Arhiepiscopia Aradului oferă hrană caldă și echipament medical de protecție
Arhiepiscopia oferă hrană caldă pentru 120 de persoane vulnerabile social și polițiștilor locali. În plus, va susține financiar și achiziționarea de materiale de protecție pentru Spitalul Județean de Urgență din Arad.
Cantina socială ,,Sfântul Nicolae” a arhiepiscopiei și Mănăstirea Arad-Gai oferă hrană caldă pentru peste 120 de persoane vulnerabile social și polițiștilor aflați în misiune la intrările și ieșirile din Municipiul Arad.
De asemenea, parohiile din orașul Arad vor susține financiar achiziționarea de materiale de protecție (mănuși, măști, substanțe de dezinfecție, halate) pentru Spitalul Județean de Urgență din Arad.
Arhiepiscopia le recomandă preoților să săvârșească sfintele slujbe în condiții de siguranță pentru credincioși, să respecte cu strictețe normele de igienă și să nu depășească în nicio situație limitările impuse de autorități.
Cei care vor să sprijine activitățile de sprijin ale arhiepiscopiei în criza COVID-19, pot face donații:
Cont: RO85RNCB0016005440980008
Bancă: Banca Comercială Română
Beneficiar: Arhiepiscopia Aradului
CUI: 4573205
Detalii plată: Ajutor umanitar epidemie COVID-19