Arhiepiscopia Iașilor și Protopopiatul Piatra Neamț sprijină sistemul medical nemțean
În această perioadă, Protoieria Piatra Neamț desfășoară o serie de acțiuni menite să ajute comunitatea locală și sistemul sanitar din municipiu. Astfel, s-au instituit grupuri de voluntari pentru distribuirea de alimente, personalul medical de la spitalul pietrean, secția Boli Infecțioase, primește hrană caldă, iar în curând vor fi achiziționate echipamente medicale de protecție pentru medicii de familie și asistenții medicali din județul Neamț.
Situația creată de COVID-19 în România determină Biserica noastră, instituțiile oficiale, ONG-urile și grupurile comunitare locale să susțină activitățile desfășurate de autoritățile statului și de sistemul sanitar cu privire la lupta împotriva Coronavirusului. Astfel, în municipiul Piatra Neamț, Protopopiatul Piatra Neamț începe să livreze o dată la două zile 25 de porții de hrană caldă pentru personalul medical din Spitalul Județean de Urgență din Piatra Neamț – secția Boli Infecțioase. Totodată, voluntari ai protoieriei vor fi solicitați de către Primăria Piatra Neamț - Direcția de Asistență Socială pentru distribuirea de alimente din partea municipalității.
De asemenea, s-a propus să se achiziționeze în curând echipament medical de protecție pentru 250 de medici de familie și pentru 350 de asistenți medicali din județul Neamț, aceștia fiind expuși în fața bolii.
Pentru a susține lupta împotriva COVID-19, poți dona pe platforma fiideajutor.ro - secțiunea DONEAZĂ.