Mântuitorul a dat sfințenie apei prin Botezul Său în râul Iordan, prin mersul pe apă și prin transformarea apei în vin la Nunta din Cana. Simbolismul Botezului ca o naștere din apă și din Duh (Ioan 3, 5) arată rolul apei în cultul Noului Testament. La săvârșirea Tainei Botezului se face afundarea în apă pentru spălarea în întregime a trupului ca semn al curățirii spirituale prin spălarea păcatelor în apa sfințită din cristelniță.

Apa sfințită se întrebuințează amestecată cu apă de trandafiri la spălarea Sfintei Mese, în cadrul ritualului sfințirii bisericii. Ritualul spălării Sfintei Mese simbolizează curățirea și sfințirea prin Duhul Sfânt a altarului creștin de jertfă. Apa se mai folosește la Ierurgiile numite Aghiasma mică și Aghiasma mare de la Bobotează, la binecuvântarea și la sfințirea caselor și a fântânilor, la sfințirea veșmintelor liturgice, a vaselor de slujbă, a clopotelor și steagurilor bisericești, la binecuvântarea turmelor și a grădinilor, la sfeștania care se face în vreme de secetă, la Tedeum, și la alte trebuințe.

(Preot Prof. Univ. Dr. Ene Braniște, Liturgica generală, vol. II, Editura Basilica, București, 2015, pp. 345-348)