Ana Nuță și Grupul psaltic de fete „Sfânta Tatiana” vor da răspunsurile liturgice mâine, la Catedrala Mitropolitană din Iași
Cântăreața Ana Nuță și Grupul psaltic de fete „Sfânta Muceniță Tatiana Diaconița” din Craiova vor oferi răspunsurile la strană mâine, în cadrul Sfintei Liturghii, care va începe la ora 9.00, la Catedrala Mitropolitană. Slujba va fi săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
Pelerinii veniți să primească binecuvântarea Sfinților Parascheva și Paisie de la Sihăstria vor avea prilejul ca marți dimineață, de la ora 9.00, să participe la Sfânta Liturghie oficiată de PS Nichifor Botoșăneanul, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi din Iași și din Protopopiatul Pașcani.
A obținut locul al II-lea la „Românii au Talent”
Ana Nuță este muzician, interpret de muzică clasică și promotor al muzicii psaltice, implicată activ în viața cultural-artistică și spirituală din România și din diaspora. Este dublu licențiată în muzică, în cadrul Universității din Craiova, Facultatea de Litere, Departamentul de Arte. În perioada octombrie 2021 – iulie 2024 a absolvit Secția de Compoziție, Muzicologie și Pedagogie Muzicală, iar în perioada octombrie 2021 – iulie 2025 a finalizat studiile de licență la Secția Interpretare Muzicală – Canto, fiind distinsă cu diplomă de merit pentru absolvirea ca șef de promoție. Studiile sale i-au oferit o pregătire complexă în domeniul canto-ului clasic, al dirijatului şi compoziției, consolidându-i competențele artistice și pedagogice.
Activitatea sa artistică și misionară a fost recunoscută prin numeroase premii și distincții. În anul 2024 a primit Ordinul „Crucea Maria Brâncoveanu”, oferit de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, a primit Diplomă de excelență din partea Mitropoliei Olteniei pentru rezultatele obținute, iar în anul 2025 și Diplomă de merit din partea Arhiepiscopiei Tomisului pentru activitatea de promovare a muzicii psaltice.
Tânăra a obținut, în 2024, locul al II-lea la Concursul TV „Românii au Talent” și a anunțat atunci că o parte din premiul ei îl va dona pentru ridicarea din bisericii curtea Institutului de Oncologie București. Tot din anul 2024 activează ca psalt la Catedrala „Madona Dudu” din Craiova, în cadrul Mitropoliei Olteniei. În paralel, desfășoară o intensă activitate de coordonare artistică. Este fondator, coordonator și dirijor al Grupului psaltic de fete „Sfânta Muceniță Tatiana”. Acesta a obținut Premiul III la Festivalul-Concurs Național de Muzică Bisericească „Lăudați pe Domnul”, organizat de Patriarhia Română în 2024.
***
Detaliile cu privire la hramul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei pot fi găsite pe portalul Doxologia.ro, în secțiunea specială dedicată acestei sărbători. Aici puteți citi diferite materiale referitoare la cei doi mari sfinți, precum și viziona LIVE slujbele și momentele de referință oficiate cu prilejul hramului. De asemenea, vă invităm să vizitați și conturile noastre de Facebook, YouTube, Instagram și Tik Tok.
