An de an, pe 2 august îl sărbătorim liturgic pe unul dintre cei mai renumiți împărați bizantini, Iustinian cel Mare, care a condus destinele Imperiului Roman de Răsărit sau Bizantin de la ungerea ca basileu, 1 august 527, până la mutarea sa la cele veșnice, noiembrie 565.

Binecredinciosul Împărat Iustinian, înainte de încoronare, se numea Flavius Petrus Sabbatius. S-a născut în anul 482 la sud de Dunăre, în satul Tauresium, lângă Scopje, capitala Macedoniei de astăzi, unii biografi atribuindu-i origini chiar dacice. Împăratul Justin I, fratele mamei, l-a înfiat de copil, schimbându-i numele în Iustinian. Istoricii spun că binecredinciosul împărat, proslăvit la început de Gustar, i-a datorat rudeniei sale nu doar faptul că a ajuns în fruntea mult râvnitului Imperiu Bizantin, ci și aleasa educație profană, mai ales în cunoștințe juridice, remarcându-se ca un ilustru cunoscător al dreptului și a istoriei Imperiului Roman. Iustinian s-a dovedit și un bun teolog, preocupat de viața liturgică a Bisericii. Unele izvoare îi atribuie chiar paternitatea imnului „Unule născut” din prima parte a Sfintei Liturghii.

Trecând peste importantele sale făptuiri politice, militare și administrative, vă propun să ne reamintim de una dintre cele mai strălucite realizări ale împăratului Iustinian, Catedrala Aghia Sofia sau Biserica Sfintei Înțelepciuni din Constantinopolul de odinioară, Istanbulul de astăzi, edificiu considerat „a opta minune a lumii” și închinat celei de-a doua Persoane a Sfintei Treimi, Mântuitorul Hristos, Cuvântul și Înțelepciunea lui Dumnezeu, Logosul întrupat.

După înfrângerea vestitei răscoale Nika, din anul 532, care avea să-i pericliteze însăși domnia, Iustinian cel Mare, în semn de recunoștință față de Dumnezeu pentru biruința asupra răsculaților, poruncește iluștrilor profesori de geometrie ai Universității din Constantinopol, Isidor din Milet și Anthemiu din Tralles, să proiecteze o biserică măreață, închinată înțelepciunii divine. Odată începută, împăratul a ținut să supravegheze personal lucrările de construcție care au durat vreme de 5 ani, 532-537. Așteptările și strădaniile celor doi arhitecți, dar și cele ale constructorilor au fost pe măsură: edificiul a devenit unic în istoria arhitecturii bizantine și cea mai mare biserică din spațiul creștin până la construirea Catedralei Sfântul Petru din Roma, între anii 1506 și 1626.

Proiectanții i-au hărăzit edificiului măreț un plan clasic de bazilică: lățimea de 70 de metri, lungimea de 75, iar grandioasa cupolă, cu diametrul de 31 de metri, fiind zidită la o neobișnuită înălțime pentru acele vremuri, aproximativ 54 de metri. Impresionanta minune arhitectonică, atât prin mărimea ei, cât și prin înălțimea la care se ridică, este luminată de 40 de ferestre dispuse la distanțe foarte mici, încât lumina care le străbate să creeze în interior un veritabil cerc luminos, care dă impresia uluitoare că imensa cupolă, în centrul căreia trona oarecând icoana Mântuitorului Hristos, Pantocrator, stă suspendată în văzduh. Măreața boltă se susține, de fapt, pe patru secțiuni triunghiulare de piatră împodobite cu motive religioase, greutatea cupolei transmițându-se prin mijlocirea triunghiurilor celor patru coloane foarte mari, construite în colțurile absidelor. Placarea integrală cu aur a grandioasei bolți, ornarea interiorului cu impresionante icoane realizate în tehnica mozaic, împodobirea coloanelor cu marmură de diferite culori, dotarea cu diferite odăjdii unicat, realizate din materiale scumpe, făceau din Aghia Sofia cea mai impresionantă capodoperă a artei bizantine dedicată lui Dumnezeu. Se spune că Împăratul Iustinian ar fi rostit, la finalizarea lucrărilor: „Solomoane, te-am întrecut”.

Timp de peste 900 de ani, măreața catedrală ctitorită de Sfântul Iustinian cel Mare a reprezentat sediul eclesiastic al Patriarhiei Constantinopolului și a adăpostit cele mai impresionante slujbe ortodoxe, întruniri, sinoade ecumenice ori locale, încoronări de împărați ori alte sfinte oficieri, ajungând pe drept considerată inima Ortodoxiei. Potrivit tradiției, la o asemenea slujbă a asistat și delegația cneazului Vladimir al Rusiei, venită să culeagă informații despre credința creștină răsăriteană. Întoarsă la Kiev, solia i-a spus lui Vladimir: „Am văzut cerul pe pământ”, încât țarul ar fi acceptat botezul creștin, iar după dânsul, întreg poporul rus.

La 29 mai 1453, Constantinopolul a căzut sub turci, istoria strălucită de peste un mileniu a Imperiului Bizantin încetând. Mehmed al II-lea Cuceritorul, intrând în uluitoarea catedrală și admirându-i frumusețea, a poruncit să fie transformată în moschee, statut pe care l-a păstrat aproape cinci secole, până prin anii 1934 când, odată cu dispariția Imperiului Otoman, întemeietorul statului turc modern, Kemal Atatürk, a preschimbat-o în muzeu, recunoscându-i imensa valoare istorică și spirituală pentru întreaga creștinătate răsăriteană. În 2020, tot printr-un ordin politic, ctitoria Sfântului Iustinian cel Mare a redevenit moschee, în pofida numeroaselor proteste ale autorităților eclesiastice, culturale și politice din lume.

Recent, am trăit bucuria de a vizita faimoasa zidire din fosta capitală a Imperiului Bizantin, Constantinopol, Istanbulul de astăzi. Cunoscând istoria de aproape un mileniu și jumătate a edificiului, fiecare pas prin Aghia Sofia pare că se transformă într-o pagină de poveste. Deși zidurile catedralei nu mai arată la fel de strălucitoare ca odinioară, deși măreața icoană a Mântuitorului nu mai tronează din impresionanta cupolă, deși celelalte icoane și simboluri creștine au fost tencuite ori acoperite cu înscrisuri din cultul islamic, totuși faima îndepărtată a istoriei locașului străbate peste timp, aducând din bătrâne vremi fapte și lumini ce nu se vor uitate.