Pomenirea Sfântului Cuvios Patapie la Dunărea de Jos

Arhiepiscopia Dunării de Jos

Pomenirea Sfântului Cuvios Patapie la Dunărea de Jos

    • Pomenirea Sfântului Cuvios Patapie la Dunărea de Jos
      Pomenirea Sfântului Cuvios Patapie la Dunărea de Jos

      Pomenirea Sfântului Cuvios Patapie la Dunărea de Jos

Marți, 8 decembrie 2015, parohia „Sfântul Cuvios Patapie” din Galați și-a sărbătorit ocrotitorul.

În ziua de prăznuire a Sfântului Cuvios Patapie, marți, 8 decembrie 2015, credincioșii parohiei gălățene care-l au ca ocrotitor, alături de Sfinții Trei Ierarhi și Sfântul Ierarh Luca, s-au aflat în zi de aleasă sărbătoare. Manifestările liturgice, misionare și social–filantropice au debutat în ajun cu oficierea Vecerniei cu Litie și au culminant, în ziua hramului, cu săvârșirea Sfintei Liturghii. Pentru a spori evlavia credincioșilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos a binecuvântat aducerea spre venerare a raclei ce adăpostește o parte din veșmântul (rasa) Sfântului Cuvios Patapie, care se află în patrimoniul sacru al Eparhiei Dunării de Jos.

La Sfânta Liturghie au participat numeroși credincioși din parohie, studenţi, dar şi o parte a elevilor Școlii Gimnaziale nr. 28 aflată sub oblăduirea duhovnicească a Sfinților Trei Ierarhi. Aceştia, la momentul chinonicului, au susținut un micro-concert de colinde. În acelaşi timp s-a desfășurat festivitatea de premiere a 25 de elevi, câștigători ai concursului „Întrebările tinerilor și răspunsurile Bisericii”, organizat de parohie, în baza parteneriatului cu Școala Gimnaziala nr. 28. Copiii au primit diploma „Tinereţe şi credinţă“, cărți de zidire sufletească, fructe și dulciuri. Totodată au fost premiați și alți copii și tineri care au participat activ și au obținut rezultate remarcabile la concursul „Să cunoaștem viața și faptele Sfântului Cuvios Patapie”, desfășurat în cadrul serilor catehetice din Postul Nașterii Domnului.

În încheiere a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru ctitori, dar și parastasul la 40 de zile pentru tinerii decedați în incendiul de la clubul „Colectiv”.

După slujbă, membrii Consiliului şi Comitetului parohial au vizitat un număr de 50 de familii cu posibilităţi financiare şi materiale reduse, oferindu-le masa de prânz, alte alimente neperisabile şi obiecte igienico-sanitare.

Sursa: http://www.edj.ro/index.php/decembrie-2015/3447-pomenirea-sfantului-cuvios-patapie-la-dunrea-de-jos

Citește despre: