A apărut un nou număr al revistei CALEA SPRE LUMINĂ a Colegiului Naţional ”Mihail Sadoveanu” din Paşcani
Revista CALEA SPRE LUMINĂ, de cultură şi spiritualitate Ortodoxă a Colegiului Naţional ”Mihail Sadoveanu” din Paşcani, apărută prima dată în decembrie 2013, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, este o publicaţie ce se adresează părinţilor, copiilor şi pedagogilor în sporirea cunoştinţelor religioase, spre înaintarea împreună către Bunul Dumnezeu, către adevărata credinţă.
Ne mai despart doar câteva zile până la Crăciun când vom sărbători Naşterea Mântuitorului lumii, a Fiului lui Dumnezeu, din Sfânta Fecioară Maria. El este Cel Care a apreciat dintotdeauna starea de puritate şi curăţire sufletească în care se află copiii, stare pe care o recomandă celor adulţi pentru a putea ajunge la mântuire. Domnul Iisus Hristos a cerut ca să fie lăsaţi copiii să vină la El pentru a primi binecuvântare, înţelepciune, întărire şi mântuire.
Mântuitorul este Acela care ne îndeamnă şi pe noi cu dragoste să veniţi la El, să-L urmăm şi să-L iubim, adică să-I implinim Poruncile Sale dumnezeieşti, pentru a putea fi fericiţi atât în viaţa pământească, cât şi cea veşnică.
Al IX-lea număr al revistei Calea spre Lumină
Revista CALEA SPRE LUMINĂ, de cultură şi spiritualitate Ortodoxă a Colegiului Naţional ”Mihail Sadoveanu” din Paşcani, apărută prima dată în decembrie 2013, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, este o publicaţie ce se adresează părinţilor, copiilor şi pedagogilor în sporirea cunoştinţelor religioase, spre înaintarea împreună către Bunul Dumnezeu, către adevărata credinţă.
Al IX-lea număr al revistei Calea spre Lumină impresionează prin bogăţia tematică, prin conţinutul religios, pedagogic şi informal, ca şi prin intenţia de încurajare şi promovare a tinerilor talentaţi. În multe inimi tinere stă nespus cuvântul către şi despre Dumnezeu, Creatorul, Mântuitorul şi Purtătorul nostru de grijă. De asemenea, în multe minţi strălucesc imagini de icoană, necolorată, încă.
Această revistă, cu ocazia Anului omagial al satului românesc, se doreşte a fi o mică piatră de temelie ce va fi pusă la baza spiritualităţii româneşti, acum în această epocă în care tinerii se îndepărtează de valorile lăsate de înaintaşii noştri. Pentru formarea lor, ei au nevoie să se adape de la izvoarele inepuizabile ale rădăcinilor noastre: istorie, cultură, tradiţii, obiceiuri specifice satului, deoarece cunoscând rădăcinile satului se vor cunoşte pe ei. Tinerii trebuie să înţeleagă că aceasta este moştenirea pe care ei vor trebui să o transmită mai departe.
De aceea, autorii revistei au urmărit stimularea tradiţiilor şi datinile satului românesc. Au căutat oameni în vârstă care să vorbească despre sat, despre obiceiurile specifice zonei deoarece cunoscând rădăcinile satului ne vom cunoşte, în primul rând, pe noi. În cele 158 de pagini sunt aşternute creaţii literar - religioase, interviuri şi evocări, articole realizate în colaborare cu preoţi, profesori dar, în special, cu elevii colegiului păşcănean.
Cert este că, prin această revistă, se aduce un omagiu tuturor celor care de-a lungul unei istorii zbuciumate, de multe ori nedreaptă, cu credinţa în Dumnezeu, au transmis către, noi, cei de azi, lumina valorilor Ortodoxiei creştine, fără de care n-am putea fi ceea ce suntem.
"Sperăm că revista noastră va avea un impact pozitiv, iar cuvintele tinerilor creştini nu vor nimeri pe un teren arid precum seminţele din Evanghelie, ci vor contribui, în măsura posibilităţilor, la promovarea preceptelor creştine. Fie ca Lumina necreată a dumnezeirii să vă îmblânzească paşii şi inimile şi să apreciaţi adevărata valoare a creaţiilor acestor tinere vlăstare creştine păşcănene. Având în vedere apropierea sărbătorilor de iarnă, colectivul redacţional vă urează Sărbători îmbelşugate şi un An Nou binecuvântat, plin de bucurii duhovniceşti şi realizări frumoase!", ne-a transmis prof. Vasilica Dimitriu Sîrghie de la Colegiul Naţional ”Mihail Sadoveanu” din Paşcani.
