A apărut Biblia cu ilustraţii, versiunea diortosită de Mitropolitul Bartolomeu
Jurnalul Naţional şi Editura Litera a lansat ieri, 18 aprilie, un proiect de excepţie, prin care Biblia diortosită de Mitropolitul Bartolomeu Anania, cu ilustraţii, poate fi achiziţionată împreună cu Jurnalul Naţional de la orice punct de comercializare a ziarelor.
Textul Sfintei Scripturi este împărţit în 8 volume, cuprinde 400 de ilustraţii, imagini cu mănăstirile din România şi 50 de hărţi ale locurilor sfinte. Primul volum include Cărţile lui Moise şi a apărut ieri, având ataşat un CD cu pricesne interpretate de Paula Seling, intitulat „La umbra crucii”.
Proiectul prin care Biblia cu ilustraţii poate ajunge în casele oamenilor la un preţ atât de mic va aduce beneficii pe mai multe planuri, după cum declară teologul Radu Preda:
„Ediţia aceasta este o ediţie care se impunea de mult, măcar din simplul motiv că ediţiile succesive ale volumului mare s-au epuizat. Or, era vremea ca o carte de căpătâi precum este Sfânta Scriptură, să ajungă la un public cât mai larg şi la un preţ accesibil, mai cu seamă în vremurile acestea, şi să aibă şi un suport didactic sub forma ilustraţiilor, astfel încât pot folosi şi la orele de religie. Ediţia Bartolomeu mai câştigă un plus de vizibilitate, ţinând cont de tirajul foarte mare, peste 150.000 exemplare pe volum. Această ediţie ar fi trebuit să fie cadoul pe care doream să i-l oferim Înaltpreasfinţitului Mitropolit Bartolomeu, dar iată, e noua formă de comemorare consistentă a celui cu care am avut prilejul să fim contemporani”.
Biblia cu ilustraţii poate fi cumpărată, alături de Jurnalul Naţional, în fiecare zi de luni, la preţul de 14,99 lei.
sursa: radiorenasterea.ro