A apărut volumul “Mitropolitul Bartolomeu al Clujului (1921-2011) In Memoriam”
La Editura Renaşterea a apărut volumul «Mitropolitul Bartolomeu al Clujului (1921-2011) In Memoriam», dedicat personalităţii vrednicului de pomenire Ierarh, la un an de la trecerea sa la Domnul.
Volumul este însoțit de cuvântul IPS Andrei Andreicuţ, care evidenţiază credința, ca cea mai mare virtute a Mitropolitului Bartolomeu, care l-a făcut ferm și de neclintit în fața oricărui fel de compromis.
Despre conţinutul acestui volum ne-a vorbit consilierul cultural, pr. Ştefan Iloaie:
„Cuprinde la început o Cronologie şi o listă parţială a scrierilor Arhiepiscopului şi Mitropolitului Bartolomeu, deschizându-se cu un prim capitol în care este descrisă activitatea la Cluj, ca Arhiepiscop şi Mitropolit, a celui care a fost Bartolomeu Valeriu Anania. Cea de-a doua parte, întitulată Călătoria spre Împărăţie, conţine prezentarea funeraliilor Înaltpreasfinţitului, volumul continuând cu cel de-al treilea capitol, de Evocări în care diferite personalităţi ale vieţii bisericeşti şi ale societăţii, îl evocă pe scriitorul dar şi Ierahul clujean. În cea de-a patra parte am inclus Testamentul Mitropolitului Bartolomeu, care în cuvinte puţine ne-a arătat ceea ce a considerat important a fi pentru noi ceea ce putem numi Moştenirea Bartolomeu, Ultimele pagini sunt ocupate de imagini din întreaga viaţă a Mitropolitului”.
Cartea va fi disponibilă în toate librăriile Arhiepiscopiei Clujului.
sursa: radiorenasterea.ro