Arhiepiscopia Clujului organizează cursuri de cântăreţi bisericeşti
Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului şi Clujului organizează o nouă serie de cursuri pentru cântăreţi bisericeşti.
Cei care doresc se pot înscrie până pe 31 august, la Secretariatul Seminarului Teologic, urmând ca în perioada 1 septembrie – 17 decembrie 2011, să participe în fiecare sâmbătă la cursuri de formare ca viitori cântăreţi la strană.
Dosarul de înscriere trebuie să cuprindă o cerere, recomandarea preotului paroh, copia ultimelor studii absolvite şi copia certificatului de botez. „Cea mai importantă condiţie este cea legată de recomandarea preotului paroh, având scopul ca la finalul acestei pregătiri a cântăreţilor bisericeşti, să poată fi încadraţi într-o anumită parohie”, a declarat consilierul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Clujului, pr. Cristian Baciu.
Pe lângă orele de muzică şi rânduiala bisericească, aceste cursuri vor include discipline biblice, Vechiul Testament şi Noul Testament, Dogmatică, Istorie bisericească, precum şi cunoştinţe de cultură generală privind învăţământul teologic. Vor susţine aceste lecţii preoţi profesori de la Seminarul Teologic şi cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj.
La cursurile de cântăreţi bisericeşti organizate de Arhiepiscopia Clujului pot participa credincioşi şi din alte eparhii. La final, ei vor primi o diplomă care le va permite angajarea pe un post de cântăreţ bisericesc în orice parohie de pe cuprinsul Patriarhiei Române.
sursa: radiorenasterea.ro