Din ce în ce mai multe voci susţin că actualul sistem economic se apropie de limitele sale. Criza a ajuns să obosească largi comunităţi, tensiunile sociale cresc, viitorul pare gri.

Statisticile arată înfiorător de injust: 1% din populaţia planetei deţine cam 40% din resursele ei (o cifră mai veche suna şi mai rău – 2% controlează 80%) suficient pentru a înţelege cine controlează, în fapt, destinele noastre economice. Aproape că ne simţim străini pe propria noastră planetă, gata de a fi puşi la plată pentru a ne câştiga dreptul la existenţă.

Şi prognoza este la fel de aspră: bogaţii se vor îmbogăţi în continuare mai mult, în vreme ce mase largi de oameni vor sărăci accentuat. Traiul zilnic se va scumpi şi vom ajunge aproape să cerşim dreptul la existenţă. Pentru ameliorarea situaţiei, ni se spune ca la şcolari că economia trebuie să funcţioneze mai bine, deşi este clar că merge din ce în ce mai prost, iar soluţiile întârzie să apară. Întâlnirile economice globalizante, gen forumul Davos sau grupul Bildberg, nu fac decât să agraveze suspiciunile de jocuri de interese între economic şi politic,  în lipsa unor soluţii concrete şi palpabile pentru majoritatea populaţiei.

Aşa că o chestiune delicată o reprezintă, cred eu, relaţia dintre economie şi moralitate. Două sunt aspectele acesteia:

Unul îl reprezintă stimularea şi întreţinerea consumului prin practici imorale. Producătorii au tentaţia de a vinde orice, oricui şi oricum, la costuri cât mai mici, dar la profit cât mai mare. Astfel, alimentele sunt falsificate, produsele sunt contrafăcute, iar publicitatea se sprijină pe manipulare şi spionaj individual (aici zona IT este celebră prin controversele legate de stocarea datelor private pentru construirea „profilurilor de utilizator“, vezi cazul recent al scanării mailului de la Yahoo). În plus, goana după profit generează consumism. Slăbiciunile, viciile şi plăcerile vieţii devin rapid surse de profit,  prin tehnici de marketing. Şi dacă s-ar putea, capitalistul ar vrea ca sursa de profit să fie veşnică.

De cealaltă parte, clientul are nevoi fireşti de consum, ceea ce presupune nevoia de resurse materiale pentru a trăi. Aceste zone devin „sectoare strategice“ în economie, care dictează mare parte din economia globală. Energie, alimentaţie, transport, servicii iată numai câteva zone în care apariţia unor monopoluri poate genera condiţionări imorale. Puternicii economiei tind să deţină putere decizională la nivel planetar, atât în zone macro (politică, guvernare, alianţe etc.) cât şi în cele micro (nivel salarizare, libertăţi individuale).

În acest fel, creşterea economică presupune reformarea moralei. Consumul nu poate fi stimulat dacă umanitatea este serioasă, echilibrată şi educată în privinţa acestor practici. Moralitatea nu aduce capitalismului profit. Dimpotrivă.

Şi atunci, îmi apare mult mai clar de ce, de la o vreme, forţe importante susţin şi doresc transformarea libertăţii în libertinaj, a sexualităţii în consum de plăceri, a guvernărilor politice în lupte pentru putere, a educaţiei în răsturnare de valori, a culturii autentice în cenuşăreasă socială, a kitsch-ului în valoare, a serviciilor publice în afaceri private profitabile şi aşa mai departe.

Aşa că, într-un final, ca într-un scenariu repetabil la scara istoriei, marile schimbări, de care se tot vorbeşte, vor fi mai degrabă mari răsturnări a ierarhiilor de valori, cuprinse în Apocalipsa Sf. Ioan. Iată câteva texte:

Şi balaurul s-a aprins de mânie asupra femeii şi a pornit să facă război cu ceilalţi din seminţia ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Iisus.­– strâmtorările şi prigonirile la care sunt supuşi cei morali de către cei imorali,  credincioşii de către necredincioşi.  

A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul patimii desfrânării sale.– Babilonul este aici simbolul economiei imorale, care apare mai descriptiv în alt loc.

Vai! Vai! Cetatea cea mare, Babilonul, cetatea cea tare, că într-un ceas a venit judecata ta! Şi neguţătorii lumii plâng şi se tânguiesc asupra ei, căci nimeni nu mai cumpără marfa lor, marfă de aur şi de argint, pietre preţioase şi mărgăritare, vison şi porfiră, mătase şi stofă stacojie, tot felul de lemn bine mirositor şi tot felul de lucruri de fildeş, de lemn de mare preţ şi marfă de aramă şi de fier şi de marmură, si scorţişoară şi balsam şi mirodenii şi mir şi tămâie şi vin şi untdelemn şi făină de grâu curat şi grâu şi vite şi oi şi cai şi căruţe şi trupuri şi suflete de oameni.

Avem astfel, un tablou destul de sumbru: condiţionare a creşterii economice, prin prostituţie generalizată şi legalizată. Numiţi-o şi sclavie mascată, cam tot acolo bate.

Căci, după cum intuim, nu există doar prostituţie trupească, ci şi una economică, politică, juridică, legislativă, intelectuală, statală şi chiar religioasă.

PS. Soluţia ieşirii din această stare este dată tot de către Scriptură: comunitarismul, numit uneori şi distributism. (Fapte, cap.4, 34-35)

(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Părintelui Eugen Tănăsescu de pe adevarul.ro)