Corala „Nicolae Lungu” a concertat la Cercul Militar Naţional

21 Aprilie 2016 10:10 Arhiepiscopia Bucureştilor

Marţi, 19 aprilie 2016, Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române a susţinut Concertul pascal „Lumina lui Hristos luminează tuturor!”, la Cercul Militar Naţional din Bucureşti, în Sala de Marmură. Conducerea muzicală a concertului a fost asigurată de părintele lect. dr. Stelian Ionaşcu, dirijorul principal al Coralei „Nicolae Lungu”.

În cadrul concertului au mai dirijat: arhidiaconul Constantin Răzvan Ştefan, arhidiaconul Siluan Eloi, Luminiţa Guţanu şi Florin Costea. De asemenea, actorul Tomi Cristin a recitat trei poezii religioase.

La eveniment a participat şi Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

„Remarcăm frumuseţea Salonului de Marmură unde a avut loc concertul, care ne aminteşte de solemnitatea praznicului Învierii Domnului, aşteptat de noi în perioada următoare. Cântările pe care le-am ascultat au o dimensiune triumfală pentru că sărbătoarea Paştilor este biruinţa vieţii împotriva morţii, este sărbătoarea luminii împotriva întunericului. Am ascultat, pe lângă cântări bisericeşti care provin din tradiţia noastră străveche, ortodoxă, românească, şi unele din cultura latină şi din cea slavonă, cu care ne-am însoţit pe drumul istoriei, dar şi trei poezii recitate cu mult simţ artistic”, a spus Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul.

În perioada Postului Mare, Corala „Nicolae Lungu” a susţinut mai multe concerte de muzică religioasă în Capitală şi în ţară.

„Am dorit să susţinem câteva concerte în perioada Postului Mare la biserici şi la alte instituţii din Capitală. Repertoriul are în vedere atât piese din perioada Postului Mare, dar şi piese pascale. Cântările noastre pot fi ascultate şi în afara concertelor prin intermediul CD-urilor pe care le-am realizat”, a spus părintele Stelian Ionaşcu.

Sursa: basilica.ro

Ultimele din categorie