Scopul general al cultului este acela de a crea sau de a mijloci o stare de legătură, de comunicare între cei doi termeni sau factori ai săi: Dumnezeu, de o parte, și omul (Biserica), de alta.

Dacă avem în vedere subiectul cultului, adică pe om sau Biserica din care el face parte, atunci scopul cel dintâi al cultului este scopul latreutic, adică adorarea lui Dumnezeu și exprimarea sentimentelor noastre de evlavie, de respect, recunoștință, admirație și dragoste față de El sau față de persoanele și lucrurile sfinte pe care le cinstim în raport cu El.

Prin funcția latreutică a cultului se manifestă, deci, ceea ce pleacă de la om spre Dumnezeu: admirația pentru atotputernica și măreția lui Dumnezeu, din care izvorăște preamărirea, lauda și slăvirea lui Dumnezeu, care constituie conținutul doxologic al diferitelor rugăciuni și imne din rânduiala sfintelor slujbe; contemplarea bunătății, a dragostei și a milostivirii nemărginite a lui Dumnezeu față de făpturile Sale, din care izvorăște sentimentul recunoștinței sau al mulțumirii; recunoașterea slăbiciunii, a imperfecțiunii și a păcatelor noastre, în contrast cu atotputernicia, perfecțiunea și sfințenia absolută a lui Dumnezeu, ceea ce dă naștere rugăciunii de mărturisire și de cerere a milostivirii dumnezeiești.

Dacă luăm ca punct de plecare pe Dumnezeu sau obiectul cultului, atunci cel de-al doilea scop fundamental al cultului este scopul harismatic, sacramental sau sfințitor. Prin el Biserica urmărește să împărtășească credincioșilor harul sfințitor al lui Dumnezeu, darurile și binefacerile Sale, necesare pentru progresul spiritual al credincioșilor și pentru mântuirea lor. Prin funcția harismatică a cultului ni se transmite, deci, ceea ce coboară de la Dumnezeu spre om, se face simțit ecoul sau răspunsul său la glasul rugăciunii omului, adică ni se fac cunoscute bunătatea, iubirea și milostivirea lui Dumnezeu față de noi.

În afară de aceste două scopuri fundamentale ale cultului divin, se mai poate vorbi și de un al treilea scop, și anume scopul didactic sau catehetic (pedagogic-educativ) prin care se urmărește atât instruirea sau edificarea credincioșilor în învățătura de credință creștină ortodoxă, cât și promovarea vieții religios-morale, adică susținerea, întărirea și răspândirea credinței și a virtuților creștine.

Formele cultului și rânduielile sfintelor slujbe sunt o școală sau o cateheză vie, un mijloc de educație, un inspirator și generator de viață creștină. Prin strălucirea, frumusețea și bogăția doctrinară a formelor sale, cultul ortodox dispune de o mare putere de înrâurire asupra celor ce iau parte la el, ajutându-i să progreseze în cunoașterea adevărurilor de credință, să sporească în virtute și evlavie.

Îndeosebi lecturile biblice (Paremiile, Apostolul, Evanghelia), predica și cateheza sunt elementele de căpetenie prin care cultul își împlinește misiunea sa didactică, edificatoare sau catehetică, la care contribuie toate rugăciunile, imnele și actele de cult, prin forța lor de sugestie și de mișcare a sufletului.

(Pr. Prof. Univ. Dr. Ene Braniște, Liturgica Generală, vol. I, Editura Basilica, București, 2015, pp. 95-99)