În Arhiepiscopia Clujului se vor sfinți noi antimise
În Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, vor fi sfinţite miercuri, 8 iunie, noile antimise pentru protopopiatele Cluj I şi Cluj II ale Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, rânduială oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, după slujba Vecerniei şi Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos.
Treptat, urmează să fie sfinţite toate cele aproximativ 600 de antimise noi, care vor fi împărţite ulterior în toate protopopiatele eparhiei, în fiecare biserică, paraclis şi mănăstire.
Antimisul este o bucată din pânză pe care e zugrăvită Punerea în mormânt a Domnului Iisus Hristos şi care conţine un fragment din sfinte moaşte, fiind indispensabil în oficierea Sfintei Liturghii. Înnoirea antimiselor se impune în orice eparhie la schimbarea chiriarhului, situaţie în care s-a aflat şi Arhiepiscopia Clujului în urma trecerii la Domnului a Arhiepiscopului şi Mitropolitului Bartolomeu şi a numirii în acest scaun a Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei.
Slujba de sfinţire a antimiselor este identică, în ce priveşte conţinutul, cu cea a sfinţirii altarului, întrucât antimisul stă pe masa sfântului altar.
sursa: radiorenasterea.ro