Fapte care trebuie neapărat repovestite
Referitor la apariţia acestui număr al revistei, prof. dr. Denisia Elena Manoiu, Inspector pentru religie în cadrul Inspectoratului Judeţean Iaşi, a transmis un mesaj pe care îl publicăm integral mai jos:
Revista de suflet „Calea spre Lumină” se îmbracă din nou în haină de sărbătoare şi reiterează cu sfială şi bucurie Anul omagial al satului românesc dar şi momentul Naşterii Domnului. Ca în fiecare an, aşa cum ne-au obişnuit, vin spre noi cu daruri frumoase în cuvânt, ca să ne introducă în atmosfera tainică a satului şi a marii sărbători.
Revista premiată atât de Muzeul Literaturii Române din Iaşi, la Festivalul Internaţional Anelisse de filme, fotografii şi reviste şcolare, cât şi de Inspectoratul Judeţean Iaşi, la Concursul de reviste şcolare, se impune ca reper de spiritualitate creştin-ortodoxă atât pentru Colegiul Naţional Mihail Sadoveanu - Paşcani, cât şi pentru comunitatea spirituală păşcăneană.
Aşa cum ne-a obişnuit, doamna profesor metodist, Vasilica Dimitriu Sîrghie, coordonatorul publicaţiei împleteşte cu migală şi dăruire, crâmpeie de sărbătoare surprinse în Anul omagial al satului românesc, cu vestea marii bucurii a Naşterii Domnului. În jurul bradului împodobit se ţes şi se deapănă fapte reale care trebuie neapărat repovestite pentru ca nu cumva posteritatea să-şi uite atât identitatea spirituală, cât şi pe cea istorică.
Răsfoind paginile revistei, cititorul va intra în lumea inocentă a satului românesc dar şi a bucuriei generate de marea Sărbătoare a Naşterii Domnului cu sentimentul că ceea ce se produce acum este un fapt existential firesc, fără de care nimic nu are sens.
Satul românesc, un spaţiu bogat
Grefate în jurul Anului omagial al satului românesc dar şi al marii sărbători a Naşterii Domnului, articolele copiilor de la Colegiul Naţional “Mihail Sadoveanu” din Paşcani se înşiruie, ele însele, într-o poveste care se citeşte cu sufletul la gură, cu trăire reală, cu implicare. Se pleacă de fapt în călătoria spre drumul Crăciunului însoţiţi de post, de sfinţi rugători şi mijlocitori, de poezii scrise de inimi curate de copil, sau se învaţă tradiţii din illo tempore respectate. Tot ce scriu aceşti copii, îndrumaţi de dragostea harnică a dnei profesor Dimitriu Sîrghie Vasilica, ne aduce din nou în timp, lângă staulul de la Betleem unde Se va naşte Domnul Domnilor şi Împăratul Împăraţilor dar şi în satul de altădată, cu oameni curaţi şi frumoşi la suflet.
Dar satul românesc nu reprezintă doar o aşezare şi nici nu înseamnă numai oamenii cu suflet minunat, cu credinţă în Dumnezeu şi care trăiesc şi muncesc dintr-o dragoste deosebită pământul. Satul înseamnă un spaţiu bogat în tradiţii, în cântece şi datini, în hărnicie şi omenie, un loc înzestrat şi plin de comori morale şi spirituale care trebuie scoase la lumină şi împărtăşite ca frumuseţi nealterate.
„Satul, situat în inima unei lumi, îşi e oarecum sieşi suficient. El n-are nevoie de altceva decât de pământul şi de sufletul său şi de un mic ajutor de sus, pentru a-şi suporta, cu răbdare, destinul” (Lucian Blaga), dar este bine să iubim şi să admirăm cultura populară şi, mai presus de toate, să luăm contactul, dacă se poate, cu centrul ei generator, binecuvântat şi rodnic.
Aşadar, călătoria spre Ierusalim şi apoi prin lumea satului pentru a ne povesti cum e acolo Crăciunul cu tradiţiile şi obiceiurile lui, reperele morale ale marilor duhovnici şi alte articole scrise cu talent şi suflet, îndeamnă cititorul să se bucure de fiecare moment al lecturării acestei reviste.
Deci, să ne bucurăm din nou, alături de elevii Colegiului Naţional „Mihail Sadoveanu” din Paşcani şi de harnica lor coordonatoare, doamna profesor metodist Vasilica Dimitriu, de un număr de sărbătoare al revistei, plin de lumina şi nostalgia pe care o răspândeşte colindul blând şi bun!
Fie ca Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel Născut în ieslea din Betleem, să ne aducă tuturor bucurie sfântă în suflet şi înălţare duhovnicească!