Cerc pastoral în Parohia „Sfinţii Arhangheli“ - Canta din Iaşi

19 Februarie 2017 19:10 Constantin Ciofu Arhiepiscopia Iaşilor

Preoţii din Cercul pastoral misionar „Sfântul Ierarh Nectarie“ al Protopopiatului 1 Iaşi s-au reunit joi, 16 februarie 2017, în paraclisul Parohiei „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ - Canta din Iaşi. 

Referatul cu tema „Icoana - imagine a Împărăţiei cerurilor“ a fost pregătit şi prezentat de tânărul Pavel Burţilă, masterand în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, din care vă prezentăm un scurt fragment: „Putem să ne întrebăm care este folosul duhovnicesc al cinstirii sfintelor icoane şi cât de mult ne ajută acestea în viaţa noastră? Încă de la Botez, prin însuşi numele care ni se dă, primim lumina şi ocrotirea sfântului al cărui nume îl vom purta întreaga viaţă. Apoi, crescând, avem nevoie de sfintele icoane pentru întărirea credinţei şi a  evlaviei, deoarece sfinţii pictaţi pe ele sunt învăţători şi rugători pentru noi. Pe parcursul vieţii, fiecare dintre noi avem nevoie de sfintele icoane pentru rememorarea lucrării mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu şi a faptelor de sfinţenie ale celor care L-au urmat. În aceste vremuri de criză economică, morală şi socială, de indiferentism şi individualism, rugăciunea smerită şi plină de credinţă săvârşită în faţa sfintelor icoane ne ajută să ne luminăm mintea, pentru a fugi de păcate şi a săvârşi fapte bune, să ne încălzim inima şi să apărăm dreapta credinţă în faţa rătăcirilor de tot felul“. Amintim că tema pregătită în cadrul cercului pastoral se înscrie în Anul omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti în Patriarhia Română. 

Citește alte articole despre: slujbă, preoţi, credincioși, Canta

De la același autor

Ultimele din categorie